Frustratilor.

               Oameni frustrati. Sunt inconjurata de oameni frustrati. Incapabili tembeli sa aduca realitatea intr-o forma multumitoare. Dau vina pe un ghinion de tipul lui sherlock holmes,menit sa ii gaseasca intotdeauna. Oamenilor!!! Adunati energii negative! Trebuie sa fiti calmi....                MEREU calmi. Deoarece nimic nu merita(in afara de mine). Eu merit pentru ca doar pe mine ma am. Doar eu imi vreau binele si doar eu sunt calea de comunicare cu ceilalti. Doar prin mine eu traiesc. Doar eu am ca scop propria fericire si DOAR EU incerc sa o ating.               =))ah...nu spun ca trebuie sa fiti narcisisti. Trebuie sa invatati sa va iubiti. Singuri. Pentru ca ceilalti au lucruri mai bune de facut(serios acum,sigur ii intelegeti). Nu exista cale mai sigura de consolare decat deplina stapanire de sine. Gandeste asa atunci cand crezi ca esti singur si toti par veniti de pe alte meleaguri.,,Am alaturi de mine o persoana care ma cunoaste si imi vrea binele. Mai mult de atat. Ma iubeste si are ca tinta supravietuirea mea. Eu sunt aia(ala)!,,                Priviti avantajele intotdeauna. Aruncati o negura de nepasare peste imprejurimi. Fiti obiectivi atunci cand ati picat. Subiectivismul nu este prea bun nici pentru perioadele bune,dar atunci este permis. Cheia spre perfectiune este prin noi. Totul se face prin sine. Chiar si tu...esti facut din 2 parti. Minte si corp. nu ai suflet. Ai fost mintit! Esti o primata. Iar dragostea este ceva aparent real,dar in esenta ceva de neatins. Ceea ce vezi sunt doar insticte. Nu iubesti. Nu esti iubit. Nu suferi. De fapt,nu faci nimic. Uite. La aceasi intamplare se intampla aceleasi lucruri. Daca cineva moare. Toti au pareri de rau sau plang. Nu mai comentez cati o fac doar pentru ca trebuie,pentru ca E CAZUL SI MOMENTUL. Facem ceea ce am fost invatati. Nu incercam sa descoperim mai mult. De ce nu dam o petrecere pt ca se va naste sub o alta forma? De ce nu suntem capabili sa credem si noi in ceva?in halul asta de terminati suntem. Sau mai bine zis:-? SUNTETI? Nu imi place sa ma includ in auditoriu. In tot ceea ce faci trebuie sa folosesti capul. Dar TOT. Numai capul trebuie sa fie personajul principal in toate ecuatile tale. Doar prin el sufletul tau isi poate gasi mantuirea.(si aici ma refer la spirit).                  Ah...incerc sa te scutesc de latura mea filosofica....Dar simt nevoia sa iti spun noua mea viziune asupra iubirii. Cred ca o sa fac asta intr-un post viitor. Pentru ca nu mai am nici un chef sa vorbesc despre orice teorie posibila. Noapte buna. La mine,acum,e 3:00.    

Cam mediocru...

                Nu. Nu imi e dor de tine. Pot spune doar ca simt lipsa a ceea ce stiam ca esti,a ceea ce eram.Recunosc ca traiesc bine si asa. As vrea sa mai continui fara sa stiu ca o sa ranesc. Dar stiu bine ca asa cum sunt eu. Asa cum esti tu. Totul ar fi un rau pe care ti l-as face. Poti considera ca esti indispensabil/a. Dar de ce sa te convingi de o asemenea minciuna?Nu ar fi oare mai bine sa accepti ca nu depasesti mediocritatea inconjuratoare?De ce sa incerci sa te mai supui momentelor de autoconvingere cand poti sa accepti?exista aparentele...mereu disponibile pentru orice doritor sa le imbrace. Ma rog. Poate ca aberez degeaba. O,tu suflet mult prea nobil ce nu te incumeti la asemenea josnicii. Ma pufneste rasul de subiectivismul cu care toti privesc viata. Iar ma rog. Tin sa anunt ca sunt curprinsa de un sictir profund. De o nepasare acuta. Simt ca nu am pe nimeni dar nici nu simt ca as avea nevoie de cineva.Momentan sunt plina de curaj:))un vis o sa ma tina pe linia de plutire multa vreme. Poate toata viata. Pana una alta. Treabuie sa mai spun ca emotiile si sentimentele pot fi controlate de minte si ca grijile astea cotidiene sunt atat de prostesti...Poate ca acum am ajuns si mai plictisitoare pentru cei ce citesc pe aici. Se datoreaza cursului de filosifie. Am chef sa ma las purtata de valuri sa vad unde ajung. De ce sa ma chinui sa ma gandesc ca o sa fiu disperata cand imi voi da seama UNDE AM AJUNS.? Nu are rost...in fond...sunt un vehicul...:))pentru sufletul meu nemuritor (logic).Si totusi...imi trebuie o pereche de sandale negre cu toc ortopedic de panza....de 10.

 

Bravo lor.(Pentru ca imi plac contrastele si limitele,ca nu-s mediocre.)

Vizita traumei mele

                             Nu doresc nimanui sa se simta atat de singur cum ma simt eu cateodata. Mi se spune ca sunt rea,iar eu recunosc ca imi place singuratatea. Nu mint pe nimeni,decat pe mine. Si Dumnezeu mi-a dat atata drept incat sa imi fac rau singura. Nu va bucurati prea repede! Nu inseamna ca prezenta voastra ma bucura. Sunt foarte convingatoare si reusesc sa ma pacalesc. Afisez o figura multumita de sine,pentru ca in fond,simt cel mai adesea ca tot ceea ce sunt se datoreaza propriei persoane. Stiu ca egoismul meu pare fara limite,dar tot eu stiu ca ele exista,si nu am curiozitatea sa le cunosc.          Ma multumesc la a-i multumi pe ceilalti. Incerc sa traiesc prin fericirea lor si nu reusesc. Ar insemna sa stau prea mult langa ei. Sa ii vad cum respira si cum prea des incearca sa imi vorbeasca si se mai si asteapta sa le vorbesc. As lua cateodata o oglinda si le-as pune-o in fata. ,,VORBESTE!,, poate asa ai sa intelegi la ce teroare ma supui. Ah scumpa figura de stil e hiberbola! Scumpa abilitate e naivitatea altora in momentele mele de luciditate! Ma face sa ma simt sus,mai sus,mai sus...pana cand parca plutesc. Dar dintr-o data a naibii constatare! Nu am aripi. Foamea de stiinta m-a facut sa cunosc gravitatia.           Nu doresc raul meu decat unui singur dusman. Cumplita deziluzie! Nu-l am! Dar stiu cine ar putea fi. Dar nu exista! Si nu pot deci sa imi imaginez o mogaldeata chinuita de tot ceea ce ii doresc eu. Imaginatia mea sufera de aceasta constrangere,de o realitate ce nu poate fi pacalita.Presupun ca acum apare intrebarea mai mult ironica...ce rau?:))          Poate ca nu mai e nici un rau. Poate ca a fost chiar bine. Poate ca asa a fost cel mai bine! Iar eu,in imensa mea prostie nu imi dau seama de asta. Stiu ca daca as fi desteapta as trece peste,as depasi momentul,as accepta trecutul si m-as impaca cu prezentul. Dar este atat de real ca nu sunt capabila sa fac nici una din toate astea! Acel ,,nu pot,, pe care il urasc.          Ma uit la mainile mele. Imi dau seama ca am depasit intamplarea. Am acceptat cele petrecute. Dar a ramas trauma. A ramas defectiunea. Aia nu vrea sa treaca! Si nu stiu cum sa scap de ea! Simt ca ma tine strans de tot in brate. Nu pot sa scap. De fiecare data cand incerc parca ma strange si mai rau,pana raman fara aer. Apoi ma las moale,caci stiu ca nu imi voi gasi scaparea. Deabia cand ii cad prada cu totul mai slabeste stransoarea si ma lasa sa iau o gura de aer.          Trauma asta a mea e atat de cruda incat atunci cand ma vede scaldata in lacrimi imi spune sa nu mai plang,ca ma fac fata urata. Pe mine atunci ma pufneste plansul si mai tare,pana ce imi simt amortite mainile si picioarele,capul imi vajaie si urechile imi tiuie;iar ea ma face sa ma simt o criminala,caci nu ii dau ascultare. Si plang si plang...pana ce simt ca am sa lesin. Dar a naibii sanatate...mai curand ma innec si tusesc si mi se ia orice urma de respiratie,mai curand imi bate inima ca scapata din gara si ochii se fac rosii si ma ustura ca de fum,dar niciodata nu pot sa scap intr-un fel convenabil de vizita traumei mele.             Nu vreau asta! Din simplul motiv ca nici ceilalti nu ma vor pe mine asa. Oare? Stiu ca intr-o buna sau rea zi voi afla raspunsul tuturor intrebarilor mele. Pentru multe el va fi acelasi:nu mai conteaza.Dar Doamne cat de bun ar fi fost daca il aveam la momentul potrivit!            Ma gandesc mult la iubire,la dragoste. La ce inseamna ea si cum se manifesta. Atunci ma simt parasita,si fara sansa sau speranta de a mai fi iubita vreodata. In mintea mea schimonosita In mod barbar de acesta trauma,eu am fost iubita o singura data. Nu cred in repetitie,asa cum voi nu credeti intr-o alta inviere. Singura persoana care m-a iubit vreodata pe lumea asta m-a lasat si ea singura. Si a trecut mai mult timp de cand a plecat fata de cat m-a iubit pe mine. De asta sunt eu singura. Pentru ca nu am cum altfel sa fiu. Timpul a fost si el atat de cumplit incat acum raul se travesteste in adevar,in real trecut. Face magnificul un banal,ma face pe mine un papitoi cu idei mari,prea mari pentru intreaga mea fiinta. Vreau sa spun ca poate persoana aia nu simtea decat ce trebuia sa simta,ceea ce era normal din acea postura,si ca eu dramatizez totul,eu fac totul mult mai tragic decat a fost de fapt. Poate ca totul nu era decat o aparenta necesara,iar eu am transformat-o intr-o esenta existentiala. Trauma asta face parte din mine. M-a modelat de-a lungul anilor. M-a facut sa nu uit de unde am plecat si unde trebuie sa ajung. Poate ca asa trebuia sa fie.       Nu mai am ce sa spun si acum mint. As vrea doar sa nu fiu condamnata pentru ceea ce simt si traiesc. Nu am pretentia ca cineva sa inteleaga cum e sa te simti SINGURA pana in clipa ce vei muri si te vei duce de aici. Nici ca cineva sa inteleaga fericirea singuratatii mele aparente,caci doar atunci eu raman cu mine,si doar in mine il mai pot gasi pe el. Pentru ca persoana aia e un el,este tataie.

inainte de vacanta...probabil

M-am ganditca ar mai fi cazul sa mai aberez pe aici:)). Vine vacanta!!!!!!!Nu pot decat sa va doresc distractie placuta si succes...:))

Vreau sa va spun la ce concluzii am mai ajuns. Cred ca dragostea este un sentiment primitiv. Cu regret pot spune ca nu il stiu pe cel mai evoluat:))

Substanta de contrast

               Sentimente contradictorii. Ca o frunte fierbinte chinuita de febra intr-un trup strabatut de frisoane. Ca un solitar fulg de nea in vazduhul torid al unei plaje. La fel de absurde la un loc precum un cersetor la o parada a modei. Intreaga tragedie se produce cand sesizam cat de reale si posibile sunt toate. Ca si cum am analiza pozitia nucii in perete,iar la final am spune:merge!se potriveste!               Ah Doamne! Dar oare locul unei bucati de lemn eliptice oarecum este pe jumatate in moloz cu var superficial,iar in cealalta jumatate in aer?               Corina avea o pisica. O duce la doctor. Mult iubitul animal suferea de calvitie.(inchipuie-ti!)Acesta din urma fiind zoofil,starea pisicii se inrautateste pana la deces. Corina cumpara alta pisica,iar in timp ce o mangaie pe aceasta sanatoasa felina,se gandeste la cea incinerata intr-un crematoriu. Uda blana siamezei cu lacrimi dupa cea persana,actuala crezand ca sunt lacrimi de fericire datorate posesiunii ei.(scuzati numele  stapanei,dar mi se pare cel mai comun nume ce se potrivea aici)               Concluzia? La prima vedere poate ca este departe de gandurile voastre,al tau de fapt,pentru ca TU citesti. Poate ca solutia bolii pisicii nu era DOCTORUL(zoofil de altfel). Sa o luam treptat. Mult stralucitoarea blana a pisicii persane isi gasea sfarsitul dintr-o cauza. Acea cauza era chiar stapana,care ii vorbea prea mult,nepermitandu-i sa doarma cele 17 ore recomandate. Vindecarea ar fi venit deci ...de la tacere. Sau altfel. Pisicile sphinx sunt foarte frumoase,iar Corina,in ignoranta ei incomensurabila nu stia ca pot exista pisici sanatoase fara blana. De altfel,nici nu ar fi vrut sa aiba asa ceva.               Ce vreau eu sa spun de fapt aici?Ca poate ca nu intotdeauna solutia se afla acolo unde pare evident a fi. Poate ca ...ar trebui sa ne gandim mai bine la ce vrem. Sa ne dam seama cand e cazul de imposibilitatea dorintelor,altfel vom fi obligati sa suportam consecintele,precum Corina. De cate ori suntem suntem siguri de ceea ce spunem? De cate ori credem macar ceea ce convinge pe altii? Sunt tentata sa spun ca oamenii actioneaza fara sens. Dar ma gasesc in postura de om si vreau sa elucidez enigma propriilor actiuni. Recunosc ca imi este din ce in ce mai greu sa travestesc realitatea in aceste texte,ce mi se par acum canonice.               Tie cum ti se par contrastele? Te gandesti la culori cand auzi cuvantul asta? Eu nu la asta ma refeream...ma gandeam la contraste dintre sentimente,ganduri si vorbe.                De ce spun oamenii lucruri care nu sunt adevarate? In care nici macar nu cred? Care nici macar nu au un scop precis? Oare asta ii face sa fie mai interesanti sau ii caracterizeaza de-a dreptul? Atatea intrebari ale caror raspunsuri nu sunt nici eu sigura ca vreau sa le aflu.                A venit vara. Ce presupune aceasta incalzire la nivel psihic? Oare schimbarea peisajului va produce indirect si o schimbare la nivelul gandirii? Sau macar al starii de spirit? S-ar putea spune categoric. Depinde unde ne uitam cand mergem:in fata sau in jos. Nu de alta,dar betonul a ramas la fel,nici macar nu se mai fura bani pt borduri noi,ca doar vin alegerile.               Incerc sa trag linii intre temperatura si starea mea,intre vremea acestui anotimp si actiunile mele. Sunt mai activa. Rad si alerg mai mult. Dar pot spune sigur ca nu ma simt neaparat mai bine. Deduc ca ceea ce trebuie schimbat intotdeauna....va fi cauza,efectul fiind iremediabil adesea.               Ma simt incapabila sa mai comunic. Nu mai am puterea si timpul pentru a repara ceea ce putea sa nu fie gresit,putea fi perfect! Ma enervez si am migrene cand vad ca nimic nu isi gaseste rezolvarea de capul lui! Cand nu iti convine ceva,schimba! Sunt prea obosita si pentru a ma convinge de principiile mele,ce trebuie reimprospatate la intervale de timp mai mult sau mai putin fixe.              Timpul trece prea repede! Si nu stiu ce poate fi mai incorect decat ramanerea noastra in urma fata de el. Ca o randunica ce striga dupa un pescarus. Am ramas in urma!!! trebuia sa zburam amandoi! (pescarusul e timpul)               Regretul meu va fi etern daca v-am plictisit in vreun fel cu acest text,dar Dumnezeu imi va fi martor ca nu a fost cu intentie(nici cu dorinta). Va urez o vara cat mai frumoasa,plina de ploi,ca doar alea sunt cele mai frumoase din acest anotimp. Ah da. Si desigur....cat mai multa distractie(placuta) si succese(pentru cei care prefera fetele brunete,ca eba,succesuri).

Apolodor in oaza.

            A fost 1 iunie. Mi s-a zis la multi ani(!?). De catre 2 fulgi(de parca nu era logic).Nu am avut bunul simt sa le multumesc si nici sa le raspund(cred ca este foarte bine ascuns).Nu despre asta e vorba. Aseara a fost emisiunea Zona libera pe guerilla. Dj Vasile a dat numai muzica pentru copii. A fost un program genial. Si am apucat sa notez cateva versuri dintr-una ca sa le pot pune si aici. Mie mi-au placut foarte mult...Ada Milea.Apolodor in oaza.:))

In pustiu nu vezi un corb In pustiu nu vezi un corb Nici un mijloc de transport Nici un mijloc de transport Nu zaresti un baobab Sau coliba de arab Pe intinderea pustie Nu-i urma de cofetarie Si nici n-a existat vreodata Macar un chiosc cu limonada Cum mergea Apolodor Si se gandea cuprins de groaza Aicea imi e dat sa mor Dadu in calea lui de-o oaza A cantat apolodor Si de sus de langa cer Pe creanga unui palmier L-a ascultat intai cu frica O foarte mica maimutica O foarte mica maimutica Tinandu-si coada gratios a coborat pe creanga jos Si-a spus rosindu-se usor: -Eu n-am decat un singur dor Sa fiu sotie de tenor Deci daca dragoste exista si daca nu doresti cumva Sa vezi o maimutica trista As vrea sa fiu sotia ta I-a raspuns Apolodor: -N-aveam de gand sa ma insor Dar fiindca dragoste exista si nu mi-ar fi placut nici mie Sa vad o maimutica trista Sant gata pentru cununie Apoi ca doi copii cuminti Ce vor sa faca totu' bine S-au dus si ei cum se cuvine Sa ceara voie la parinti Dar domnul Cimpanzeu a spus: -Dansul aud ca merge catre Polul Sud Acolo e un ger cumplit N-ai sa rezisti, nu te marit Dar mama doamna Cimpanzeu: -Eu dragii mei nu pot sa spun Decat atata: ma opun! Si ei ca doi copii cuminti Ce vor sa faca totu' bine Au ascultat cum se cuvine De sfatul scumpilor parinti Si a plecat Apolodor Si a ramas pe-o ramurica Departe suspinand de dor O foarte mica maimutica O foarte mica maimutïca