Glade cu levantica

-Ce s-a intamplat puiule?

-S-a terminat...s-a terminat.

-Ce s-a terminat puiule?

-Glade micro spray s-a terminat.

-Stai ca iti aduce mama altul.Nu mai fi suparat...

-Lucrurile nu se inlocuiesc asa...mama denaturata ce esti. Jet de langa usa baii mele. Pregateste un cosciug frumos pentru Glade-ul cu aroma de levantica...tocmai s-a stins si ultimul fir de aroma...

-puiule nu vorbi urat cu mama...se schimba rezerva ca s-a terminat si o sa fie ca nou...

-da?

-da...

-atunci e bine

-e chiar mai mult decat bine:))

-ok:))

La....mine

              E greu,primavara e intotdeauna greu. Regret,sincer,ca iar ,,ma descarc,, in scris. Nu pentru ca as vrea sa o fac altfel,dar pentru ca e trist. Este deplorabil sa imi secatuiasca in halul asta imaginatia si sa scriu numai despre trairile mele interioare. Dar ma doare capul.iar. Mi-am dat seama ca se termina martie....si Doamne cat de draga imi era mie luna asta...si aprilie si mai. Pentru ca am stat atat in casa,va trebui sa recuperez,si vremurile nu vor mai fi tot asa de frumoase cum ar fi fost fara tampenia asta de boala. O persoana strict inclinata pe partea de real mi-a spus ca de ce sa mai scriu de amalia..sau weil nicht...in loc sa scriu de mine? Intrebarea asta m-a facut sa ma hotarasc sa scriu neaparat continuarea Amaliei si daca se poate,si a ,,weil nicht,,. Si totusi,sunt niste povesti denaturate,pentru ca iti solicita prea mult nu numai imaginatia,dar si ingaduinta. Conversatiile din weil nicht apar de nicaieri,cu o ura nemotivata ce pare ridicola. Amalia pare o poveste spusa de o prostituata,iar eu ce mai pot face?              Eu vreau asa. Simt ca trebuie sa ma duc la tara. Locurile alea ma cheama,ma vor tot asa cum le vreau si eu. Ma simt legata de satul ala,mai ales de deal. Vreau sa urc dealul ala,sa o iau pe acea poteca intortocheata si inclinata. O sa gasesc multe flori de paste atunci cand ma voi duce. Stiu ca inca nu au dat pentru ca a nins. Gasesc si multe cochilii de melci. Ca sa pot sa intru pe locurile alea trebuie sa sar un gard. E un gard mic nu e problema. E de fapt o poarta facuta din sipci indoielnic de groase din lemn. Se clatina atunci cand imi las masa in maini pe ea. Cand ies o iau pe alta parte,si ies chiar prin gard,pentru ca are gauri. Degeaba se indeasa craci si maracini,taranii isi baga vitele prin astfel de feluri,gaurind gardul. As vrea sa zabobesc un pic sus,dar nu mai e nucul ala mare,a fost despicat de trasnet acum un an. Drept urmare,o sa o iau pe dealul ala din fata. Il urc repede,pentru ca altfel obosesc. De sus se vede satul...insirat pe langa drum. Masinile vechi depasesc prin curbe carute manate de tigani,pline cu fan,coceni,lemne...nisip sau alte asemenea lucruri. Se vede chiar si o masina dintracea patrata si albastra...care vinde legume.,,haideti la cartofi...cartofi...car'ofi...=))Cerul e senin...doar cativa nori mai fac o umbra placuta...se vad ulii de gaini,ce zboara in cercuri. Ma uit inspre dealul celalalt. Astept si vad ce vreau,un fazan. Si alearga speriat din tufa in tufa. Il pierd din ochi...si ma duc in jos,spre locul ala plin de ierburi...unde sper sa mai gasesc fulgi colorati. Am un manunchi intreg de floarea pastelui. Daca nu aveam ghinion cand o culegeam si eram mica,de ce as avea acum? Adevarul este ca nu as mai vrea sa plec. Dar cel mai probabil ca sunt acolo singura..mamaie o sa isi faca griji. Nu pot sa il iau pe varamiu cu mine,si oricum e molau. Fetele de acolo nu mai apreciaza natura,traiesc prea mult in si cu ea. Inainte sa plec nu uit sa iau cateva nuiele de alun. Sunt bune cand intri in obor la gaini,si sunt frumoase. Alunul are o coaja alba lucioasa...cu muguri sfiosi de un verde palid ascuns de un puf... O sa trec de zona rau mirositoare,ce marcheaza drumul spre deal. O sa ajung in curte,si cu ajutorul cutitasului ala mic si maro,cu care si eu si fratemiu ne antrenam aruncarile in pamant,voi da la o parte coaja de pe nuielele de alun,nu inainte de a pune florile intr-un borcan transparent(am spus oare ca am gasit si toporasi?!). Nuielele de alun au miros de pepene. Asta e ceva fascinant. Miros a pepene...atat de bine. Si nu e una din impresiile mele(ca acelea cand mananc branza si simt gust de miere,sau inghetata cu nesquick si simt gust de cafea)...atunci cand le avanti prin aer scot un zgomot pur si simplu frumos. Via trebuie sa aiba si ea muguri mici si cu tente mov verzui...frumoase. Capsunile din gradinita mica sigur sunt pline de flori...paturica alba ce incanta privirea atunci cand cobori din veranda. Si eu cobor prin veranda,ca sa nu mai trec si prin camera lui mamaie atunci cand doarme. Sa nu uit de garofitele roz. Sunt atat de frumoase...si de firave. Au niste noduri de unde se rup mai usor fabuloase...frunzitele alea ascutite de un verde ce da in gri...vreau si lalelele alea rosii batute,dar de ce sa nu fie si alea mov inflorite?si alea roz simple..alea mov inchis...tufanelele au dat si ele. Au dat si narcisele albe. Vreau si tufa de iasomie. Las seara geamul ce da in gradinita mica,de flori deschis....si ce miros vine...de la iasomie...           Aud apoi rasete zgomotoase pe strada,pentru ca gradinita e langa strada...incepe si Pufi sa latre. Imi aud numele strigat,scot capul pe geam si zic imediat. Sunt aproape gata,in fond sunt obisnuiti sa stea pe strada. Ma pregatesc psihic pentru o distractie locala,incep si eu sa folosesc apelativul ,,fata,, si cu gandul de a uita de tot,incep sa ma autocompatimesc pentru toacele ce urmau sa imi distruga picioarele.            Asa e intotdeauna...dimineata incepe atunci cand vreau eu..pe la 1. Vreau sos:))numai mamaie ica face un asemenea sos,prea gros dupa gustul maicamii. Sunt anumite feluri de mancare ce imi sunt dragi tocmai pentru ca vin de acolo. Primul pe lista e sosul rosu:))adevarata comoara. Urmeaza apoi ciulamaua...cand eram mica am mancat ciulama de gugustiuc...tataie prindea. E vesnica supa de taitei,fiind singura de altfel pe care o inghit. E si o friptura misterioasa. E un vas ciudat...e o cratita din material de tuci de fapt...in care se pun copane si cartofi..si se picura apa. Iese ceva atat de bun incat acum chiar imi e pofta grav de asa ceva.-la bucuresi nu poate sa iasa nici asemenator prea bine.:))in toata curtea e un gazon verde,foarte verde facut din iarba. E si tipirig mic pe langa poteca ce duce la poarta. De vreo 2 ani se intampla ca...papadiile au stricat gazonul de iarba,dupa mine il fac cu mult mai frumos. Pe maini ma spal la tuturoi....tuturoiul asta....vesnic cu probleme pe care eu incerc sa le repar,folosind uneltele lui tataie,este chiar in spatele leaganului,langa fosta bucatarie de vara. In bucataria aia de vara am batut eu primele mele oua pentru omleta. Mamaie i-a zis lui tataie ca eu am facut-o,si eu am aprobat...cat de fericita am fost pentru felicitarile ce mi se adusesera...era atat de clar pentru tataie ca voi ajunge o gospodina nemaintalnita...si doctorita... o sa dau in alte chestii...si o sa imi aduc aminte de cum ma dadea in leagan...de cum curata porumb stand pe un scaunel mic si verde,care a fost bagat pe foc chiar anul trecut...sau pe cel roz...printre cearceafurile batute de vant...intinse pe sarma cu acei carligi de lemn pe care nu ii puteam suporta. E si o masa cu musama langa bucataria de vara actuala...acolo mai toaca mamaie pentru pui,cu ditamai satarul...sub musamaua aia roasa de vreme cu floricele roz se ascunde cheia de la bucatria respectiva,care corespunde cu o magazie. Masa cealalta,pe care se mananca e galbena,are tablia de plastic gros si picioare de fier vopsite verde. Pompa e chiar langa gradinita de zarzavaturi,unde sta o galeata pentru gunoi. Tot acolo sta si farfuria de mancare a pisicii...acum mavo...candva bizu....pisucu....si atatia de petrica. Putul e un pic mai incolo,adapostit de bolta,bolta care se usuca pe zi ce trece tot mai rau...manerul de la roata e rosu...roata e fina,galeata e de fier. Apa are un gust special,multora neplacut. Mie imi place foarte mult,aduce a fier,mai ales bauta din canuta de fier atarnata de sarma din care e facut gardul gradinitei de zarzavaturi. Mai incolo e o banca...nu mai are farmecul bancii originale,pentru ca sipcile de lemn i-au fost inlocuite,i-a ramas in schimb scheletul...dar din culoarea de verde scorojit pe care o avea cand eram eu mica acum e un roz palid ce da in alb,ca si gardul. La usa casei e acea chestie pentru a da noroiul jos de pe talpa incaltarilor. Nu asta e in sine special...dar forma lui. Are un maner facut ca un cerc..ce iti ajunge pana la sold. Astfel ca atunci cand eram mica treceam pe sub el...inca mai incap:)). Oare as putea sa uit de scumpele mele gaini?nici o sansa. Nu mai am gainile pe care le iubeam...nu mai e ferante ipolito ademaro leonardo codita...nici macar bianca. Sunt oricum frumoase...si imi e dor de ele,ca nu le-am mai vazut de asta vara:)). In obor sunt si 2 cotete in care tineam porcul...intr-unul mai stau puii cand sunt mici,pentru ca altfel au niste bete cu acoperis foarte interesante de dormit. Locul in care fac ouale este insa cu totul special. Acolo si-au facut cuib si randunicile...acolo e intuneric...si praf. Praful straluceste minunat aninat in aer prin lumina venita din geamul podului. Bucataria de vara actuala,impreuna cu alte 3 incaperi magazii,este de fapt vechea casa,unde au stat parintii lui tataie. Are asadar un pod pe care toamna il umplem cu porumbul adunat de pe tarina. Pod plin de praf si el...a carui intrare este facuta cu ajutorul unei scari foarte mari si solide,scara ce a cazut peste mine cand eram mica. Eu nu inteleg cum am iesit teafara de sub namila aia...si nici cum a putut sa cada. Pufi are tarcul ei,in gradinita unde se pune trifoi. In gradinita aia mai este si un alun...2 peri....a fost si un gutui si un cires...pe care ii pusesera ai mei cand se casatorisera. Tragic ...s-au uscat. Ca si prunul renglot de langa put,ca si prunul normal de langa magazia cu lemne,ce e langa casa. Mai e si un corcodus acolo,si un pic de vie,mult ciugulita de gaini. In gura podului e un visin turcesc,care da semne ca va muri si el. Acum 2 ani parca l-am adunat pe tot...a fost unul din putinii ani in care a facut si el visine. V-am spus de urechelnita?am asa ceva acolo...e intr-un fel de ghiveci inconjurat de un cauciuc...imi place sa rup din ea si sa dau gainilor,dar apoi incepe pufi sa latre si trebuie sa ma duc in magazie la butoiul cu paine(uscata ce-i drept)de unde ii arunc si ei ce mi se pare ca nu are mucegai peste. In seara asta ii dau drumul lui pufi si ma joc cu ea. Trebuie sa o perii si sa ii dau cu praf pentru purici,ca sigur are din belsug. Cred ca am sangele acru...sau poate prost la gust pentru purici..sau poate ca pur si simplu nu ma plac,pentru ca nu iau niciodata de la caini sau pisici:)). Vecina noastra,cu care suntem un fel de rude,are vaca. Tanti mioara si cu nenea nicu. Mamaie face o cacao foarte buna(careia ii zice cacaua)...si cu biscuitii aia petit beure...si cu 2 sandwichuri cu unt si gem de piersici...totul devine genial,chiar si cu lipsa cablului. Daca se intampla totusi sa vreau sa vad ceva,ma duc numaidecat la tanti ionica,de visavis...de cele mai multe ori dupa ora 5 o gasesc cu fata ei daniela uitandu-se pe acasa...ma pot uita si eu. Desi...acum ca tanti ionica are grija de o nepotica aparuta in toamna...s-ar putea sa nu ma mai simt chiar asa in largul meu. In cealalta zi trebuie sa trec pe la tanti manci...mereu e trista....si mereu are atatea flori. Ma intreaba de mama,si mai vorbesc cu dansa despre clostile pe care le-a pus,despre escrocii ce nu au mai venit desi platiti sa ii faca brazdele...ma duc pana la vrajitoarea sa duc sticlele de bere ramase de cand m-a adus tata. Imi cumpar o punga cu bombonele mici si colorate,cu ciocolate inauntru. Sunt un fel de boni bon,dar mai mici si de un gust care displace celor cu gust fin domne:)). Salut respectuos betivii ce vorbesc zgomotos sau joaca table,printre care se varul primar al lui taicamiu,nea nelu. Se prea poate sa o intalnesc si pe nevastasa. As vrea insa sa-l mai vad pe nenea gica,fratele lui tataie. Surpriza,gasesc pe nevastasa,care iar vorbeste de fisu vasile de la bucuresti,de supararile ei...de nepoatasa oana si nepatosu alberto. Nu dupa mult timp ajunge si tanti rica,cu cele 2 nepotele cu ochii albastri si parul cret. Raspund catorva intrebari mai mult sau mai putin indiscrete,apoi vad pe poarta si pe miruna,nepoata lui tanti mioara(clasa I),insotita de fetita vecinilor,ce stateau unde candva era tanti mandita...mie imi place sa fiu inconjurata de copii. Fetitele sunt 4,dar vorbesc mult,au educatie diferita,si temperament si mai diferit. Intr-un final nu le pot tine unite. Unele la leagan,altele jucandu-se cu diverse chestii precum cartile mele cu printese....sunt preocupate de manichiura...de papusi...imi vine sa le zic sa gateasca cu un pic de noroi. Miruna e foarte isteata. Mai incolo un pic,dupa ce curtea se transforma din gradinita in curte prea linistita...apare o masina. E adina cu raducu. Raducu este finul meu,la care tin indiscutabil foarte mult. Merg cu ei la moreni,si o las pe mamaie singura o noapte. Acolo stau mult de vorba cu adina,care imi este verisoara,desi face aproape 40 de ani. Ma joc cu raducu,iar,mult. Ionut e de serviciu. A2a zi merg in partea cealalta,la verisoara simona,sora adinei. La didi,mama celor 2 si la puiu,tatal care este (sa ma ierte Dumnezeu,betiv). Gasesc pe varul stefan la calculator. Era vorbit deja sa vina cu mine in oras...pe la piata si prin parc. Veche discutie:))de ce vor fetele sa consulte mai multe tarabe si nu iau de la prima?luam niste covrigi cu sare,si mergem in plus. De acolo imi fac provizii cu dulciuri,menite sa imi aduca linistea sufleteasca. Pe drumul pana la adina,de unde trebuie sa imi iau bagajele termin jumate cu stefan:))apoi ma duc la cursa. Iau o masina plina, ca de obicei. Ma lasa in fata portii. Ma odihnesc...pe seara pe motiv ca ma duc la madalina ajung si la cimitir. Unde trebuie sa las aprinsa o lumanare mare,sa ii duc lumina lui tataie pentru ceva timp,in speranta ca nu o vor lua tiganii. Mai trebuie doar sa trec pe la vecinii de vis-avis,fara copii. Salut in drumul meu pe toata lumea,asa m-a invatat tataie,pe el poate il cunosc. Cum as putea sa il fac de rusine? Lumea imi raspunde...curios tuturor saluturilor:)). Se intampla ca vine si seara asta,pe care o pierd pe drumuri pana pe la 2...cam ca de obicei:))asta e...trebuie sa revin in bucuresti. Plus ca,acum ma doare capul foarte rau. Vreau intr-un loc in care stiu ca nu o sa ajung decat peste cam o luna...e mai putin de o luna. Dar eu trebuie sa merg acolo. Si trebuie sa nu imi uit iepurasul bleo,si nici ojele...si nici mp3ul...si nici pe negrisor...chiar daca nu am net...nici cartile..nici fardurile...nici pe mine cu totul:)).          Si am uitat sa spun de pomii infloriti. Ei bine,erau albi.

Inutil.

            Inutil. Inutil de 100 de ori,pana cand o sa iti intre in cap. Nu vreau,nu imi place,si totusi o sa iti spun si tie la ce concluzii am ajuns. Sunt urate. Cred ca de asta nu imi plac!=))         Nu mai trebuie sa rad. Rasul tradeaza fericire si nepasare. De asta trebuie sa fiu serioasa,mereu.:|          Trebuie sa afisez un zambet binevoitor permanent si sa merg cu fruntea senina si ridicata,sa nu tin capul in jos.:) Trebuie sa invat sa ma uit in ochii oamenilor si sa imi tintuiesc privirea pana in maruntaiele lor,pana ce isi intorc ei capul,si nu eu.             Trebuie sa ma revansez fata de cei care au incercat sa ma ajute,si sa ii tin minte pe cei care nici macar nu au incercat. Razbunarea nu se face,se asteapta. Regret,sincer,ca am pierdut atata timp.si nu numai.             O sa renunt,dar nu e chiar asa,e un abandon. Simt ca ma departez teribil de ceea ce eram pana de curand,dar revin la ceea ce am fost mai demult.            Am sperante mai mari,menite sa ma duca in varful piramidei. Acolo nu se ajunge usor,iar slabiciunile nu pot face altceva decat sa imi stea in cale. Drept urmare,trebuie sa nu mai am slabiciuni. Toti oamenii le au,tine de ei cat de bine si le pot extermina sau ascunde. Eu nu ma pricep la ascuns atat cat as vrea. E trist,dar nu am reusit nici macar atat. In concluzie,eu nu trebuie sa ascund,eu trebuie sa imi distrug slabiunile.              Slabiciunea fatala si atat de comuna a oamenilor este constituita de sentimente. Crezi ca oamenii care iubesc ajung sa faca ceva in viata?sau cei care urasc? Copiii care plang atunci cand vad o pisica moarta sunt terminati. Incapabili sa treaca peste altii in viata,sunt facuti sa stea si sa sufere toata viata. Trist sau nu,piedicile trebuiesc calcate in picioare daca nu pot fi depasite. O sa calc peste orice,fara sa tin cont. Egoismul meu o sa atinga alte cote,nestiute.         Oamenii,fiinte slabe de felul lor,ajung sa transforme sentimentele in dependente. Inevitabil,sufera cand le sunt dezamagite asteptarile,ajung sa intre in depresie,din cauza sevrajului cauzat de starea euforica,de bine,cauzata de sentimente. Cei cu mai mult rationament se pedepsesc singuri de-a lungul vietii,mai mult inconstient pentru aceste suferinte provocate de propriile slabiuni. Ceilalti,ajung sa se complaca,sa fie persoanele calde si iubarete de care au atata nevoie...astia sunt tristii omenirii.            Voi incepe sa spun ceea ce gandesc si simt deabia atunci cand nu voi mai avea ce. Oamenii slabi nu sunt capabili sa spuna ceea ce gandesc,simt si vor. Sunt prea multe aspecte care ma fac pe mine,o persoana slaba,mizera.             Lucrurile or sa se schimbe.mult. Poate ca am suferit o deziluzie. Mi s-a trantit un fata faptul ca fericirea nu exista ca si cum ar fi fost un adevar de netagaduit. Si daca nici ea nu exista...atunci eu raman fara un scop in viata,nu e nimic. Gasim altul. Intotdeauna se gasesc inlocuitori,pentru orice. Chiar daca suntem unici-cu totii-suntem si asemenatori. Apropo,nu se spune semeni cu cineva,se spune cineva seamana cu tine. Oare de ce nu e nimeni atent la nuantele astea decisive?!              Am spus mai demult,si nimeni nu a luat in serios,poate pentru ca nimeni nu a inteles. Doar pentru ca nu intreb nu inseamna ca nu vreau sa stiu. Acum nu mai vreau sa stiu pentru ca increderea s-a combinat cu nepasarea si a rezultat ceva,ceva nedefinit. Acum pot sa spun altceva. Doar pentru ca nu spun nu inseamna ca nu gandesc. Gandesc multe,si spun putine,sau deloc.               Poate ca tot ceea ce am spus aici e gresit,poate ca eu gandesc cu totul gresit. Si totusi...nu am voie sa ma indoiesc de rationamentul meu.             Nu stiu de ce am postat asa ceva,ceva ce in fond ma tradeaza. Oricum...nu se va observa nici o diferenta,voi fi aceeasi,doar cu alte ganduri,sa speram ca sentimentele nu se vor schimba,dar vor disparea cu totul. Nu o sa spun nimic...poate ca e doar din cauza ca m-am trezit de dimineata. Imi e foarte somn...o sa ma culc. Buna si tie.

Proful de mate si cateva chestii despre aura:))

                  Simt nevoia sa incep acest post cu HEHEEEE:))am chef sa scriu!chiar am chef sa scriu! Si stiu in mare si despre CE vreau sa scriu. Degetele mele parca se misca mai greu pe taste. Poate din cauza ca nu am mai stat atat de mult la negrisor... de ce sa mint...nici nu mai simt nevoia aia de a fi online si de a cutreiera pe net:)). Am inceput sa imi fac temele.... chiar in seara asta mi-am infipt accidental briceagul in mana cand incercam sa deschid o rezerva(patroana) pt unul din stilourile mele. Chiar mi-a placut putin sange amestecat cu cerneala. Mi-a adus aminte de copilarie. Chiar simteam nevoia sa scriu cu stiloul,si inclinat spre dreapta chiar.... iar ma schimb. Kkt:)).        Voiam eu mai de mult sa scriu un post despre cuvintele urate=))dar nu cred ca va fi acesta=))pt ca nu am dipsozitia necesara. E ca si cum as trece printr-o perioada tembela de cautare a concluziilor. S-a intamplat asta si asta si asta...si se mai intampla si asta si cu cealalta. Prezici ca se va intampla asta. Si toate la un loc ce porcarie mai inseamna? E suficient sa stiu undeva departe ca e o porcarie,pt a fi incapabila sa o exprim chiar si in gand.         Mai voiam sa scriu si despre proful de mate. Cred ca asta o sa fac.       Proful meu de mate nu este cel de la ore. Este cel de la orele suplimentare,pt ca eu nu am 5 caiete de exercitii terminate pana acum,am in schimb un blog...pe care scriu saptamanal cel putin.... imi place sa cred ca sunt axata pe partea umanista,decat sa ma consider o retardata precum persoanele ,,realiste,, din anturajul meu.        Cand era tanar am inteles ca era foarte frumos. Inca mai este foarte inalt,cred ca are peste 1,90. Pe sub falcile buhaite disting cat de cat niste trasaturi speciale. De ce spun cand era tanar?pentru ca are 69 de ani,si spre rusinea mea....nu stiu pe cat e ziua lui,nici macar zodia. Mi se pare ca e o zodie de foc in orice caz.sau poate de pamant?        Intr-un fel nu poate suporta copiii de bani gata,dar avand de a face cu ei mai tot timpul,ii accepta si nu ii mai judeca asa de aspru pe cat ar avea dreptul,tinand cont de faptul ca a avut o copilarie grea. Are o sotie pe care am vazut-o de fiecare data in ultima vreme,intrebandu-ma daca am o tigara. Este si ea foarte bolnava si nu are voie sa fumeze,el avand grija ei...si a intregii case. Au o fata,pe care insa nu am vazut-o niciodata,dar din ce mi-a spus el....nu cred ca este pe urmele tatalui sau.       In clasa a8a proful de mate nu statea niciodata cu mine. Imi dadea ceva sa lucrez si se intorcea la cateva minute,adesea suficiente incat a incepe sa studiez cartile din biblioteca sa. L-a avut ca elev si pe fratemiu,pe care l-a facut sa stie matematica,in conditiile in care era bata. Dupa ce a mai trecut ceva timp, a ajuns la concluzia ca nu seman deloc cu el. E bine.       Da teme nu multe,dar foarte multe....teme pe care eu le faceam in clasa a8a,acum nu. Este foarte cult. Asta imi place la el,poate,cel mai mult. Imi plac persoanele care ma fac sa ma simt inculta,dar astea sunt rare,foarte rare. Imi place cand incepe sa imi spuna despre istorie. Mie nu mi-a placut sa invat la istorie...drept urmare nu stiu nici macar data unirii-rusinea mea. Tin si acum minte,ziua din miezul vacantei de vara in care am fost prima oara la el. M-a intrebat ce este o dreapta. Zambea pentru ca stia,ca si eu,ca toti ceilalti inculti elevi ai lui,nu aveam sa ii dau raspunsul bun. Am spus ca este o linie...facuta din puncte. De fapt...O DREAPTA ESTE CEA MAI MICA DISTANTA DINTRE DOUA PUNCTE. Mi-a spus povestea lui Algebar,arabul al carui nume la capatat aripa matematicii-algebra. Algebar era un invatat la curtea unui rege arab. Acesta a fost intrebat chiar de catre tanarul rege ce este o dreapta. Atunci el a luat doua capite de fan si cu ajutorul unui magar care le-a mancat repede pe amandoua,i-a explicat...cum ca dreapta e cea mai mica distanta dintre doua puncte-in acel caz doua capite. Si imi mai spune astfel de lucrari fara numar,dar eu le uit,si sincer...imi pare rau.        Eu i-am vorbit de astrologie si de plante. Zambeste cand ii povestesc de ce mai fac mamaile mele. Ma intreaba cateodata ce mai face studentul-fratemiu. Ramane apoi surprins de lipsa noastra de comunicare,desi stam in aceeasi casa. Imi cunoaste bunica,si mama. Dupa ce a terminat facultatea a fost repartizat la tara. Intamplator scoala din satul Ileana este chiar in fata casei familiei mele. S-a cazat acolo la strabunica mea....Manticuta,pe care eu nu am apucat sa o cunosc.       M-a intrebat ultima ultima oara ce mai face mamaie. I-am spus ca bine...ca se uita tot timpul la telenovele,mai nou turcesti. Raspunsul meu l-a amuzat. Mi-a spus ca trebuie sa avem rabdare cu ele,pentru ca sunt batrane. Mi-a explicat cum la batranete presiunea cerebrala e mai mare,cum in creier este liberat mai mult lichid ce sustine creierul. Acesta ajunge sa il preseze , activand astfel parti ale creierului ce corespund copilariei. Mi-am adus astfel aminte de un documentar vazut de mine pe vremea cand ma uitam la televizor,in care se spunea ca batranilor le revin instinctele bebelusilor(apucatul de mana,tinutul strans al obiectelor). Discutia a ajuns si la planeta nibiru,si la schimbarea polilor,la astrologie....el incepand sa imi spuna ca in viata omului 2 date sunt extrem de importante. Prima este data conceperii-astfel a intarit ideea mea-cea de-a doua este cea a nasterii. Mi-am adus aminte ce stiam din teoria lui mircea eliade. Dar era atat de vag,incat deabia am putut sa bajbai cateva propozitii. In momentul conceperii planetele si toate astrele de altfel exercita niste forte asupra noastra,tot asa si in momentul nasterii. De aceea se spune-mircea eliade spune-ca locul nasterii(si cel al conceperii)au o importanta decisiva in viata omului. Eu i-am spus profului de cele 12 case,si cum pot influenta planetele prin pozitia avuta intreaba noastra viata. El a consideat ca toate astea au legatura cu AURA. Si chiar au.     A descris aceasta aura ca o energie ce ne inconjoara,fiecare o are mai mica sau mai mare. Mi-a spus ca este vizibila cu ajutorul razelor laser,ca se pot face fotografii asupra ei. Desi oamenii de stiinta au acceptat existenta unei astfel energii ce ne inconjoara nimeni nu stie cum functioneaza exact. In fotografii(realizate cu razele laser) ea are culoarea galbena. Chiar ma gandeam ca eu as vrea o aura mov,am aflat apoi ca nu ar fi tocmai bine. Noi avem viata,ne miscam,circulam. Stiti ca atunci cand inchideti usa se face un curent nu?sau ca daca sariti mai tare podeaua o sa vibreze. Asa si fiecare organ al nostru emite o unda de energie permanenta,si omul ca ansamblu,emite o energie,este ca o piatra ce produce unde pe suprafata apei. Cand un organ este bolnav,zona acea apare cu mov.         Ati vazut oare la televizor persoane de care se lipeau linguri si metale in general...sau tot felul de obiecte? Sau acei preoti din india ce se puteau ridica pana la 5 metri fata de pamant?Ei bine...s-au gasit persoane care aveau aura chiar de 5 metri. Astfel de persoane le pot vindeca pe cele bolnave. A mai inceput apoi sa imi spuna ce a spus el si elevilor de la el din clasa,de ziua bunicii mele. Mi-a spus ca atunci cand doi oameni se iubesc,aurele lor se unesc. Ca s-a observat tot cu ajutorul razelor laser ca unii care nu se pot suporta si se cearta...au aure ce se resping. Totusi,a pus accentul pe indragostiti. M-a intrebat foarte senin ,,tu stii ce se intampla cand iubesti?,, eu i-am spus ,,nu,, simplu,vag si rapid,in asteptarea raspunsului,pe care il credeam cu mult mai stupid. Mi-a explicat cum nu se poate mai frumos,ca atunci cand indragostitii sunt in acelasi loc aurele lor formeaza una singura,si astfel devin mai puternici,se stabilesc legaturi inexplicabile intre energiile lor. Am trecut apoi la partea la care puteam sa aberez si eu mai mult,legat de moarte. Am citit intr-o carte ca se pot forma tunele de energie negativa,ce leaga spiritul celui decedat de cel ramas in viata. Cel in viata ajunge sa fie extenuat,pentru ca toata energia,viata, ii este luata de cel ce s-a dus. In concluzie,legaturile formate cu ajutorul aurei sunt primejdioase,mai ales daca unul dintre cei doi moare. Simpaticul meu prof de mate a facut apoi o pauza,poate ca se astepta sa ii spun ceva de aura mea...dar eu am inceput sa fac exercitiile pe care mi le daduse cu o jumate de ora inainte de a incepe sa vorbim...despre aura.          Tin mult la proful meu de mate,chiar daca el nu ma vede ca nimic altceva decat o fetita ignoranta a generatiei pierdute psihic din care fac parte. Tin la el pentru ca ma asculta,chiar daca atunci cand nu iau caietul de clasa stie ca nu l-am uitat,si ca de fapt nu am fost la ore. Tin la el pentru ca este,in esenta,un om bun si destept. Il compatimesc insa pentru ceea ce nu a facut dar ar fi putut face. Tin la el si pentru faptul ca ma face sa inteleg matematica,si pentru ca in clasa a8a am vazut ca se poate,datorita lui. Tot el a fost cel care mi-a spus sa nu fac prostia de a da la partea de uman. Am fost revoltata cand s-a bagat si peste planurile mele de viitor,spunandu-mi ca ideea mea de e deveni avocat-de pe atunci-este o prostie. Sa spun oare ca a fost directorul liceului din care fac eu acum parte? Il admir destul de mult,dar nu ca elevii pe care i-a avut el...ca acei pasionati de matematica.                                               Imi mai place ca de fiecare data cand ma duc la el  trec printr-o zona dubioasa a bucurestiului...si de fiecare data fac fata cu acele casti in urechi multor lucruri vazute si urate. Mai vad si biserica unde s-au casatorit ai mei...si ma inchin mereu...apoi este o buna ocazie sa merg cu metroul,iar mie imi place foarte mult sa merg cu metroul.       Cel mai mult imi place cand spune....,,de asta ne certam noi,matematicienii,mereu cu filozofii. Ei nu sunt de acord ca noi am transformat INFINITUL intr-un semn,un simbol. Si au intr-un fel dreptate.,,. 

                     Evident,profului de mate:)

Luna:))

          Simt ca am nevoie de ceva. Nu stiu ce e,nu stiu cum ar trebui sa fie. Vreau sa imi dea inspiratie si motivatie. Vreau sa fie acel tot care sa ma desavarseasca. Nu mai am nevoie de soare. Nu suport soarele,mai ales cand razele lui intalnesc ochii mei. Cred ca am nevoie de un soare care sa nu lumineze. Vreau sa fie un soare negru. Sa imi pluteasca in palma...si sa imprastie temperatura negativa. Vreau sa fie un astru rau.sa faca rau. Vreau sa fie temut,mai putin de mine. Vreau sa ii pun intrebari si sa nu imi raspunda. Ca orice astru,e increzut si nu vorbeste.nu IMI vorbeste. Eu pun intrebari . Dar nu stiu de ce. Nu vreau sa aud raspunsurile,nu vreau sa le stiu. Ma surprind totusi cateodata cu dureri de cap in timp ce caut acele raspunsuri pe care ....nu vreau sa le aflu. Ma opresc. Iar am fost prinsa.de mine. Stiu deja cate un raspuns pentru fiecare intrebare pe care o pun,si la care nu primesc nimic...in schimb. Imi las imaginatia libera. Ea e fericita caci ma face pe mine invers...nefericita. Eu vreau apoi sa ma conving.cred gresit. Si soarele negru nu e de fapt atat de rau. De fapt...nu e decat imaginatia mea. Acolo....totul e foarte real.si mai este....rau. Cu toate astea m-am impacat cu tot. Am acceptat insa tot.M-am obisnuit sa zambesc atunci cand ascult linistea ce inlocuieste cuvintele. Mi-am facut un nou tic,o sa scap si de el. Ceva stiu sigur. Trebuie sa fac in asa fel incat ....sa fac soarele asta negru..mic si negru sa fie doar al meu. Este atat de mic si totusi....atat de...nestapanit. E ciudat cum simt ca nu am nici o influenta asupra lui. Oare asa simte ploaia asupra otelului inoxidabil? E ca si cum ar avea ceva ce il face imun. Ne intelegem totusi,intr-un fel ciudat,bine. Se intampla sa ii povestesc atatea nimicuri,si atatea lucruri importante strecurate printre ele,incat el le ia pe toate ca pe o masa de cuvinte. Le asculta. Se intampla sa imi vorbeasca si el. Isi mai scapa farame din trecut. El nu isi da seama poate,cat valoreaza pentru mine. Cu soarele asta eu o sa fac lucruri importante. As vrea sa fac totul cu el. Dar ceva ma opreste chiar si de la asemenea ganduri. E ceva. Nu stiu daca e de la mine sau de la el. Este foarte negru. Simt ca nu ii pot spune nimic care sa ma tradeze. Simt cateodata ca in toata masa aia neagra a lui e o gaura neagra. Care asteapta acel colt de maneca din partea mea ca sa ma traga cu totul. Si sa ma piarda. Sa ma omoare acolo,in acel intuneric dematerializant. Inchid ochii si deja ma vad plutind in agonia acelui abis negru,al soarelui meu. Mi se intampla cateodata cand il am in palma sa vreau sa il strang.ca pe o piatra. As vrea ca palma mea sa il poata inghiti ca sa il am mereu acolo. Dar stiu bine ca numai daca as incerca soarele meu nu ar mai pluti,nu ar mai fi nici negru, si ar deveni o bila transparenta de sticla.ar aluneca din mana mea si s-ar sparge in milioane de bucati. Atunci TOTUL ar fi pierdut,mai ales el,mai ales eu. Si atunci nu imi ramane nimic. Decat speranta,pe care el,cu tot intunericul ala o farama, sau poate ca doar o absoarbe.pentru el? Oricum ar fi....pe mine ma seaca. Ma termina. Pare prea intunecat ca sa se joace. El e serios,dar simt ca ar vrea sa se joace. Si eu iar nu stiu ce sa fac,pentru ca stie multe jocuri,iar eu nici unul. Intr-o zi o sa stiu totusi ce am sa fac. Am sa iau o oglinda rotunda si fara sa se astepte o sa i-o pun in fata. Vreau sa vada si el cat de intunecat e,dar ceva imi spune ca el nu va fi surprins,si ca eu nu voi fi in stare. Atunci poate ....cand nu voi mai suporta o sa incerc sa il arunc ca pe o minge. Dar cum as putea....daca el nici macar nu sta in palma mea...dar pluteste? Pana la urma...ma tem....ca nu voi face nimic. Si voi astepta asa,tacuta...ca el sa devina un soare normal. Un proces trist,dar inevitabil. Va incepe sa lumineze,si atunci....o sa raman iar fara sa stiu ce sa vreau .daca pana si un soare intunecat ajunge sa lumineze...poate ca imi trebuie luna.  

weekendul acasa.

            O Doamne. As vrea sa fac atat de multe. Va suna aberant pentru necunoscatori. Dar cel mai mult as vrea in clipa de fata sa fac un dus!!!! cred ca numai eu stiu cat de dor imi poate fi de un dus de o juma de ora....cu apa calda...deja il visez. Il astept. Aproape ca il simt:)). Baia e langa mine. Iar eu....nu am voie sa ma spal!              Nu imi place sa ma simt constransa. Nu suport ideea de neputinta. Cred ca din cauza asta mai trec strada pe rosu din cand in cand. Sa verific daca pot. Injuraturile soferilor ma fac sa rad:)))pentru ca nu le aud...dar le vad schimonosindu-le fata. Sunt inca tanara,foarte tanara.aproape mica. Daca as considera data de 21.12.2012 ca ultima....poate ca as trece numai pe rosu. Dar vreau sa cred ca pana imi voi lua eu carnetul....copiii isi vor da seama ca isi risca propria viata traversand neregulamentar,pe cea a soferului....de cele mai multe ori e sanatatea lor si cateva probleme tinand de libertatea soferului....amanunte:-j.              Nu mai tin minte de cand nu am mai avut atata chef de viata. As fi in stare sa ma imbrac acum si sa ma duc sa alerg prin parc. Prin parcul meu,prin 23. nu m-am gandit niciodata ce inseamna numarul asta...stiu 2 persoane nascute pe data aia....era sa zic ca sunt ambele retardate:-?dar am confundat pentru ca de fapt una e nascuta cu o zi inainte. Dar totusi.....diriga mea din generala era nascuta si ea pe data asta. Irina a tinut sa imi aminteasca faptul ca e la o saptamana de ziua ei. In orice caz....mi se pare un numar tampit,mai da si 5 adunat.foarte tampit. A daaaa. Lipseste 1...adica sunt cei care nu au succesul deplin. Numar tampit am zis eu bine:-j.               Revenind! Regulile nu sunt placute...si totusi sunt respectate(na ca nu am zis folositoare). Cel mai aberant este ca cei care vor sa para rebeli sunt cei mai afectati de aceste ,,reguli,,. Sincer vorbind,a trecut o zi de cand am inceput acest post. Si deja regulile nu ma mai pasioneaza. Sunt suparata.pe mine. Mircea Eliade citea 200 de carti intr-un an. Eu?                M-am trezit astazi la 3. am pierdut iar cateva ore foarte pretioase de altfel,in incercarea mea de a vedea un film. Mi s-a parut o porcarie,o tampenie la final. De ce? Pentru ca nu s-a terminat cum as fi vrut EU. A avut un alt final,astfel ca la sfarsit am regretat nu mult,foarte mult faptul ca l-am vazut. Poate ca eu sunt facuta sa ma uit numai la desene animate.poate ca asa o sa si fac.               Toata lumea are in cap faptul ca perfectiunea nu exista. Mai ales regizorii,drept urmare...nimeni nu mai incearca sa o atinga. In momentul de fata resimt o scarba pentru toate persoanele delasatoare,genul acela de persoane care ar putea sa isi faca un afis cu ,,nu sunt perfect,, si sa se mandreasca cu el,si cu principiul lui de tot cacatul! Daca nu incerci nici nu ai sa fii .vreodata pentru cineva.pentru nimeni! E atat de simplu.....perfectiunea e subiectiva. Mai bine mori incercand sa o atingi decat sa te accepti asa cum esti. In sfarsit! Am enuntat tiranica mea idee.               Aveam o dispozitie destul de buna azi cand m-am trezit,chiar daca motivul trezirii a fost telefonul parintilor. Am incercat apoi sa imi respect planul. Si anume sa termin 2 carti incepute acum ....mult timp. Carti scurte,simple.care se citesc in 2 zile. Eu,candva o cititoare adevarata,prelungesc aceste amarate de lecturi la nesfarsit acum. Mircea Eliade ma da peste cap cu romanul lui,romanul adolescentului miop. As vrea sa ii pot spune acum ,,felicitari!ai reusit sa scrii romanul!ai aratat omenirii cine esti.ai ajuns un erou asa cum voiai.a meritat?,, Ma intreb cum au putut spune colegele mele ca acest roman este o tampenie. Omul asta...a fost un geniu! A reusit sa isi distruga sentimentele,rabufnirile tot tot. doar pentru a isi atinge scopul. Menirea lui in viata nu era acea sa fie fericit(cum este a mea) dar sa ajunga un erou! Cred totusi ca aici se ascunde oarecum,cred ca odata ajuns erou,ar fi fost fericit. Si totusi....omul asta nici macar nu concepea sa aleaga intre minte si suflet. Omul asta era doar minte. Iar noi,gloata ce populam pamantul,ograda de gaini suntem niste inculti! Chiar si textul asta pe care il scriu eu acum. Nu are nici macar un cuvant necunoscut pentru tanti maricica ce sapa porumbul. Ne tembelizam voit,suntem mediocri. Suntem tristi prin simplitatea noastra cretina,lipsita de un scop prin care sa infaptuim un bine. Meritam atat de mult rau....incat nu are cine sa ne pedepseasca. Si cred ca o sa ajung sa urasc oamenii ce se complac. Poate ca acum e doar un moment mai ciudat....dar voi avea grija sa folosesc mai rar...,,ei si???,,.               Deabia astept sa ma fac bine. Am multe de facut.trebuie sa clarific,sa ies,sa reusesc. Sa rad. Apoi sa merg mai departe.

mamiferul......GAINA

                  Cred ca se intampla ceva ciudat. Imi e dor de mine in varianta vesela,multumita,fericita. Pe care atat de putini o stiu. Eu una aproape ca am uitat-o.                   Realitatea e cinica. De ce in unele momente avem nevoie de imposibil pentru a fi fericiti,cand ar putea fi la doar o intindere de mana distanta? Prea suntem fiinte schimbatoare. Ce ne-ar face sa zambim azi nu mai are nici o valoare peste 2 zile. De ce? Timpul asta a inceput sa treaca mult mai repede...nu ne mai lasa in treburile noastre.                    O sa ajung sa vad lumea ca o ograda plina de gaini. Mie imi plac gainile. Asta nu inseamna ca imi plac si oamenii. Gainile ar manca si piulite daca le-ai da. Prea putina lumea apreciaza pasarile astea cu pene si aripi....si carne usoara si gustoasa. Oamenii nu au nici unul dintre aceste ultime 3 elemente. Totusi...seamana atat de bine cu ele,fiind capabili sa creada orice le-ai spune,doar pe simple motive....Gainile mananca paine repede pentru ca le place. Oamenii sunt fericiti atunci cand cred ceea ce aud si le si place.oamenii sunt capabili sa creada orice le verifica propria gandire.. Gainile astea nu sunt capabile sa mearga mai departe de aparente. Gainile umane nu scurma niciodata. Sunt facute sa ramana la suprafata...sa nu se innece. Tocmai de asta...deabia astept sa ma fac bine si sa ma duc in piata...poate o sa mai gasesc pui mici si pufosi de gaina....sa imi mai iau si eu 2.... Ma amuz teribil legat de numele lor=)).                  Iar nu imi e somn.                   Sa nu uit de perla spusa de mine acum....22 de zile o ora si 19 minute:))(momentan) .......GAINA ESTE UN MAMIFER. Un lucru e sigur....in momentul ala nu ma gandeam la gaina...:))=))si totusi.....daca ma refeream la gaina umana....

            Oficial....postul asta e cel mai fals din blogul meu.cred.pana acum.

            Nu imi e dor de mine. Nu sunt o depresiva ca nici sa nu mai stiu cum era cand eram vesela. Lumea nu e o ograda. in rest...nimic. M-am contrazis singura. Merge.

vremuri.temeri.

                Cand se aduna suficiente motive pentru a face ceva? Cand sunt destule pentru a gandi ceva...altfel decat de obicei? Dupa ce gandim trebuie sa picam de acord cu fiecare parte a planului,sa il cizelam si sa il aducem la forma ideala. Pare...minunat. Si totusi....planul nu devine realitate. Ramane in acel stadiu al lui-de plan.                 Sunt doua tipuri mari de planuri. Asta nu va fi un post interesant. Dar eu trebuie sa stiu cum se impart si astea. Am prea multe tampenii in minte...si daca nu scriu am sa uit.                 Sunt planurile pentru care trebuie sa faci ceva,si cele prin care tu incetezi sa mai faci ceva. Nu as putea spune ca se deosebesc prin dificultate.                  Planurile se mai impart si altfel....posibile si imposibile....suna stupid nu? Te intrebi de ce am mai scris daca nici macar mie nu imi place?:))hmm:-? Incearca sa raspunzi singur.               Am facut o pauza din scrisul asta aberant. Am recitit ce scrisesem pana aici si am fost dezamagita sa ma surprind punandu-mi intrebarea ,,partea interesanta de la care sa NU ma ia somnul?,, . Lipseste cu desavarsire. Cred ca degeaba am incercat eu sa scriu despre planuri. Tot nu imi va mai usor sa le pun in aplicare. Iar planurile ce constau doar in vorbe,fara actiuni propriu zise mi se par in continuare cele mai dificile. Ceea ce inseamna neindoielnic ca am probleme de comunicare. Eu si cu primatele.               As vrea sa ma bucur de faptul ca am ajuns macar aparent o persoana comunicativa,ale carei urechi tiuie acum. Cand eram mica nu prea vorbeam. Am vrut apoi sa pot sa vorbesc,pentru ca ceilalti nu o prea faceau. Mi-am dat seama ca pana la urma comunicarea a fost cea care la inceput ne-a diferentiat de animale.chit ca acum prin studii s-a aratat ca si ele comunica...               Am foarte mari probleme de acceptare. Dintotdeauna. Imi este foarte dor de bunicul meu,de tataie.dupa 8 ani 4 luni si 26 de zile,in 8 minute 27. regret ca nu pot sa spun si orele si minutele si secundele. Vreau sa numar atat cat se poate. Daca stau sa ma gandesc cred e chiar mai mult...daca pun zilele de cand era in spital...se fac 29.....daca pun zilele de cand parca nu mai era el....nu mai vreau sa ma gandesc cate erau. In ultima vreme am in cap o imagine.ce a existat. Aberant. Eram extrem de fericita atunci. Aveam pana in 6 ani. In jurul orei 9 seara. Tocmai vorbisem cu parintii mei care imi spusesera ca vor veni sambata la mine,la ghirdoveni. Am cantat incontinuu cam 20 de minute cred...tataie se culcase si mamaie statea si ma asculta. Desi amandoi trebuiau sa doarma pentru a2a zi...nici macar nu imi ziceau sa tac. Au facut cateva aprecieri asupra plamanilor mei,puternici pe vremea acea. Pneumonia aia nu numai ca nu m-a lasat sa merg la ultima taiere a porcului cu tataie,nu numai ca a trebuit sa fac din a ei cauza o groaza de injectii...timp de 2 saptamani cate una la 6 dimineata si seara. Dar mi-a stricat si plamanii. Nu au mai fost asa cum erau...nu am mai putut nici sa chiui....nici sa fac cateva suntete ciudate foarte ascutite care pe mine ma faceau sa ma simt speciala. Cred ca eram disperata si de ideea asta:-?voiam si sa am puteri supranaturale...                 Sunt foarte incapatanata. S-ar putea spune ca seman cu un catar,totusi nimeni nu isi permite sa imi spuna asta,sau mai bine spus e doar politete. In generala incepeam sa plang daca nu castigam eu la basket....incep si acum sa plang daca nu stiu sa fac un exercitiu la mate si incerc si incerc....pana cand imi da ceva.chiar daca e gresit. Nu pot sa concep ideea renuntarii. In schimb exista sacrificiul...dar ala e altceva.                 Mi-am dat seama ca nu pot sa accept moartea. Mi-am dat seama ca intr-un fel subiectul asta ma obsedeaza. Singura mea incercare de roman a primit exact acest nume,chiar daca nu avea(cel putin pana in momentul in care m-am oprit din scrierea lui)nimic de-a face cu ea...oarecum. Cu ceva timp inainte sa moara tataie,cand ma culcasem de dupamasa,pt ca trebuia sa dorm chiar daca nu voiam,mi-a venit un gand. Cred ca il trimisese cineva ,,ce s-ar intampla daca ar muri cineva din familie?,, am fost blocata la inceput. Apoi am inceput sa imi spun incontinuu ca asa ceva nu se poate. Si nici nu o sa se intample vreodata. S-a intamplat. Si mie nu imi venea sa cred. Incercarea de pregatire in cazul ivirii unei astfel de situatii este absolut inutila,pentru ca este imposibila.                 Ma simt obosita psihic. Ma gandesc la prea multe lucruri urate....triste....care nu imi fac bine. Am visat urat. M-am vazut iar nevoita sa nu pot accepta ceva. Culmea. Era tot moartea. Daca viata de dupa exista,atunci moartea nu e decat un proces...si cum viata de dupa exista. Eu de ce ma tem de moarte?               Nu vreau un raspuns. Il stiu. Ca si pe atatea alte lucruri care as vrea sa nu le stiu. Pana una alta. Ma simt mai bine. Ar fi trebuit sa ma simt mult mai rau,si mult mai mult timp. Dar stiu si ca nu organismul meu....care este destul de indepartat de a fi puternic, m-a ajutat. E gandul meu,si am voie sa cred in el. Am voie si sa nu il spun.               Textele mele devin pe zi ce trece tot mai putin interesante. Mi se pare ceva normal. Mircea Eliade citea cate 200 de carti intr-un an. Recunoaste insa in romanul adolescentului miop ca nu avea amintiri din acei ani,dar apoi se mintea cu gandul ca amintirile sunt nefolositoare. Prezentul poate prea rar sa fie perfect,dar amintirile pot fi momente perfecte.                M-am gandit si ca oamenii dau prea multa importanta cuvintelor. Poate ca nu am formulat bine. Cuvintele cred ca au capatat prea multa putere. Iar eu....nu am nici o putere in a schimba asta.               Pentru ca ma simt ca si vindecata. Si totusi captiva in casa...am promis ca in prima saptamana pe care o voi petrece in libertate deplina...sa joc badminton:))sa rad...si cel mai amuzant...sa port fusta in fiecare zi:)). Asa o sa imi celebrez eu sanatatea. Aaa da. Si imi voi face bucle. Nu voi mai purta parul asta drept,dar il voi face bucle!.

om bolnav.terminat

          Hai sa fim sinceri. Vrei? Eu o sa ies in avantaj si ghici ce:)) AM si de data asta DREPTATE! Deja m-am obisnuit. Revenind. Asta este un inceput fals. De fapt simt nevoia sa aberez despre cum ma simt.fizic.si poate si psihic.nu conteaza.             Sunt....bolnava. Asta este ceva cumplit pentru mine. Nu am fost si nu o sa fiu niciodata facuta sa stau in casa. Eu trebuie sa ies,sa comunic si sa interactionez. Nu pot sa fac nimic. -din toate astea. Pentru ca sunt contagioasa nu am voie sa ies din casa. Sincer vorbind....nu stiu cum as putea. Febra ma face sa nu ma pot tine pe picioare iar aspectul meu nu este tocmai unul cu care sa pot face 2 pasi in afara casei-apartamentului. Cea mai dureroasa parte din cele stiute de mine...este aceea ca nu ma pot spala. Asta este intradevar o tragedie. nu ma mai pot da cu nici un fel de crema sau spray. Nu imi mai plac lumanarile...nu prea imi mai place lumina de fapt...si nici sursele de caldura daca stau sa ma gandesc. Am devenit un pic mai artagoasa si nepasatoare.             Cred ca boala asta ar fi trebuit sa o fac prin toamna. Atunci era momentul potrivit din toate punctele de vedere. Bine....ar fi fost mult mai bine daca o faceam cand eram mica:))cred ca ar fi avut tataie grija de mine:)). Ma rog:)).             Pogramul unei bolnave ca mine este simplu.spre foarte simplu. Ora de trezire oscileaza intre 2 si 4 p.m.. Urmeaza apoi masa. Masa consta in chestii usoare...nu am voie ciocolata...nici tocaturi....amanunte. Dupa masa lalaita la nesfarsit din cauza gatului inflamat..urmeaza evident...odihna.care se prelungeste pana ....pana pe la 8 seara. De la 8 la 10 sunt treaza....apoi ma culc iar pana a2a zi....prin acest program supra incarcat il strecor si pe negrisor.:D:)).             V-am spus oare ca anotimpul meu preferat e primavara? Toate planurile mele au fost...distruse. Voiam sa merg la padure...gasisem chiar si doritori-culmea. Voiam si o plimbare de primavara prin cimitir.si la asta am gasit doritori,numai ca aici nu aveam nevoie. Voiam sa fac cumparaturi de primavara...simteam nevoia de cateva chestii subtiri si colorate. Voiam sa merg prin parcuri si sa fac poze. Apoi sa ma duc la piata si sa imi cumpar cateva flori. As fi luat-o pe irina cu mine,cum am facut si anul trecut. Cum naiba sa mai pot eu sa culeg viorele in halul in care sunt? Apoi...am inceput la romana un capitol fascinant. Si nu imi vine sa cred ca pierd orele de romana-preferatele mele...exact cand suntem la capitolul ...dragostea:)). O doamne... trebuia chiar sa fac poze cu simpaticii mei colegi,ca doar a venit primavara...tebuia sa invat la info...si sa ma duc la med si sa iau 10 pe linie. Dar kkt. Nu pot sa fac nici una din astea. De fapt...ce naiba pot sa fac?             Am la dispozitie o groaza de timp de meditatie....dar parca nici gandurile nu imi mai vin asa in minte. Deja visez la primul dus dupa tembela asta nenorocita de boala. Ultima oara cand m-am defectat in asa hal incat functiile mele locomotorii au fost afectate....a fost in clasa a7a parca....sau a8a:))nu mai stiu sigur. Eram la ora de sport:>:>jucam basket.nu ca acum,cu leguminoasele mele colege,care deabia daca joaca volei-scuze:D. In culmea jocului...irina se napustea sa imi ia mingea...drept urmare am cazut amandoua....ea peste mine...eu peste piciorul meu:)). A fost doar o entorsa....dar cand am vazut ca nu mai functioneaza cum trebuie...am inceput ca o persoana fooooarte inteligenta sa dau cu pumnii in picior:))ca doar nu ma asculta!!! in acelasi an am facut entorsa si la celalalt picior...doar ca de acea data nu l-am mai lovit. Si acum ce as putea face? Ma uit la bratarile astea pe care inca le mai port-si pe care mama le-a numit ate-si care mi se par mai largi acum....daca ma uit mai bine chiar si degetele mi se par mai lungi...si mainile cu totul mai osoase.... stiu ca o sa slabesc....asa se intampla intotdeauna cand fac febra....              Trecand peste micul amanunt al aspectului scheltic....evident ca m-am gandit la ce se gandesc toti bolnavii.si anume ca nimanui nu le pasa de ei. Exagerez. Nu am gandit chiar asa....dar e ciudat si chiar neplacut sa vezi cum....atunci cand nu mai are nimeni nevoie de tine...nici nu se mai deranjeaza sa te intrebe ce faci:)). Poate ca si acum exagerez.Ma bucur foarte mult cand vad ca mai primesc cate un mesaj:)). M-am bucurat foarte mult cand m-a sunat adriana...sa ma intrebe ce mai fac si tot asa...evident ca eu dormeam,si culmea...nu am preferat sa ma culc la loc dar am stat si am vorbit.nu o sa fiu atat de rea incat sa spun ca m-a sunat pentru a o ajuta la tema la romana...sau pentru ca nu avea ce face neavand net:)). Nu mi s-a facut dor de colegi...dar de timpul in care radeam cu ei. E ciudat cum ....acum....cand nu mai fac nimic interesant,cu atat mai putin placut...semnele de viata pe care le primesc sunt la minim...sau as putea spune ca sunt sub minim. Nu asteptam sa le pese decat unor patru persoane.3 dintre ele-care sufera grav cu prietenia-nu s-au mai deranjat cu acel ce faci de duminica...sau luni? E foarte mult pentru un bolnav la pat oricum. Unul dintre marii nepasatori nici macar nu stie ca sunt bolnava! Pardon...stie...a citit penultimul post-cel dinaintea astuia-si a zis ca sunt bolnava. Pentru atunci cand il va citi pe asta....,,eh sa mori tu?,,Razbunarea isi are rostul cand e motivata mai oameni buni. Si aici nu vreau sa spun ca cineva ar vrea vreodata sa se razbune. In orice caz. O amarata de boala nu ma poate termina chiar asa de usor. Deja am alte planuri,foarte ciudate pentru mine,ca doar sunt planuri de om bolnav.                Si asa....imi bag picioarele in ea de boala. Si in el de scris-momentan. Nu vreau sa ma culc?! Dar nu am ce sa fac. Ma dor ochii de la lumina,ma dor urechile de la muzica. Ma cam dor toate alea...dar macar de ar fi tot asa de simplu si cand voi fi pe moarte.

Imortalizare

                  Ei bine. Camera se invarte. Jimi danseaza pe pat. Iar eu incerc sa ascult ploaia. Ma strangea o gheara asa de rau de cap incat am oprit pana si guerilla. Picioarele si mainile imi sunt inghetate,iar restul corpului se simte si el ca naiba,poate din cauza febrei. Ochii sunt cam afectati ...ii simt intr-o oala ce da in clocot. E totusi bine aici in pat,sub pilota. Macar nu mai am senzatia frig-cald.care se caracterizeaza prin combinarea frisoanelor cu stari de caldura accentuata. As fi vrut sa iau un nurofen de raceala si gripa...doar ca nu mai am decat unul,si imi trebuie maine cand voi face o alta vizita doctoritei. Nu am mai avut chef nici macar sa ma dau cu crema,plus ca buburuzele astea adorabile ma umilesc psihic,aducandu-mi in fata imaginea unui caine raios. Sau a unor oameni cu paduchi. Ma dor si muschii.aia de la gat,de la picioare si de la coaste. Ma misc cu incetinitorul,si parca o musca ar bea cu propriul pai viata din mine. Ma simt ca o leguma umana,si toata sperantele mele raman in ziua de maine,cand ma voi simti mai bine-cu certitudine.              Orele dinaintea luarii somnului sunt intotdeauna dubioase,dar acum sunt cam rele si din punct de vedere fizic. Cred ca o sa ma culc totusi. Voiam doar sa imortalizez o stare fizica proasta,pt ca celelalte sunt avute deja de toata lumea. Pentru emo e chiar tru sa fii depresiv. 0ricum nu mai vreau sa spun nimic,cu atat mai putin interesant. Noapte buna.

Pescarusul...meu

                 Printre lucrurile pe care vreau sa ti le spun este si acela ca te urasc. Bine...poate ca nu te urasc de-a dreptul. Nu stiu cum sa iti doresc eu tie moartea,cand sunt dependenta de tine. Nu stiu daca exista ceva mai trist pe lumea asta decat dependenta unei persoane de ceva,mai ales de o alta persoana. Te-ai prins. Am o stare proasta. Si daca ai cumva impresia ca nu as avea motive pt care sa te urasc. Tin sa te anunt...ca esti atat de indepartat de adevar,incat mi-ar trebui un telescop ca sa te vad. Printre lucrurile cu adevarat usoare,se numara si gasirea motivelor. Chiar se gasesc usor. Sa fie oare mai trista....realizarea tristetii de care dispun,decat ea in sine? Greu de spus,greu de apreciat,dar cu siguranta NU imposibil de stiut. Nu imi pot imagina ceva imposibil,existenta nu este ceva material.                 De cateva seri simt ca imi plesneste saracul meu cap. In felul asta o sa imi cada simpaticele mele cosite blonde,pe care mi le doream atat de mult cand eram mica. Sunt si eu,ca si multi altii,atat de idioata incat sa imi bat joc de ceva imediat ce il am. Si nu ma refer la tine,si daca as face-o,evident,nu as recunoaste. Dar ceva imi spune ca si daca ti-as spune,tot nu ai intelege. Acum te-ai prins. Te fac prost. Imi place. E mult mai placut decat sa ma fac pe mine. Shhhhh. Este principiul acela. Eu am voie tu nu ai voie! Prin urmare,nu imi poti intoarce nici o vorba. Cu atat mai putin acum,doar citesti ce spun. Sunt totusi sanse sa incerci sa imi dai inapoi tot ce ti-am spus acum-si iti voi mai spune- cu prima ocazie. Normal. Doar vrei sa fii si tu razbunator,daca nu tu,subconstientul tau. Oficial,subconstientul tau este dobitoc. Pt ca vrea o tampenie evident. Intotdeauna subcontientul vrea tampenii,pe care tu le negi. Si ieri,si azi,si maine...pana cand se vor fi implinit deja. Esti absolut cretin cand incerci sa pari interesant. Da,asa e,nu mi-ai facut nimic. Crezi? ....ca as avea nevoie de un motiv pt a matura cu tine? Ia incearca sa concepi rationamentul tau ca fiind gresit. Iese? Iti iese? ....tie ceva in general?=)) Eu nu pot,nici acum nici vreodata,sa iti spun in fata tot ceea ce gandesc. Slabe sanse sa am vreo parere buna despre tine. Nu te cunosc,dar sunt prea egoista pt a fi buna cu tine,pun pariu ca intr-un fel semanam la capitolul asta,diferenta este ca eu sunt capabila sa admit. Tu nu. Tu esti praf. Despre mine nu afirm nimic,ma rusinez,rosesc,si nu imi sta bine. Deloc.                 Am fost prea blanda pana acum. Se pare ca nu vrei cu nici un chip sa intelegi. Sa TE intelegi. Poate pentru ca iti vrei binele,el constand in capul tau intr-o stare de bine. Aici cred ca spui si tu: ,,mai bine prost si fericit,,. Extraordinaro-balauristic.dar ai dreptate. Mi se pare teribil de aberant cum,mai toti oamenii considerati destepti,cu multe spre foarte multe cunostiinte generale,oamenii isteti. In fine,ai inteles la ce fel de oameni ma refer. Sunt mai tot timpul NEfericiti. Si atunci vreau sa te intreb pe tine. Cat de intelgenti sunt,daca nu sunt capabili nici macar pt a isi asigura propria fericire? Oare o pot asigura atunci pe a altora? Slabe sanse,distruse deci.                   Ce se intampla daca nici macar la ideea precedenta nu mi-ai dat dreptate? Eh sa mori tu! Esti un OM BUN. Iar eu,o nemernica incurabila,doar pt ca imi recunosc ideile dupa care imi ghidez viata. Nu o sa actionez intotdeauna dupa ele,nu pe fata. Exact! Lucrez pe la spate!barfesc,atac si in final calc peste. Si calc pe moale,pe tine,pt ca te vad nesimtit,iar oamenii nesimtiti cred ca sunt grasi, asa ii am eu in cap.                   Nici macar nu mai am satisfactie cand te contrazic. Esti imbecil si iti face placere sa nu imi dai dreptate.                    Un alt motiv pentru care as putea sa simt o incomensurabila placere atunci cand ti-as da un pumn este acela ca ai avut impresia ca stii ce e in capul tau. Mi-ai dat de inteles ca stii cum functioneaza materia mea cenusie,ca imi cunosti partile-rele si bune,bune si rele,pana la urma..cu ce difera? Pentru asta....ar trebui sa fii aruncat la lei. Sincer. Intr-o prima faza mi s-a parut o usurare sa stiu ca exista cineva care ma cunoaste,constienta totusi de riscurile mizere ale acestei ,,cunoasteri,,. Si totusi. Nu atacai,aici era ceva ciudat. Daca ai fi stiut vreodata TOT mecanismul,atunci ei bine exista doua variante. Cea mai buna,pe care as fi vrut sa o urmezi este aceea de a pica de acord,de a accepta si folosi acest mod de gandire. Zadarnic insa,nu zambeai des,si atunci cand o faceai...era un zambet real....din inima. Era clar ca ai ramas un om bun. Cealalta varianta,care m-ar fi facut sa am sentimente contradictorii,cred ca tousi ar fi fost mai multe negative decat pozitive-este aceea in care te revolti impotriva mea,si incerci sa imi faci rau. Partea cu reusitul e discutabila. Pana la urma...TU...un om bun....ce interes ai sa imi faci MIE rau? Tu esti om...bun chiar. Probleme se rezolva pe cale pasnica sau se uita. Sau stai? Problemele se iarta?alta maxima. Firar. Numai in maxime o tinem,esti dat naibii ce sa iti mai spun. A da....sigur. As putea sa spun ca ma scarbesti. As minti? Hmm. As putea spune nu stiu,dar as minti. Stiu. Felul in care actionezi ma scarbeste. Sau poate ca si aici e mult spus. Eu stiu ca am gresit,de multe ori chiar. Si ce daca? Chiar crezi ca ai vreun drept sa imi aduci MIE aminte? Hopa...dar cine te crezi? Inca nu ti-ai dat seama ca in momentul de fata eu sunt mana care se joaca cu o carpa? Hai ca acum te-ai prins sper-ca tu esti carpa! Macar de ai avea o culoare frumoasa. Cine mama masii te-a pus pe tine mai dobitocule sa te faci roz spre portocaliu. Sa nu mai spun ca de la spalare te-ai decolorat. Ei bine,pentru o carpa....arati ca un cur-unul de baba,plin de riduri,pe alocuri vergeturi. Te am in minte ca o carpa sincer. Vreau sa te dau cu spray dala cu hidroxil de aluminiu. Si apoi sa te arunc de la fereastra. Apoi inchid ochii...si imi imaginez ca din carpa de tine a iesit un pescarus.                   Pescarusul asta frumos,care mananca ochi de oameni,este numai al meu. Pentru ca eu l-am facut. Eu te-am facut. Si o sa ma port frumos cu tine,ai sa vezi ce bine o sa ne intelegem acum ca tu ai pene. Acum ca tu nu mai poti sa vorbesti,nici sa plangi,nici sa fii om,bun chiar.                  Acum trebuie sa vina si partea trista,cea care imi da fiori,cea care as vrea,sincer, sa nu existe. Aceea in care aflu daca ti s-a pastrat memoria...total.partial sau.....NU. Si chiar as vrea sa stiu ce sa aleg. Daca ai sa zbori....inseamna ca vei fi uitat tot. Iar tu fara nimic este cam acelasi lucru ca eu fara nimic. Oare m-ai inteles? Oare vreau sa ma intelegi? Pana una alta vad ca ai zburat inapoi,si ai intrat pe geamul de pe care adineauri ai zburat ca un jeg de carpa ce erai. Chiar erai! Uite cat de bine esti acum! Esti un scump. Pacat ca ai cioc,nu e nimic...pacat ca ai pene..pacat ca esti mic....pacat ca acum nici sa ma joc cu tine nu mai pot,pt ca ai mai multa viata. Viata doar pentru tine,pentru mine ai aripi,batute in aer,menite sa te duca la o distanta multumitoare fata de mine. Nu mai pretinzi ca ma cunosti,sunt sigura ca si daca ai incercat sa ma cunosti,fara ca eu sa imi dau seama,acum sigur nu mai vrei sa o faci. Poate ca ti-a ajuns. As putea sa rad de incercarea ta de comunicare cu alti pescarusi=)) sau as putea sa plang de incercarea mea de comunicare cu tine. Oare ai ramas atat de tembel incat si acum intorci spatele cand iti vorbesc? Oare chiar nu te-ai schimbat...nu asa cum voiam eu? Sper ca nu ai ramas la baza acelasi,pt ca baza era prima pe care voiam sa o schimb. Sa fie oare adevarat...ca erai tot atat de prost ca un pescarus? Stiu ca ma intelegi,si degeaba te cauti sub aripa de fulgi noi,eu stiu ca vrei doar sa imi dai gresita impresie ca....nu mai esti tu. Te rog eu...sa fii tu...asa cum vreau eu. Pana la urma...e spre binele tau. M-ai inteles?....vreodata? Bine cred ca pot sa iti dai aici dreptate,cand spuneai ca trebuie sa vorbim mai mult. Dar nu imi mai placea sa iti spun nimic! Ma saturasem de maruntisurile pe care ti le serveam pe tava. Te multumeai prea usor. Nu te-am testat voit,a fost de la sine. Nici nu am realizat prea bine cum,pana la urma,ai picat un test pe care nu ti l-am dat eu,pentru ca nu aveam in plan asa ceva,pentru ca nu as fi vrut sa te testez vreodata,pentru ca voiam -cel putin la inceput- sa am incredere deplina in tine. De fapt asta trebuie sa fie. Am avut! Si m-ai dezamagit. RAU.                Si acum,la final. Ceva care iti este adresat si tie. Tampitul care sta si citeste. Considera ca eu am impresia ca toti sunteti tampiti-eu nu. Nu te-am testat niciodata. Nu m-am gandit la tine niciodata atunci cand scriam asta. Pe tine daca te cunosc,sunt sanse sa te simpatizez,daca nu,pur si simplu faci parte din gloata de tampiti care populeaza planeta asta. Dar sper totusi sa am de-a face cu tine. Ca sa iti dau un pumn,cand vei da din umeri la intrebarea mea. De ce stai si citesti pe un blog in loc sa faci orice altceva? Eu stiu de ce scriu. Ca sa ma descarc. Ma simt mai bine deja. Eu stiu si de ce postez,chiar si asta. Ca sa ocup timpul tau,oricum nu e valoros,nu erai aici,erai pe un alt site-pt ca esti un prost. Si o sa te mai fac prost inca de 100 de ori dupa ce citesti asta. Pentru ca asa sper ca ma voi simti mai bine. Crezi ca sunt egoista? Se poate sa ai dreptate,dar nu sunt chiar asa cum crezi,pt ca evident,tu esti tampit si crezi gresit,ca si restul lucrurilor pe care le faci. Poate ca tu esti o greseala....poate ca toti sunteti niste greseli. NU o sa spun ca tot ceea ce spun eu aici este o greseala,si nu pentru ca nu as avea dreptate-eu intotdeauna am-dar pentru ca nu vreau sa afli. Crezi ca nu mi-am dat seama ca am spus deja? Sunt curioasa de cate chestii o sa te prinzi tu....vei realiza oare care sunt serioase si care nu? Vei distinge TU-un prost,ce e adevarat de aici si ce nu? Eu m-am saturat sa iti tot dau indicii. Ca tot prost esti,tot asa ai ramas. Ai ramas un prost,pescarusul meu. Asta e viata...numai pescarusi pe aici. Cred ca asta e un motiv in plus pentru care imi place la padure. Acolo nu sunt pescarusi. Acolo tu esti....UNIC-pentru mine. Esti ceva unic deci,intr-un loc perfect. Pe deasupra....DOAR AL MEU.                   Sper ca persoanele de sex feminin nu se vor simti discriminate pentru ca nu sunt facute si ele proaste. Dar nici o grija. Intra si ele la categoria...prosti. Sa nu se faca diferenta. Nu am cui sa dedic postul asta...nu fara sa imi capat cel putin o injuratura. Mi-l dedic mie deci. Mie imi place,macar mie. Si astfel....obtin primul post dedicat exclusiv mie. Dar way. Este tot de la mine?=))hai nu fi indiscret. M-am obisnuit sa vorbesc singura,pentru ca TU-un prost,nu sti sa asculti.

AZI

               Heheeeee.am chef sa scriu=))daaaaaa.sa dau cu o groaza de cuvinte menite sa exprime starea mea de spirit de toti peretii. Sa le lovesc atat de tare incat sa se deslipeasca literele. Eu sa imi uit cuvintele . Si ideile sa isi piarda forma. Si toata limba ce o stiam de la 9 luni sa fie dusa pe apa sambetei. Atunci poate ca mi s-ar urca scafarlia inapoi pe umeri. Si as vrea sa vorbesc,sa ascult si sa fiu inteleasa.pt ca exact asta mi-ar lipsi. Dar cum nimic din toate astea nu se poate intampla...nu imi ramane decat sa imi propun iar pentru sambata acel afis. E de fapt o foaie a4a....pe care o am in cap de foarte mult timp....,,inchide usa folosind CLANTA din exterior,,. Cei din casa asta lasa orice usa deschisa. Eu vreau sa fie mereu inchis,etans. Nu conteaza. Trebuie sa ma duc la dus. Si imi e f lene,imi e aproape rau. Ma simt fara viata,ma simt obosita. Dar nu pe moarte. Am obosit si sa imi spun ca maine va fi mai bine. Mereu spun asta,si daca nu m-as plictisi niciodata din principiu,atunci clar nu as mai fi folosit cuvantul asta.                   Am ajuns azi acasa sfarsita. Geanta parea sa imi reproseze faptul ca imi iau toate cartile si caietele. As vrea sa fiu invizibila,ca sa nu mai pot fi vazuta,cu atat mai mult fixata cu privirea de tot felul de tembeli de pe strada. Chiar si la ore. Se poate pune o pancarta care sa indice prezenta mea acolo. Ar fi teribil de amuzant ca profesorul sa mi se adreseze cu privirea in gol.                 Cand am iesit pe usa blocului pt a da unei tiganci care cersea o pereche de sosete pt ca ma rugase,am simtit miros de toporasi. E clar ca a venit primavara. Vantul asta e mai altfel. Poate ca e acelasi ...un pic mai nervos ca a trecut vremea lui. Sau pentru ca vremea lui va fi trecuta in curand? Nu conteaza prea mult. M-am hotarat sa ma duc la padure. Dar am teama ca o sa bat atata drum de pomana,ca nici viorelele nici macar un ghicel ca sa nu mai zic de toporasi nu vor fi dat pana atunci. Si eu atunci ce voi face? Nu e problema stiu...ma voi plimba prin cimitir ascultand croncanitul ciorilor. Voi face o ordine mai buna in ganduri printre acele cruci. Nu stiu cate spirite sunt prin cimitire,dar stiu ca toti cainii care stau prin cimitir sunt ciudati. Au o privire care te patrunde pana in varful calcaiului,umana.                Am ajuns eu si la concluzia ca oamenii pesimisti nu pot fi luati prin surprindere. Am renuntat sa fiu optimista. Nu cred ca imi placeau toate surprizele care apareau,in fond...ce mai conteaza?                Mai tineti minte cand aveam eu chef sa spun in stanga si indreapta ,,te iubesc,,? Ei bine acum vreau sa spun ,,te urasc!,,. Sa il spun cu toata furia de care pot dispune. Sa ma descarc de tot,apoi sa ma culc. Sa dorm si a2a zi sa fie totul asa frumos...cum ar fi putut sa fie fara sa spun eu ceva. Cum ar fi trebuit sa fie in mod normal,de la inceput. Dar stiu ca si daca as spune asta...as minti...asa ca nu imi ramane decat sa ma gandesc...ca nimic rau nu e intentionat. Totul e mult mai bine decat pare,iar eu sunt de-a dreptul paranoica. Poate e de la oboseala,ea e de vina intotdeauna.

povestea canarului sau marea lipsa de inspiratie.

              Vreau sa va spun o poveste.Nimeni nu imi spune o poveste ca la carte,si parca nimeni nu vrea sa auda una spusa de mine.De ce nu se gasesc persoane care sa inteleaga minunatia povestilor?De ce sunt ele minunate?Pentru ca tind spre perfectiune dupa parerea mea,avand intotdeauna un final fericit.Majoritatea povestilor sunt cam proaste intradevar,prin faptul ca se aseamana.Cel mai mult ma enerveaza fetele gen ,,Cenusareasa,, care din foarte amarate ajung sa fie mari printese. un echivalent al lor in zilele noastre ar putea fi cele care se casatoresc sau doar ,,dorm,, cu persoane capabile sa le intretina.Si NU o sa dau exemplu pe iri si moni.ups:))deja am facut-o:)).               A fost odata ca niciodata un canar. Era si o fetita ce mergea tinuta de mana de un om inalt si frumos. Se asemenau prin parul negru ca taciunele si ochii verzi. Erau intr-un targ,fiica si tata. Ea a vazut micutul canar ce statea intr-o colivie. Canta foarte frumos si zbura cu o usurinta inexplicabila,ca si cum nu s-ar fi vazut imprejurat de gratii. L-au cumparat pe loc.              Au trecut mai multi ani. Fata a crescut iar canarul a ramas neschimbat,ca si cum ar fi fost vrajit sa nu treaca timpul peste el. Era intradevar un canar magic,pt ca putea sa vorbeasca din priviri cu persoana la care tinea cel mai mult. Astfel se intelegea el cu fetita,devenind cei mai buni prieteni care au existat vreodata. Erau de nedespartit,iar el nu statea in colivie. Nu avusese niciodata una,pt ca negustorul l-a dat intr-o cutie,colivia avea sa ii mai fie de trebuinta. Oriunde mergea ea era si el,pe umar. Odata cu trecerea timpului inevitabilul le-a ajuns minunata prietenie din urma,iar fata s-a casatorit. A plecat si l-a lasat pe micul canar in vechea casa,de la marginea orasului. I-a dat in schimb in dar ceea ce isi dorise el de mult....de foarte mult....o colivie. Ca orice pasare respectabila. Dar la ce bun daca il lasa acolo?si ea pleca intr-o alta casa,unde el nu avea sa dea din aripi niciodata? Intotdeauna se bucurase ca e pasare,pt ca putea sa zboare. Dar acum ar fi vrut sa fie orice dar nu pasare,ca sa poata varsa macar o lacrima. Pasarile nu plang...si el nu putea sa ii dea de inteles fetei cat de mult suferea. Ii spunea prin micii ochisori negri,si totusi tot ceea ce simtea era inexplicabil prin complexitate. Chiar atunci cand fata isi lua larevedere de la el,cand il vedea printre ultimele dati el a simtit ca in ochii ei se uita in gol,si ca nu ii mai poate spune nimic. Il tinea in mana asa mic ,galben si parca neajutorat udandu-l cu lacrimi de parasire.,,nu imi mai vorbesti...,, spuse ea in soapta aproape,iar el isi lua zborul,fara sa se mai uite in spate.               A stat intr-un brad din padurea apropiata,auzind huruitul rotilor trasurii ce o ducea pe micuta lui fetita departe,prea departe. Dupa sapte zile in care a incercat sa mai comunice si cu alte animale din padure s-a intors ros de foame si de vremea rea la vechea casuta....de la marginea orasului...langa padure. Nu a reusit,poate ca cineva gresise cand il facuse pe el animal si nu om.,ba mai mult...il facuse chiar pasare ca sa nu poata plange. Tatal ajunsese un batran ursuz ce aproape ca il inspaimanta pe dragutul nostru canar.             De cum l-a vazut l-a bagat in colivie si l-a inchis acolo. I-a pus niste graunte si apa,apoi a inchis usa . Statea chiar in camera ce fusese a fetitei,care acum era complet goala. Luase cu ea chiar si carpeta,pt ca voia sa se simta ca acasa acolo unde se ducea. Colivia lui era pusa pe un scaun adus din bucatarie,in partea opusa singurului geam ce lumina camera la asfintit. Era o odaie mica,ce parea acum teribil de trista. Totul parea trist fara ea acolo. In fond cum altfel ar fi putut sa ramana?era o casa mica si modesta,cu un batran si un canar.              Mosul nu deschidea usa camerei cu zilele,schimbandu-i apa o data sau de 2 ori pe saptamana. Si daca la inceput micutului canar ii placea casa lui,colivia,pe care si-o dorise atat de mult,acum incepuse sa se sature de ea. Voia sa poata zbura din nou. Dar aceasta dorinta I s-a dus repede in aer,odata cu gandurile si veselia lui. Si-ar fi dorit sa nu mai poata sa gandeasca,pt ca nu isi facea decat rau.                  De ce sa isi mai doreasca libertatea?era imprejmuit de lite impletite,care I se pareau cateodata mai groase decat picioarele scaunelor. Si nu mai am nici un chef sa termin ce am inceput.pt ca am mai scris,dar negrisor face figuri si s-a dus naibii toata continuarea.oricum era o tampenie de la inceput. Ideea e ca pana la urma....nu mai vedea rostul dorintei normale de eliberare. Ar fi ramas oricum in camera acea goala. Si daca prin absurd ar fi reusit sa ajunga la fetita,oricum nu mai putea vorbi cu ea. Practic...era totul pierdut.-asa cum sunt atat de multe alte lucruri.

tema la romana:))

                        Am ajuns in sfarsit aici. In fata lui negrisor,unde pot sa scriu pe simpaticele astea de taste negre.                        Asta ar trebui sa fie tema mea la romana. Nu e nici macar o pagina de jurnal,deci nu poate fi considerata tema. Imi aduc aminte cum erau jurnalele mele...scriam intradevar ce faceam in ziua respectiva. Poate ca voi revolutiona ideea jurnalelor....sa nu se mai scrie ce s-a facut...sa se scrie numai ce se afla in forma de plan. Dezamagirile in legatura cu ceea ce se va fi realizat vor fi tinute minte...asa se intampla intotdeauna,nu va mai fi nevoie de mazgaleli pe hartie. Sa incerc sa spun totusi ce am facut azi. Problema apare cand ziua asta mi se pare teribil de banala si neinsemnata.                       M-am trezit la 7 si 10 si evident ca am intarziat unde trebuia sa ajung. De obicei drumul pana la orice destinatie este cu mult mai interesant decat ceea ce urmeaza a se face in locul respectiv,nu conteaza persoanele care asista sau iau parte. Eram asa de obosita dupa 5 ore de somn incat imi aduc aminte vag ca am luat tramvaiul,si nu metroul ca de obicei.                       Cand am ajuns acasa usa nu era inchisa decat la o broasca,din cele 4.Asta insemna ca mai era cineva acasa,iar asta m-a cam intristat. Dar spre surpriza mea,nu era nimeni. Inca nu am raport autoritatilor acestei case ca usa nu era inchisa corespunzator,poate ca nici nu o sa o fac. Sunt convinsa ca a fost fratemiu,care era si el asa cum sunt eu de convinsa acum,ca dorm in a mea simpatica odaie. Iar e dezordine,iar trebuie sa fac ordine,dar e timp...mai ales din parti.                     Am dat muzica tare si am fost gata la timp,dar ca de obicei,104 nu a venit. Si eu iar ma gandeam pe hol ca trebuie sa zambesc si sa imi cer scuze ca am intarziat. Stiu ca va fi odata,candva, in viitorul mai mult sau mai putin apropiat,vremea cand eu nu voi mai intarzia,cand voi fi punctuala. Poate ca ar trebui sa scriu despre ,,marile,, evenimente de la scoala. Dar de ce sa mint? Nu am gasit nimic interesant in acea unitate niciodata,si nici macar in generala. Am stat aproape 7 ore pe un scaun,partea buna este ca in mare parte nu trebuie sa vorbim. Nu mai am chef sa comunic,sa socializez,mai ales cu persoanele din familie. Am ajuns sa nu mai suport cuvantul ,,adolescenta,,. Poate din cauza ca pana acum spuneam ca este o mare tampenie,ceva inexistent,iar acum mi s-au trantit dovezile actiunii ei clar. Sunt de parere ca ar fi mult mai bine daca am ramane toti copii,si nu mai vreau sa ma gandesc la faptul ca atunci cand eram mica voiam mereu....mereu...sa fiu mare.                     Planul meu continua,si e bine ca imi vad scopul clar,ca sa pot merge mai departe. Am timp sa si visez,pe drum si seara. Am ajuns la concluzia ca seara e cea mai frumoasa perioada a zilei. As vrea sa fie mereu SEARA. In primul rand....seara se termina treaba pt ziua respectiva. Seara este momentul propice pt relaxare si meditatie. Se intampla adesea sa fiu atat de obosita, incat sa am ganduri si mai absurde decat de obicei. Cand mi le aminteasc a2a zi ma amuz si ma bucur ca au fost false...tot a2a zi incerc sa ma conving ca vor fi false. Pentru ca da,sunt urate. Si toata incercarea asta de autobinedispunere este foarte obositoare,poate prea obositoare...si nu imi vine totusi...sa ma las asa aparent trista si fara viata. Seara este chillau cu gheorghe,calin gheorghe. Da muzica buna,dar cam lenta. Guerri night sau zona libera sunt si ele simpatice.                    Pana acum noul meu program a functionat destul de bine. As mai putea spune despre drumul de intoarcere,evident ca in 104,cel putin jumatate. Oamenii care folosesc ratbul au o problema. Nu o sa spun despre toti,dar pana acum apreciam frigul pt ca aerul din 104 era respirabil. Acum se pare ca si frigul este inutil,duhnitorii ferindu-se de el in aceste masini. Am uitat sa mentionez de oamenii care te calca pe picioare. Chiar azi o tipa,pt ca nu ii pot zice cucoana,m-a calcat in asa hal incat nu am putut nici macar sa imi iau piciorul de sub al ei. Ce sa mai pot spune de batraneii aromati cu naftalina? Nimic evident,cateodata mi se par chiar simpatici,si mi se par de-a dreptul tembeli cand isi fixeaza privirile asupra mea. Cred ca basca e de vina.                   Aud ceasul cum ticaie,si este foarte enervant,ca si multe alte lucruri din jurul meu. Poate ca ar fi cazul sa inchei ,,pagina mea de jurnal,, si sa ma gandesc ce pasaje sa selectez in cazul in care trebuie sa citesc,desi ma indoiesc. Tema mea nu e buna. In primul rand am scris prea mult,in al doilea rand deabia daca am mentionat ceva de scoala. Si acesta era punctul comun al textului meu cu al cel al colegilor mei. Asta e. Maine trebuie sa imi iau scutire pt miercuri. Stiu ca va fi bine,voi apuca si sa imi citesc la franceza si nu voi mai uita sa iau ginko biloba...ca sa nu ma mai ia somnul in timpul orelor=)).In conditiile in care mi-am programat pana si data nuntii...programul zilnic nu ar trebui sa fie o problema...si totusi nu este floare la ureche,este sub papuc!                                                                    p.s.:imi e f lene sa ma duc pana la imprimanta