7 apr. 2009

Amalia 5-doar o alta viata:))

          -Sunt...bine...doar....dezamagita.             -de ce?            -nu conteaza. Ajuta-ma sa strang doar.            -dar amalia....unde te duci? De ce pleci? Macar spune-mi si mie...            -albert.....nu e ceva ce poate fi stiut de tine...            -de ce nu e niciodata ceva pe care sa il pot stii si eu?!?! care e marele secret? Spune-mi doar de ce pleci si apoi o sa te las in pace!            -Nici macar nu iti pasa daca plec sau raman... esti doar foarte curios,si ofticat pentru ca tatal tau nu iti spune despre ce e vorba....           -Nu e adevarat!           -Pe cine incerci sa minti? Pe mine sau pe tine?da-te la o parte. Vreau sa strang si alea.            -Poate ca sunt egoist,dar vreau sa stiu motivul pentru care pleci. Apoi te las.           -Intreab-l pe tatal tau.           -Stii bine ca nu imi va spune.           -Eu da,dar tu poti sa speri. Da-mi voie sa trec te rog           -cat mai ai de gand sa te fatai in felul asta?           -Pana cand o sa imi termin bagajul.           -Dar amalia....           -nici un dar. Daca nu poti sa taci,iesi din camera asta! Daca stau sa ma gandesc mai bine...iesi oricum! Acum!            -Bine! Si usa se auzi trantindu-se...           Odata ramasa singura,amalia se tranti pe pat. Simtea ca vrea sa scape,dar in acelasi timp o nesiguranta teribila ii atrofia fiecare particica a creierului. Facea exact ceea ce I se spusese,fara sa mai fie capabila sa caute o alta solutie. Isi dadea seama de situatia trista in care se afla,si in unele momente ar fi vrut sa se revolte,sa declame nedreptatea ce I se facea....apoi frica ii mistuia chiar si cele mai adanci maruntaie,si ii taia tot elanul. O frica fara o cauza precisa,de o putere enorma,mult mai care decat a ei...o tinea strans...cu niste franghii invizibile inconjurate. De fiecare daca cand incerca sa isi faca un pic de curaj pentru a infrunta situatia...era stransa si mai tare...pana ce ramanea aproape fara aer. Lacrimile ii innecau apoi ochii...si se simtea trista,singura,parasita...se simtea asa cum era de fapt,cum fusese intotdeauna. In adancul ei...voia sa schimbe asta...dar nu avea curaj sa se gandeasca la asa ceva. Astepta doar sa se termine...in timp ce un somn asemanator cu un lesin o cuprindea...de fiecare data cand se gandea mai mult decat ii dadea voie propria frica.              Aberatia suprema este aceea ca de cand murise...traise mult mai mult decat in timpul vietii....poate prea mult. Daca nici macar pe lumea cealalta nu isi putea regasi linistea...? atunci unde? Se intreba daca nu cumva anabele doar isi batuse joc de ea,trimitandu-i mesajele de la anafeo...            Situatia era foarte clara. Amalia era insarcinata cu fiul lui Albert...judecatorul a aflat imediat de la servitoarele ce ii pazeau si ingrijeau castelul. Asa ceva era de nepermis. Toata reputatia lui ar fi fost distrusa,el izgonit din acel loc...era complet de neconceput. Albert era in fond fiul lui...ii crease dintotdeauna probleme,si il incurca mereu...dar existenta lui era cunoscuta superiorilor. Amalia era complet nefolositoare....si enervanta. De ea trebuia sa scape deci,dupa copil evident.             Dar cum ai putea sa scapi de un copil ce se naste spirit? Este sortit nemuririi....este imposibil de ucis...este...un spirit.... Avea sa se reincarneze in ceva...avea sa plece...dar oare ce va pastra de la Amalia si de la Albert? Judecatorul nu s-a mai gandit prea mult la aceste treburi,si la doar o saptamana de la aflarea vestii,Amalia era iar cu 1 kilogram mai usoara. Ea nu ar fi acceptat niciodata asta...intamplarea a facut ca anabele sa afle astea de la bufnita...cand aceasta adormise in mijlocul unei judecate. De cand amalia plecase din tinutul raului,anafeo fusese pedepsit in ultimul hal,astfel ca intr-un final a decis sa plece intr-un loc in care sa nu mai fie gasit,si nici macar cautat. Singurul care stia unde se afla era chiar anabele,astfel ca acesta din urma i-a dus mesajele amaliei. Aceasta a putut sta astfel linistita,stiind ca anabele avea sa o duca acolo unde era si anafeo... intr-un fel se simtea usurata pentru ca locul parea interesant...i se spusese ca era o combinatie a tuturor tinuturilor ei, a iadului si a raiului...i se spusese ca totul era ciudat acolo. Ca acolo avea sa nu mai poata sa zboara...si ca va imbatrani repede. Dar pana la urma... oriunde ar fi fost mai bine decat in casa judecatorului.                 S-a gandit cat de cat si la albert. Tinea oarecum la el...poate mai mult din obisnuinta. Dar oricat de mult ar fi vrut,nu putea sa il ia cu el. De asta se hotarase sa nu ii spuna motivul plecarii ei....l-ar fi facut doar sa sufere si mai mult. De la ceva vreme albert se schimbase si incepuse sa gandeasca... ceva ciudat se intampla...dar amalia nu mai avea timp sa afle ce.... Bagajul era deja facut. O astepta doar...o alta viata.....la propriu.

Un comentariu:

just_andra spunea...

e insaricnata cu albert? moaa....ce dragutz=))
hai ca o dam in telenovele...