Greseala

la stanca aia mai mare s-a nascut Afrodita:)) doar de data asta...:)) @ As vrea sa stiu cum sa incep acest post ca sa obtin efectul unor artificii. Pentru inceput, postul despre sfarsit nu insemna sfarsitul blogului meu:)). NU. Blogul mov sper ca va avea o viata mai lunga de atat, chiar mult mai lunga. Nu am ceva in mod special de zis. Regret sincer ca a trecut luna noiembrie fara un post, mai ales fara postul specific... @ Vroiam sa scriu despre greseala, insa nu stiu daca mai sunt in stare acum, si daca nu voi face o GRESEALA prin chiar incercarea mea de a scrie despre acest subiect. Insa notiunea de greseala m-a pus pe ganduri intr-o discutie. Nu am reflectat prea mult asupra temei, insa greseala, palpabila, nu exista. Pot exista urmarile unei greseli. Insa cine suntem noi sa spunem ce este gresit si ce este corect? Este aceeasi poveste ca limita dintre rau si bine. Unde o trasam? @ Cineva spunea(un cititor chiar:))) ca o asemanare intre toti oamenii este aceea ca gresesc. ei. Cum sa crezi ceva atat de ...urat si de negru? Mai curand poti sa accepti ca toti PUTEM gresi, insa nu este musai sa o facem...A gresi e omeneste...si a face totul corect e tot omeneste, pentru ca noi facem totul in lumea noastra:))(recititi sau reflectati daca apare nevoia de contrazicere) @ Daca greseala se raporteaza la subiect si daca subiectul nu o percepe, sau mai simplu, daca tu crezi ca ai procedat corect, atunci este greseala? Unde exista obiectivitate daca toti suntem oameni? Deci, greseala ar trebui sa isi inceapa existenta odata cu perceperea ei de catre autori.Ok, Dumnezeu ne-a zis ce si cum, insa a facut asta cand noi eram altfel... @ Daca vine vorba despre destin, atunci greseala e stearsa cu desavarsire. Asa ca nu cred ca ar mai avea rost sa vorbesc despre asta, fiind prea evident. @ Daca tu vrei sa iti faci datoria de a ajunge la fericire si reusesti, evenimentele neplacute pe care le-ai intampinat le mai numesti greseli? Sau crezi ca se putea ajunge la fericire si fara sa ,,gresesti"? Atunci crezi in perfectiune? @ Prea multe semne de intrebare...o alta situatie este cea in care subiectul considera ca greseste(poate chiar o face) insa toti il incurajeaza sa continue si toti considera ca face ceea ce e bine. Atunci el ce ar trebui sa faca? Sa se opreasca sau sa continue? @Ce este de fapt greseala? Ceva ce duce la imperfectiune. Deci credem cu totii in perfectiune?:D NU...Oamenii perfectionisti sunt mereu invinuiti, ca doar nu exista perfectiunea nu? Ei bine...cine ii poate opri sa isi doreasca imposibilul? Pentru ca doar stim ca nimic nu e imposibil...si ca perfectiunea e subiectiva... @ Poate fi o greseala in a arunca in mare penisul taiat in erectie al tatalui tau, insa daca apoi se naste Afrodita... @ Un lucru e sigur. Greseala nu este ceva palpabil si existenta ei este ceva foarte greu de fixat in timp si spatiu, in minte si suflet. Greselile nu trebuie sa ne faca sa pierdem timpul reflectand asupra lor la nesfarsit, ele ne pot provoca regretul, insa pot fi lucrurile cele mai bune care ni s-au intamplat in viata, fara ca noi sa ne dam seama. Multe greseli nu pot fi indreptate niciodata si nicicum, si multe nu aduc nici o schimbare odata cu indreptarea lor aparenta. @Poate ca as mai abera despre greseala, dar a venit fratemiu si trebuie sa plec:))Craciun fericit tuturor si LA MULTI ANI in cazul in care nu mai apuc sa scriu:))sper ca mosul nu v-a dezamagit:))si daca a facut-o, a fost din cauza voastra, pentru ca aveati asteptari!:))hai sa cerem zapada mosului, poate vine cu intarziere:)) pentru ca ma face sa rad mereu=))

Ultimul de la 17 ani

Macar obiceiul asta sa il mai tin pe blog.:))Ma intreb cum ati vazut voi varsta asta, de 17 ani. Mie chiar mi-a placut. A fost un an plin de noi experiente. Si chiar daca aparent nu s-a schimbat nimic, totul pare schimbat acum pentru mine. Nu stiu ce rost are sa scriu despre mine, nu stiu nici macar ce sa scriu:)) Nu am reusit sa invat sa cand la pian, nu am reusit multe din cele ce mi-am propus. Insa macar am atins un oarecare echilibru in ganduri si sentimente. Ma simt ca intr-o cusca, din care nici macar nu mai incerc sa ies. Sunt anumite lucruri care te modeleaza permanent. Pe care oricat de mult a vrea sa le stergi nu reusesti pt ca sunt parte din tine:)). Vin sarbaorile vin. Stiti melodia aia de la coca-cola?:))cu vin sabatorile vin?:))ei:))hai sa incercam toti sa ne bucuram de sarborile astea. Hai sa facem cadouri multe, fara speranta sa primim inapoi, ca doar stim ca asteptarile aduc dezamagiri.:))Hai sa afisam un zambet vesel si sa uitam de toate tampeniile care nu ne lasa sa fim fericiti pentru cateva zile. Voua va e dor de clipe? Nu de persoane, dar de clipe? Singura cale de a scapa este imaginatia, pentru ca alta scapare nu se intrevede:)). Zborul a ajuns sa para un drum cu masina. Si totusi...e atat de frig...dar parca asa trebuiesa fie si nici nu poate fi altfel. Nu mai am ce altceva sa va spun asa ca va urez ,,Sarbatori fericite!". Sper sa reusesc sa mai scriu cate ceva, desi ma indoiesc ca voi reusi. Si daca va simtiti singuri vreodata, ganditi-va ca cineva va iubeste, chiar daca nu e persoana care ati vrea voi...dar este:)! poza facuta de Antoniaaaaaa:)))

Despre sfarsit

Cand se termina?ceva? Se termina vreodata cu adevarat? Un sfarsit clar,definit ca un punct...exista? Intrebarea mea poate parea stupida, dar analizata mai atent...ne putem da seama ca un sfarsit nu apare niciodata. De ce au mai inventat oamenii notiunea de sfarsit? Buna intrebare! Pentru ca in conceptia mea nu tocmai favorabila omului,el are nevoie si de asta...are nevoie de sfarsituri. Cum am suporta ideea ca nimic nu s-a sfarsit cu adevarat,ca lasam totul nesfarsit cand ne ducem in pamant? Nu tocmai bine. Sau in cazul casatoriei? Cum sa stim ca nici una din relatiile anterioare nu s-a sfarsit de fapt? Ar fi IMPOSIBIL. De ce cred eu ca un sfarsit nu apare niciodata...? Pentru ca mereu vor exista repercursiuni in prezent datorate trecutului. Prezentul oricarui viitor va avea pecetea trecutului. O actiune care sa nu ne influenteze absolut deloc? Poate fi una in care nu suntem implicati activ...absolut deloc...foarte rare si acelea. Cand mergem pe strada de exemplu. Mersul in sine nu ne va afecta viata,totusi! Dar locul in care mergem...poate gandurile pe care le avem pe drum...un telefon primit sau o persoana intalnita,o privire fara un zambet...o vitrina,un anunt...orice;ele chiar pot influenta multe,fara ca noi sa ne dam seama! Deci,chiar daca actiunea pare ca s-a terminat dupa ce am inchis telefonul,atat timp cat apoi ne gandim la ce am vorbit,cat avem o alta stare datorita discutiei sau poate chiar actionam in functie de cele vorbite(adica mergem sa ne vedem in fata mcului,nu in statie)actiunea nu se termina. Fizic? Ei bine,poate ca fizic se termina..aparent. Dar oare nu se transpune in fizic prin cele ce ii urmeaza? Putem in orice caz considera ca ramane intr-un mod imaterial suspendata in ...timp si spatiu? Sper ca explicatia mea a fost destul de clara. Problema este ca daca fiecare ,,sfarsit” ramane suspendat in timp si spatiu,el nesfarsindu-se in fond niciodata,mereu se va putea intoarce la noi. Poate ca sa ne deranjeze...sa ne invioreze... Atunci ar putea sa ne loveasca luminita...si sa ne dam seama ca in fond...nu s-a sfarsit! Tine de noi sa se termine? Definitiv? Ei bine...da. Se termina atunci cand acceptam. Ce sa acceptam? Ceea ce s-a intamplat desigur...problema este ca oamenii nu se impaca atat de usor cu trecutul. Si nu neaparat pentru ca nu ar vrea...dar pentru ca nu reusesc,sunt usi,usite ce isi au cheile pierdute in prapastia inconstientului. Dar daca noi ramanem schimbati,ca sa nu zic mutilati de lucrurile prin care am trecut...oare se va putea termina vreodata? In fiecare secunda a vietii noastre luam decizii. Chiar daca deciziile sunt atat de bine impregnate incat nu ne mai dam seama. Alegem...ceea ce ni se pare mai bine. Dar oare chiar avem libertate de alegere in momentul in care nu exista egalitate intre optiuni? Daca nici macar nu se compenseaza intre ele? Nu cred... De ce vor oamenii sa se razbune? De ce le da satifactie asta? Daca cineva a gresit...revansa va veni cu timpul...pentru ca o greseala nu poate avea urmari bune. Daca nu se intampla nimic...inseamna ca tu esti cel/cea care a gresit. Poti sa accepti asta? Nu prea reusesti...si vrei sa iti dovedesti puterea! Cui? Tie desigur...omule...este slab chiar si daca simpatizezi cu idea de razbunare. Eu? Eu nu sunt un model in aceasta privinta:))categoric nu:))avem chiar si un caietel in care imi notam fiecare magarie ce mi se facuse(asta in clasele primare)de ce o notam? Ca nu uit sa o razbun atunci cand voi fi mare!:))si chiar si la inceputul liceului,consideram ca pentru orice ti se face...(rau)trebuie sa faci dublu...daca unul te lasa chior,tu sa il lasi orb! Am evoluat? Nu in practica..maxim in idei:)). Postul meu trebuia sa fie despre sfarsit. Despre sfarsitul care in fond nu apare niciodata,peste care incepem atatea alte activitati sau in continuarea caruia facem atatea alte lucruri. Ca si majoritatea constatarilor mele...si asta m-a intristat. Iata un alt lant care nu ne lasa spiritul liber...hevel havolim,hakol hevel... Negrisor a murit in vara asta,si odata cu el,toate scrierile mele,toate pozele,melodiile sau orice as mai fi putut avea acolo...speranta moare ultima...dar constiinta e intuitiva. Macar blogul mai traieste,iar astazi face 2 ani! De aceea am si postat azi...pentru blogul mov. De ce tin la ceva fara suflet? Pentru ca am lasat din sufletul meu acolo. Noapte buna.

Toamna

Ce ? Ce raspunzi cand cineva te intreaba simplu ,,ce?,,. Cel mai des...nimic. ,,Nimic,, in felul asta. Pentru ca mereu sunt prea multe de spus.

Iubitul meu blog mov va face 2 ani pe 19 luna asta...iar luna trecuta a fost prima in care nu am scris nimic,prima in aproape doi ani. Si nu pentru ca nu as fi avut ce. Dar nu am avut cand. Timpul nu trece asa cum as vrea,asa cum probabil am vrea toti.Nici macar lucrurile care depind de noi nu decurg asa cum ar trebui sau mai bine zis asa cum am vrea.Stoicii imparteau lucrurile in doua:cele care depind de om si cele care nu tin numai de om.De unde stiu asta?Dintr-un loc in care nu mai merg.

Oamenii ar trebui sa stie ca nu exista dezamagire mai mare decat cea legata de propria persoana.Daca ar stii asta poate ca ar actiona altfel,poate ar face mai mult pentru ei. Sau poate ca nu...de teama sa nu ii dezamageasca pe ceilalti.Si da,vorbesc in numele meu. Personal,sunt dezamagita de mine pentru ca nu sunt niciodata fericita. Iar fericirea o consider scop in viata,asa cum filozofii o considera o datorie a omului.O perspectiva religioasa(dar nu ortodoxa) considera de asemenea ca datorie fericirea omului,pentru asta ne-a lasat Dumnezeu pe pamant.

Nu ma mai intreb cum fac unii,pentru ca nici nu prea mai cunosc vreunii fericiti,impacati.Stiu o cale(si nu!nu e moartea!)dar mi se pare imposibila de realizat.

Lucrurile marunte...e greu sa te bucuri de ele cand ai senzatia ca cele majore nu sunt tocmai imbucuratoare.Postul meu este evident depresiv,dar ar fo anormal sa fie altfel:)).

Stim cu totii ca exista persoane care ne iubesc pe care ne facem ca nu le vedem sau le vedem dar nu ne mai intereseaza pentru ca ne-am obisnuit sa fim..iubiti de persoanele alea.

Uitasem ca toamna este o perioada grea,cel putin pentru mine.si pentru pomi:))Seman cu un pom atunci?:))probabil:))(deci nu sunt singura!)tind sa fac parte din familia gimnospermelor(sau mai putin savant spus,sa fiu un brad). Pentru ca putem asemana frunzele cu sentimentele,daca nu chiar doar cu dragostea(sentiment mereu controversat pentru cei care il pierd,de retinut ca devine controversat dupa ce il pierd:))).

Ce am de spus in fond? Ei bine...as avea ceva de spus. Dar..nu am timp. Este acel maret post,care ar fi trebuit sa apara de mult dar nu a facut-o,care in fond nici nu este atat de maret pe cat ar putea da impresia prezentarea facuta de mine.Decat ca acea constatare care de aproape 2 ani ma face sa vreau sa il scriu este de o importanta decisiva pentru mine,pentru viziunea lumii in care traiesc,si pe care de altfel a impartit-o in doua. Dar nu constatarea in sine a separat-o ci chiar Demiurgul,doar ca nu puteam eu inca sa vad. Cum nici multi altii nu vad...sau poate ar trebui sa zic multe altele...sau poate nu.Ar fi un post care ar definii conceptiile mele actuale despre oameni...poate se vor schimba...desi ma cam indoiesc.

In fine,palavragit-am destul! Doar atat sa mai spun.Ca suntem praf,sau asa cum suntem acum comparativ cu Europa(dezvoltata)de mult timp! Nu e ceva recent. Si afirm asta datorita programei actuale la limba si literatura romana,datorita careia a trebuit sa citesc scrieri de manolescu,blaga,calinescu si djuvara,legate de ,,dimensiunea religioasa a vietii,,.Pe limbaj mai simplu,Blaga e cel mai placut la lectura,sau cel putin mie mi-a placut cel mai mult.Sper ca cititi,sper ca putinii cititori ai acestui blog citesc. As putea sa fiu radicala si sa spun ,,sper ca nu va doriti sa fiti prosti,,. Dar as fi rea...asa ca nu voi spune.:))

Mi-e dor de tot ceea ce simteam la un moment dat ca ma defineste. Acum stiu ca nu sunt decat eu,ca doar in mine pot gasi ceva care sa spun ca face parte din eu,dar tot ceea ce e in mine in acelasi timp nu e. Deci ,,eu,, nu mai exista? Vechea problema a Sinelui...pe care nu sunt inca in masura sa o dezbat.

Pana una alta...va urez...toate cele bune?nu...nu prea am ce sa va urez...decat sa va bucurati de ceea ce aveti.sau sa va bucurati inchipuidu-va ca aveti ceea ce va doriti.

Despre ce vorbeam?

Nu vei afla.Nu vei afla niciodata.Vei muri fara sa stii,sau in clipa mortii te vei minti ca ai aflat ATUNCI,ATUNCI ti s-a relevat! Nu ai cum sa gasesti ceva ce nu cauti,chiar daca ai gasi ceva nu ai cauta,nu ti-ai da seama. Ai nevoie de speranta.Ideea de existenta te ajuta si te sustine,pentru ca esti slab. Te atarni de un fir de par,intregul tau echilibru emotional este pe o muchie de cutit.Ai fi in stare sa porti tocuri doar in speranta ca te vei infinge ca intr-un parchet prost. De fapt,pentru ca iti este atat de frica,desi nu vrei sa recunosti,vei merge UN PIC,apoi vei calca stramb. Te va absorbi o durere subtire,mult mai agera decat mintea ta,si nu vei realiza ca ai cazut,culmea:))ca inca mai cazi. Speranta ta este o crenguta,care spui ca exista inainte de sfarsitul prapastiei.Asa spun toate povestile,in plus,ai auzit niste tipete si ai banuit ca sunt ale celor care s-au prins de ea. Dar prostutule,daca doar una exista,tu cum ai vrea sa mai ai loc?Tu vei cadea la nesfarsit,pana vei imbatrani.Ai sa cauti atat de mult salvarea incat nu vei mai vedea liliecii din jurul tau,nici muschii orientati spre nord,nici lienele ce te asteapta lipite de peretii prapastiei.Si cum ai putea sa mai vezi sau faci ceva,cand te-ai strans ca un ghem de lana,cand ti-ai ghemuit si pleoapele peste ochi,cand nu faci decat sa te rogi sa nu mori strivit de pereti?Intinzi doar o mana umeda de atata frica si emotii,fara sa desclestezii privirea,in speranta ca lemnul pe care il astepti te va prinde si scoate la suprafata.Nu se va intampla asta. Si cum iti spuneam,nu vei afla niciodata.Tot asa,nu vei recunoaste niciodata,pentru ca nu vei putea,ca in adancul tau doreai sa cazi in prapastie,doar ca sa vezi si sa atingi acea crenguta,macar sa vezi daca exista sau nu. Nu doreai sa cazi,pentru ca iti era teama sa afli ca nu exista.Acolo sus,puteai sa afirmi foarte raspicat ca ea exista,puteai sa argumentezi,aici nu.Pentru ca e clar ca tu tot cazi iar ea tot nu apare.In cadere fiind,ai uitat ca nu o vei putea vedea daca tii ochii inchisi.Iar acum,fara sa iti dai seama prea bine,trebuie neaparat ca sarmana crenguta sa iti vina tie in mana ca sa iti dovedeasca existenta ei.Chiar nu iti dai seama ca gresesti? Nu,nu voi spune ca de fapt nu vrei nici sa o vezi,pentru ca doar vazuta nu iti va folosi la nimic,tu vrei sa o AI,sa o simti,sa poti spune cu toata fiinta ta ca e reala! Putini sunt cei care s-au prins de ea,dar apoi nu au mai lasat marturie inainte de moarte,caci nu li s-a mai parut asa de important. Asa ca iti repet,nu vei afla niciodata,si e putin probabil ca o vei intalni.As putea spune ca nici nu doreai sa te fi agatat de orice altceva decat crenguta,ceva cum ar fi o liana,pentru ca cea din urma te-ar fi adus la suprafata,pe cand prinzand crenguta,ramaneai blocat pe vecie acolo.Si poate ca asta voiai?Sau nu?Te astepti sa fie din aur sau din platina?poate de diamante?si daca ar fi mucegaita,cat de dezamagit ai fi?intr-atat incat sa spui ca nu ai intalnit-o niciodata doar pentru ca nu era asa cum ti-o imaginai tu?Nici macar tu nu stii ce vrei,asa ca nu imi voi mai da nici eu cu parerea. Cu totii cautam acelasi lucru,constient sau nu:un sens.Multi cred ca viata lor ar prinde un rost,sau l-ar intelege ei daca ar avea/cunoaste dragostea adevarata(nu oricare,cea adevarata:>)iar eu despre asta am vrut sa vorbesc,cu mentiunea finala:aveti grija ce va doriti.

Ce ai vrea sa visezi la noapte?

Ce ai vrea sa visezi la noapte? Ai vrea sa visezi ceva in fiecare noapte?Ai vrea sa vezi viitorul codat sau necodat in timpul noptii?Ai vrea sa ti-l amintesti sau sa il uiti?Ai vrea sa ai vise pufoase...si relaxante?Sau vise in care actionezi din plin si esti in centrul atentiei? Un post despre somn?Asta da pana de inspiratie,culmea,chiar imi e somn.Dar in momentul de fata vad somnul ca pe o temnita.Imi incuie ratiunea,dand drumul inconstientului si subconstientului.Nu imi mai amintesc de mult ce visez.Decat unele vise prea traumatizante,in care cineva drag moare si apoi dimineata esti vesel...Teribil de trist mi se pare somnul la ora asta,si teribil de dulce in timpul zilei. Oameni de noapte..am vazut un documentar despre asa ceva.Era un regizor care avea aceasta problema.Nu cred ca sunt om de noapte...si mai ales de la toamna nu voi mai fi.Dar pana atunci vreau sa traiesc noaptea.Acum e mai liniste,se aude pianul mai bine.Nu canta nimeni la el.Am ajuns sa aud ce nu exista?Nu....dar ascult pe youtube:-j. Poate ca noaptea visez ca stiu sa cant la pian nu?Oare ma vad si eu pe campii intinse si linistite,unde soarele nu arde si vantul adie?Nu. Somnul meu pare o moarte.Nu ma trezesc decat dupa 7-8 ore,fara sa ma fi miscat,visat ..nici macar tresarit.Ma trezesc mai obosita decat m-am culcat,cu ceata si ameteala in cap.Vad farfuria de inghetata pepene bomboane fistic sau orice alta chestie rontaibila in miez de noapte si imi dau seama ca a mai trecut o zi.Am mai imbatranit un pic,si nici macar nu mi-am dat seama. Acum trag de timp.Dorm prea mult,sau am o stare de somnolenta pe tot parcursul zilei,mai putin seara.Unde va ajunge viata mea?Ce amintiri voi mai avea din ea,daca nici macar visele nu mi le amintesc? Cu totii gresim...cateodata deliberat.Interpretarea este vesnica problema.In general cand facem o magarie cautam interpretarea cea mai convenabila pentru noi....in speranta ca o va accepta si celalalt.Dragostea de sine ajunge adesea sa ne faca sa credem ceea ce noi am conceput. Oamenii raman blocati in trecut pentru ca au lanturi.Oamenii au lanturi,pentru ca se leaga singuri cu ele.Unii si le incolacesc atat de mult incat se sufoca singuri,iar lantul devine o anaconda,care dupa ce isi sufoca prada,o inghite.Si gata,chiar daca sarpele va fi omorat,nu vor mai fi recuperate decat ramasitele celui inghitit.Ca si cum la un moment dat lantul capata viata,desi practic el nu are nici o putere,dar vointa lui devinte dorinta celui ce il are. Lanturile sunt atasamentele emotionale atat de fiinte vii,cat si de obiecte.Oamenii se leaga incontinuu de multiple lanturi,in speranta ca nu vor cadea.Problema este ca ei nu se multumesc sa se tina,ei se leaga bine,sa se asigure! Atunci...de ce sunt oamenii nesiguri?De ce au oamenii nevoie de afectiune?Nu suntem robotei pt ca suntem oameni nu?Orice intrebare mi-as pune,tot eu mi-as raspunde.Si desigur,voi ajunge sa cred raspunsul care mi se va parea cel mai bun,poate cel mai convenabil.Adica daca as continua sirul,si as intreba de ce sunt oamenii oameni,as raspunde pt ca la nivelul asta au ajuns monadele lor,pt ca pana aici au platit cum ar veni. Cum as putea eu sa accept ideea ca nu exista o cauza pt motivul existentei noastre in aceasta forma?Nu as putea,dar asta nu inseamna ca nu ar fi adevarat. E toiul verii,e prea prea cald,si totul e prea simplu momentan.Este bine,doar e vacanta,dar viitorul nu pare sa aduca ceva bun,sau mai bine zis,ceva interesant. Ce poate fi mai trist decat sa prevezi un viitor teribil de normal,banal...Stiu ca sunt multe persoane care au aceasta problema,dar ca si ele,nu m-am intrebat ce ar fi cu adevarat interesant.Ce ar putea fi? Asta voi visa la noapte,si tot asta voi uita dimineata.Noapte buna.

idiotii

-ii vezi?

-nu.

-uite-te mai bine!

-nu.

-ce nu?tu chiar nu ii vezi?

-nu.

-esti idiot.altceva nu stii sa spui?

-nu

-cum nu?

-nu

-hai termina.ce te-a apucat.ii vezi sau nu?

-nu.

-dar sunt peste tot!

-nu!

-tu esti chior!oriunde te-ai uita,tot ai sa ii vezi.

-NU.

-chiar si daca privesti in gol,ai sa vezi umbra lor alba...lasata in aer...

-nu

-iar aerul e racorit de zborul lor...

-nu.

-absolut fantastic,altceva nu mai poti spune?

-nu.:))

-mai si razi?!?!de ce razi?!?!

-nu.

-ce nu?

-nu.....am sa iti spun de ce rad.nu.

-ai vorbit!!!!!

-nu.ti s-a parut. de fapt nu am vorbit.singurul lucru adevarat de aici este ca TU esti un idiot,nu eu.iar EI nu exista,existau doar cei din mana ta,pe care mi i-ai aratat initial,iar ei s-au topit,iar eu nu mai aveam ce sa mai vad idiotule!aia nu sunt fulgi,doar aia din mana ta erau,pentru ca erau in mana ta intelegi?nu cred ca intelegi,nici nu am pretentia asta,din moment ce tu nu stiai ca EI nu erau de zapada,dar erau de gaina,sau mai bine de gasca,sau puf de lebada?in fine,erau daia care ies din perna si te inteapa,dar mai apoi cand ies de tot plutesc in aer(asta e cel mai important,ca plutesc foarte mult timp in aer,sunt aproape imponderabili daca ai auzit!) pana cand intr-un final glorios ajung in punga aspiratorului.n-ai ce sa intelegi tu,din moment ce ii confunzi,si ai fi in stare sa scoti toti fulgii din toate pernele din palat ca sa imi arati cati de multi sunt,exista,si tot n-ai intelege,pentru absolut nimic in lume,ca EI nu traiesc in perne!idiotule!sa nu ma mai faci niciodata asa!ai inteles?astia nu-s fulgi!si nici aia nu sunt!si nici NU vor fi vreodata!si nici nu ai cum sa ii vezi pe aia pe care mi-i arati tu!tu ii vezi doar pe astia care nu sunt fulgi,iar aia din perne sunt imitatii!asa sa stii!

-roskolnikov....iar delirezi....

-ba nu!

Iar Roskolnikov se apleca deasupra balustradei,privi curtea palatului albita,ridica un picior peste,apoi pe celalalt,se mai uita un pic pe cerul plumburiu din care cadea zapada,inspira aerul inghetat si sprijinindu-se in maini,isi facu un mic avant,dupa care isi dadu drumul in gol.

In culmea savurarii caderii,este smucit.Razumihin il prinsese de pantaloni.

-IDIOTULE!

Nimic nou,absolut nimic

Cea mai frumoasa mireasa. Nimic nu are un inceput precis,unul general. Pentru fiecare momentul incipitului este diferit,cu atat mai diferit este cel al sfarsitului. Pentru unii,anumite lucruri nu se termina niciodata. Totul este teribil de relativ. Daca am realiza ca nici macar pamantul pe care calcam nu scapa de indoieli atunci probabil ca am innebuni.Ne-am obisnuit sa fim siguri de multe,incercam sa fim siguri de tot ce ne inconjoara,in speranta ca vom fi capabili sa luam decizii mai usor.De cate ori nu vi s-a spus sa fiti siguri pe voi?De ce?Pentru ca asa ar fi mai bine,de fapt,asa v-ar fi mai usor.Dar daca ne-am da seama ca tot ce facem este la nimereala,ca de fapt nu exista precizie?Ca absolut nimic nu e sigur,dar in cel mai bun caz probabil/plauzibil.Poate ca am fi niste oameni vesnic emotionati de ceea ce ar urma,iar la batranete am ajunge dezinteresati,am fi satui de atata inexactitate.Mai mult ca sigur pe aici aberez,dar stiti acele surprize,acele lucruri neprevazute care schimba totul. Poate ca drepturile noatre sunt sigure,ca si trecutul....desi...acela nu,nu este sigur,pentru ca noi nu avem o percepere obiectiva.Dar drepturile pot fi incalcate.Dreptul la visuri se presupune ca nu ni-l poate lua nimeni.De asta atatia oameni tin cu dintii de libertatea lor,ca sa isi pastreze macar ideea ca pot face orice.Aberatiile astea probabil ca le aveti cu totii in minte. Asa ca de ce le mai spun eu?Degeaba.Nu am nimic de spus. Am fost plecata,m-am intors,si am senzatia ca nu am fost nicaeri.In toata detasarea mea,mi-a fost dor de obisnuinta,de rutina,poate pentru ca eu nu ma plictisesc.Lucrurile acelea mici,pe care in general uitam sa le luam in seama,fac totul mult mai frumos... Mi-am dat seama de ceva(eu am numai constatari).La inceput mi s-a parut condamnabil,dar apoi mi-am dat seama ca nu e,ca este perfect uman,normal. Nu iubim o persoana,iubim doar ceea ce este ea pentru noi.Iubim o atitudine,o mangaiere,un raspuns,un zambet.Avem un motiv principal,ceva de baza,un centru care face si invelisul sa para mai roz/mov.Si ajungem sa placem intregul. Atat timp cat intregul se ia dupa motivul principal,cat timp se imbina ca un puzzle.Mintea noastra foarte jucausa ne face sa ne imaginam cum ar fi persoana respectiva in orice ipostaza dorita,ajungem sa vedem idealul practic. Dar adevarul este foarte departe.Daca se intampla cumva,sa nu zic prin absurd,ca persoana respectiva sa ajunga in postura dorita de noi-prieteni,iubiti/e,colegi/e,etc si tot nu realizam ca este o persoana normala. Cum este o persoana normala?Trist,dar oricine are o atitudine diferita,acea masca despre care ati invatat la psihologie.Cate o masca adecvata pentru fiecare imprejurare. Nu vedem decat o masca,cea care ne este adresata noua,si nici pe aia nu o investigam prea mult. De aici vin majoritatea deceptiilor.Ceea ce vedeti nu este ceea ce vedeti,este ce vrea si poate sa fie,dar nu ceea ce vedeti,simtiti sau credeti.Practic,oamenii nu pot iubi un intreg,dar doar o parte. In cel mai bun caz pot accepta restul,dar nu fara a se simti tradati,de parca o persoana ar trebui sa fie plata,sa nu aiba nici o surpriza de aratat.Oamenii sunt prin definitie fiinte egoiste,mai ales intre ele!Nu spun nimic nou aici,asa ca ma voi opri.Ai naibii tantari!Nu e tristete...e doar obisnuinta. O vara frumoasa in continuare!

100 de zile:))

@NU....timpul nu trece aiurea. Sigur are un scop. Totul are daca nu un scop,cel putin un final...mai mult sau mai putin trist. Depresia a ajuns in stadiul in care nu mai crede in fericirea deplina ca posibila:)). @As vrea...sa visez...asa cum faceam eu. Demult. @Recitind aceste randuri scrise prin iarna(cel mai probabil februarie)mi-am adus aminte cat de trista eram. Mi se face mila de mine cand ma gandesc:)). Acum imi vine sa rup usa,dar intamplator,sunt bolnava(de vreo 3 saptamani). @Desigur,nu a fost nevoie sa rup usa,a fost suficient sa vina o teza ca sa ies din casa. @Intrebare(retorica). Vi s-au parut posturile mele vreodata haioase?:))exceptandu-l pe cel mai amuzant post ever,care este cel mai amuzant,a fost vreun altul?Probabil ca limbajul meu da senzatia de gluma,va mai poate pufni rasul la vreo exprimare din porumb... @Atunci de unde senzatia ca scriu...aiurea. Nu. In general(cu exceptia mai sus mentionata)scriu ceea ce gandesc,simt,traiesc etc. Problema e ca la un moment dat in capul meu totul capata doi poli,si tine de starea de spirit varianta pentru care voi inclina cand voi fi invocata. Daca inversam o expresie deja stiuta,obtinem una buna. Mare caracter,mare om. Asa ar fi corect. @Asa fragmentat cum e postul asta,scris in 100 de seri,cam asa sunt si eu. Nu mai exista coeziune in nimic. Ma simt impuscata. Nu simt durere,simt ca e amortit orice element sentimental. Ma simt atrofiata,ca un ardei copt dintr-o salata plina de otet. O fi otetul acru,da nu mai simte el...deci,curga otetul! @Probleme de acceptare? Hmm...suna cunoscut. Poate si de resemnare? da. Pentru ca mi se pare absurd ca atata timp cat esti in viata sa nu fi langa mine. Adica daca este posibil,de ce sa nu fie? da. Rationamentul meu este absurd,pentru ca nu tine cont de posibilitati,tine cont doar de dorinta mea. @Te-as baga intr-un borcan si i-as face o gaura mica in capac,sa iti mai vina si aer.te-as pune undeva la umbra,sa nu te arda soarele si sa nu stai nici in sauna totusi. Vezi ce draguta sunt? Eu desigur ca m-as plimba cat as vrea:))si m-as simti libera. @De fapt ce spun eu aici? Ma simt extrem de libera. Libera emotional,am senzatia ca mi-a fost luata o piatra de pe inima. Dar am o frica uriasa,ingrozitoare,ca un nor de furtuna. Totul ar putea reveni! Eu iar m-as afla pe marginea prapastiei! Doar ca inainte sa ma apropii m-as asigura ca nu mai e nimeni prin spatele meu sa ma opreasca. Aberez ca de obicei,trebuie sa imi conduc imaginatia spre alte lucruri,acum ca nu imi mai imaginez cabane,mare,cer, stele,luna,frig,pat, apa,lumanare,soare,campie,nisip si valuri. De fapt fac asta,dar pentru mine. Adica atat cat sa ma inveselesc. As vrea foarte mult sa imi creasca aripi si sa zbor,dar fara sa obosesc:)). @De fapt ce spun eu aici!?. Iubesc si ma simt libera! Sau doar iubesc sau doar sunt libera? Sau amandoua? Sau nici una?! Habar n-am. Ideea e ca ma simt bine,probabil datorita senzatiei de eliberare,reala sau nu. @Cateodata e rau sa ai prea multa imaginatie. Stii tot ceea ce ar fi putut fi si iti e greu sa accepti ca nu va exista. E cu atat mai greu sa stii ca totul e material posibil. Dar de fapt nu va fi nimic,pentru ca nu esti un papusar,iar oamenii nu au ate atasate la maini si la picioare. Vreau sa vorbesc franceza. Mult mult mult. As vrea sa merg la paris....as vrea sa stau cu tine la munte,la o cabana,sigur ti-am mai zis. Si nu as vrea sa mergem cu caruta,as vrea sa zburam pana acolo! Cu aripile noastre! Sa imi spui cate o poveste in fiecare seara,si sa imi vorbesti in franceza...as vrea sa ma mangai ca pe un copil..si eu mi-as trece mana prin parul tau...si te-as lua in brate,si nu ti-as mai da drumul. Niciodata. Pentru ca puzzleurile odata facute,nu ar mai trebui stricate,stranse. @Tu sa pregatesti micul dejun pe la 12-1,iar eu cina pe la 7....si seara sa avem un bol urias cu stafide invelite in ciocolata! Si in fiecare seara sa bem cacao cu lapte,nu ciocalata calda,aia doar la bucuresti...si sanvisuri cu gem de piersici...un pian in colt unde tu canti...sau eu cant dupa ce ma inveti tu... @Ziua invatam amandoi sanskrita si citim filozofie si literatura(stiu eu ca in adancul sufletului tau lectura este cel mai puternic hobby al tau!),apoi stam in balansoarul ala care seamana cu o canapea si vorbim...si ne uitam la nori si spunem cu ce seamana. Apoi putem sa mai facem si cate o plimbare prin imprejurimi...sa mai adun flori...ca sa avem mereu flori proaspete in casa. Si trebuie sa gatim amandoi de cateva ori! Sa facem clatite amandoi,sa vedem caruia ii cad mai multe pe langa cand le intoarce in tigaie.:)). Cu o telecabina proprie putem sa coboram pana la o piscina....care sa nu miroasa a clor,si sa aiba si ceva mov in ea...si tu sa ma iubesti...si eu sa te iubesc doar pe tine... In fine. Inca sunt apta de visat in gol. Vacanta placutaaaaa!!!!:))si sa nu uit! vreau sa mancam cirese incontinuu!!!!!!!!!!!!!!!!!!! p.s. pt cititor:ai grija sa nu treaca viata pe langa tine...

Nimic emotiv imaginar

@As vrea sa te fac sa suferi doar ca sa vad ca mai simti ceva. Vreau sa te vad plangand,ca sa plang si eu. Daca semanam,atunci si eu ar trebui sa pot plange odata cu tine. Ar trebui sa ne uitam pe cer in acelasi timp si sa vedem aceeasi stea. Ar trebui sa respiram la fel,si sa calcam mereu cu dreptul inainte,sa avem pasii de aceeasi marime. Ar trebui ca nimic sa nu ne poata atinge,sa ne rastogolim in globul nostru de cristal prin lumea asta,care nu va putea sa il sparga. Pentru ca nu are ce sa sparga. @Vreau sa ma inveti sa cant la pian. Nimeni nu canta la fel de frumos ca tine la pian,pentru ca nimeni nu esti tu. Nu as avea nevoie sa imi mai spui nici un cuvant,mi-ar fi sunetele de ajuns. Vreau sa fie o furtuna,vreau sa ne prinda pe strada si sa alergam. Putem sa facem pneumonie. Dar ce conteaza? Ce mai conteaza? Daca s-ar intampla ceva din toate astea...totul ar conta,pana si o frunza cazuta,pana si una din picaturile de ploaie. Sensul fiecarui atom mi-ar fi aratat si mie,si noua. Nu inteleg nici eu prea bine cum te-as putea iubi daca si tu ai face-o. Iar tu ce ai face? M-ai iubi pentru mamica ce o intrevezi in mine? Desigur. @Dar nimic nu conteaza pentru ca nimic nu se intampla. Nu ai de unde sa te intorci,pentru ca nu te-ai dus nicaieri,pentru ca nu ai fost nicaieri. Pentru ca Nimic nu se intampla Acum,nimic am senzatia ca a fost,nimic am senzatia ca va ramane. Nu sunt decat visuri,sperante si...nimicuri evident. Pentru ca nimic nu ma opreste sa ma gandesc la ele si sa le port cu mine. Nimic nu te poate opri pe tine sa transformi nimicul. @Stiu ca vorbesc aiurea si ca poate ai face un efort de concentrare ca sa ma intelegi. Problema e ca nu ai ce sa intelegi. Si sincer,ma indoiesc ca ai intelege tu ceva ce nu inteleg eu. Nu ma cunosti,nu m-ai cunoscut vreodata. Ai crezut ca o faci probabil. Ei bine te-ai inselat. Stii chiar mai putine ca mine,iar eu stiu foarte putine. Te-am vazut ca pe o carte. Asteptam ca vantul sa dea paginile,ca sa nu te ranesc. Iti inchideai brusc filele,si imi aratai o coperta neagra,de piele,ca de Biblie. Imi aratai cat de mult rau am facut. Dar oare cine ca mine nu face? Vantul era cateodata mai puternic si iti dadea la o parte si copertile,se nimerea cate o pagina aiurea...la un moment dat s-a intamplat ceva. A inceput furtuna aia despre care iti vorbeam eu mai sus. Eu eram mica,nu iti puteam acoperi foile,te-a udat,te-a luat in vartejuri de vant. Am fugit cat am putut dupa tine,dar te-a aruncat intr-un rau urias,pe langa care eu ma simteam ca o furnica. Ti-am gasit ramasitele alb-negre patate de noroi,amestecate cu mal si sfasiate. Ti se luasera literele si nu te mai puteam citi deloc. Oricum mai erai decat cateva bucatele,restul pesemene ca fusei descompus de valtorile apei. Te-am strans,la inceput te-am bagat in punga sa te pastrez,apoi te-am dat. La un centru de reciclare,ca sa fiu mai eco. Ce am mai gasit apoi din tine in plimbarile mele pe langa rau am ingropat. Am vrut sa te reconstitui in gand. Nu am reusit nici asta,pentru ca nu m-ai lasat sa te citesc integral. @Erai o carte naspa ca sa spun asa. Randurile tale pareau cuvinte fara sens si noima. Nu aveai pic de frumusete in stil,nici figuri de stil,decat in locuri nepotrivite. Nu ma atrageai sa te citesc. Voiam sa te termin mai repede ca sa fac un rezumat al lucrurilor aflate din tine. Nu te placeam macar,nu aveai pic de cultura in toate paginile tale. Dar voiam sa te citesc,asa,ca pe o carte oarecare,din care speri sa afli ceva. Am inteles mai tarziu ca erai cartea Mea. Setea mea de cunoastere ma facea sa imi doresc alte carti,din care as fi putut invata mai mult,dar niciodata,pentru nimic,nu te-as fi lasat neterminat. In fond,eu niciodata nu incep alta carte pana nu o termin pe actuala. Iar pentru ca tu mereu iti inchideai astfel paginile,probabil ca nu te-as fi putut termina vreodata. Ce-i drept,ar fi devenit o tristete pentru mine. Dar tu,prin intuitia aia idioata a ta,ajunsesei la disperare,stiai ca aveam nevoie de o frumusete care sa imi incite inteligenta,pe care tu nu o aveai. Stiai foarte bine ca nu o aveai,si ai prelungit o groaza citirea ta. @Eu am suferit foarte mult cand te-a luat furtuna. Erai cartea Mea,si nici macar nu am apucat sa te citesc in intregime. In mijlocul curtii,pe iarba,acolo unde era locul tau,am vazut ca aveai o sforicica. Era bine prinsa in pamant,era semnul de carte. Puteai sa te tii de ea! Dar nu ai vrut. Stiu eu bine ca nu ai vrut. Nu o sa pot avea vreodata certitudinea ca nu era nimic interesant in tine,din moment ce nu te stiu. Drept urmare,imi vei lipsi mereu,ca orice carte furata. Ce-i drept,tu esti aparte,te-ai lasat furat. Poate ca ai facut mai bine. Dar cum as putea stii vreodata? @Iti sunt datoare prin juramant sa te iubesc mereu,si asa voi face. Eu imi achit datoriile. Dar tine minte ca tu m-ai facut datoare. Eu nu as fi jurat niciodata de bunavoie asa ceva. Nu imi place sa jur,nu imi place sa promit. Stii bine ca eu,spre deosebire de tine,fac ceea ce spun. Ma santajai groaznic. Si pentru ca vreau sa te fac sa plangi,in speranta ca voi plange si eu,am sa iti spun ca nu plangeam atunci cand eram langa tine din cauza ta,din cauza ca voiam sa iti fiu alaturi la suferinta cauzata de rahatul tau de intuitie,plangeam si eu pentru cartea care mi-o furasei tu,si pe care trebuia sa o las furata doar ca sa nu plangi tu si mai mult! Stiam ca nu aveam cum sa o mai termin,plangeam pentru ca renuntam,imi plangeam de mila daca vrei sa spui asa. Imi era atat de mila de tine incat renuntam la mine,apoi mi se facea mila si de mine,dar tot nu renuntam la tine. Eu valoram si mai nimic decat tine in ochii mei. Mereu gresisem,nu voiam ca dintr-o greseala sa iti rupi paginile singur. Mi-am rupt eu aripile...acceptam o viata,si nu orice viata,dar chiar VIATA MEA alaturi de tine. M-am sacrificat pentru tine,iar tu te-ai lasat luat de furtuna. Vreau doar sa iti multumesc si sa iti spun ca imi achit juramantul,il achit in aceeasi masura ca in timp ce te citeam. Acum nu mai trebuie sa ma prefac,sentimentul nu e nul,dar nici departe nu e. important e ca e,si ca eu ma tin de promisiuni,pe cand tu NU. Ai fost o carte proasta,si totusi...am invatat destule in incercarea de a te citi. Iti multumesc din nou,Dumnezeu sa te odihneasca acolo unde esti,acolo departe unde esti,sper sa nu ma mai apuce disperarea pentru ca nu stiu unde esti,sper sa nu ma mai trezesc intreband unde esti. Noapte buna. Dragostea nu moare niciodata,ea e doar omorata.

cugetare de mai

as vrea sa se termine. tot ce e rau. as vrea sa am amnezie. sa uit. nu vreau sa mor. nu inca. de fapt...nu e asa ca va sunt cunoscute toate astea?daca nu ati avut niciodata voi personal asemenea ganduri,sigur le-ati auzit la vreun imatur prieten sau de la o persoana ajunsa in culmea disperarii.

desigur,unele persoane ajung foarte usor in culmea disperarii.poate ca mie mi se intampla mai des sa aud asemenea rahaturi pentru ca stau printre persoane de varsta mea,adolescenti instabili emotional.si desigur ca emotiile le controleaza psihicul...deci sunt instabili psihic nu?

oare toti oamenii traiesc viata ca si cum ar fi intr-un autobuz?asteapta sa coboare?sau asteapta sa ii prinda controlorul si sa ii dea jos(in cazul de fata,moartea)?adica unde e scopul?sensul ala care sa motiveze viata si fiecare fapta in sine?

ce m-a enervat recent este evident o alta constatare legata de fiinta omeneasca.grotesc experiment a mai facut si Dumnezeu.evident ca e legat de sentimente,ca astea ma preocupa pe mine nu?da.astea ma preocupa,exagerat de mult.

MA IUBESTI?intrebarea asta poate parea nevinovata,mai ales daca ne imaginam un copil mic cu voce subtire cum o spune,sau chiar o tanara din cine stie ce roman.de fapt nu este.NU ESTE deloc,e foarte vinovata.adica omul nu se mai multumeste cu libertatea de a iubi.nu ii mai ajunge ca iubirea ii este primita.NU. vrea si el acelasi lucru.cineva i-a aratat ca balanta ar putea avea talerele egale,sau a vazut doar o poza cu una care avea talerele egale si crede ca asa ar trebui sa fie tot timpul.

de fapt nu.pe intelesul celui care nu a inteles,balanta poate fi inclinata!(:O)de fapt.balanta e in echilibru si daca doar unul iubeste.i se da in schimb nu numai fericirea indragostitului,i se dau emotii,fluturasi alea alea.dar sa ti se permita de o persoana sa o iubesti e chiar bonus.oamenii asta nu inteleg.AU NEVOIE de siguranta perversa ca sunt si ei iubiti la randul lor,au crize daca sentimentul nu e reciproc.e gresit.

nu poti sa condamni o persoana daca nu te iubeste.nu poti sa comdamni un om pentru ceea ce simte.pentru ca sunt mult prea putini cei care isi pot controla sentimentele.se vor gasi unii care sa spuna ca ,,nu poti sa comanzi inimii,,.BA DA.poti.dar e greu,si foarte dureros,e ca si cum i-ai pune lesa si botnita,ca si cum ai incerca sa ii pui haturi ca unei papusi si sa o misti dupa cum vrei tu. ii prinzi haturile cu ace si ata groasa.o sa sangereze urat,atat de urat incat ai fi tentat sa crezi ca face hemoragie si moare!dar ce sa ii faci...e inima si nu face hemoragie:))daca si inima ar face hemoragie...nu...ea pompeaza in continuare in artere si primeste in continuare prin vena cava superioara si cea inferioara.ea nu se poate opri.ea tot exista,deci nu e nici un pericol daca o ciopartiti!

ce-i drept.s-ar putea ca la un moment dat sa fie ciopartita.dar vorba aceea,riscul meseriei.serios acum.chiar nimic.ca a venit o alta persoana demoralizata peste mine,si-a mi-a accentuat minunata stare,desi nu credeam ca se poate asa ceva.lumea asta o sa se duca de rapa,cu totul,pentru ca nu mai sunt oameni in ea.si aia care mai sunt,sunt prea mici si neinsemnati.oamenii parca au uitat ca pot avea si minte si inima in acelasi corp.pot avea de toate,si nu au nimic.oamenii sunt prosti.sau nu mai sunt oameni.(iar eu sunt la randu-mi demoralizata si nu merit atentie)

app.in we e noaptea muzeelor.see you there.scuzati expresia de prost gust,http://www.noapteamuzeelor.ro/

am pana si o melodie pt voi,asa,din dragoste:))

Teoria revolutionista a prostiei sau esti prost

@ Nu serios,daca ar fi sa ne gandim. Crezi ca totul are cate un motiv anume? Sau ca nu e nevoie de un motiv ca sa se intample ceva? Ma intreb ce fel de oameni sunt cei care nu bat atat de departe incat sa isi dea seama ca exista motive pentru orice. @Am citit undeva ca femeile filozofeaza in gol. Asa o fi,din moment ce concluzia tuturor gandurilor si intrebarilor mele(framantari din cauza carora ma enervam teribil ca nu gaseam raspunsul)a fost ca toti oamenii sunt prosti. @Deci marea enigma si-a primit marele raspuns(dat de marea de mine)si acesta ar fi ca toti oamenii sunt prosti. Teoria e verificata,caci la cat de stupida e,rezulta ca eu as fi proasta,deci se verifica. Pentru ca fac parte din tot(de!). Prima faza a teoriei(care am preluat-o ce-i drept)era ca toti sunt prosti in afara de mine:))era si ironica,dar gadila orgoliul in adancuri prostiei insesi. Dar cum de! Am spus,si eu fac parte din tot,din voi toti(acum parca s-ar mula niste injuraturi la adresa voastra:X!)dar nu pentru ca am ales asta,dar pentru ca nu aveam de unde alege. Auzi si tu...ca omul ar fi cea mai inteligenta fiinta de pe pamant. Da ce-i drept,poate ca si eu am pretentii prea mari,poate ca le si am de la cine nu trebuie. Adica ce as vrea?! Ca toti oamenii sa filozofeze si sa se gandeasca la nemurirea sufletului. Nu domle da totusi...asa ca tot au scapat de comunism,ca tot sunt oamenii liber sa gandeasca,adica nu trebuie sa mai citeasca literatura pentru mase, nu ii mai indobitoceste nimeni,nu se mai afirma nea ion lacatus ca mare poet si filozof,nu mai nimic! Si de unde! Ca tot aia batrani mi se par singurii care mai au un dram de gand in ei,restul....restul monadelor a ajuns atat de atasata de materie incat kama manas a luat stapanire si le-a blocat manas,budhi si Atma,i-a lasat doar cu personalitatea(cacateai in ea!)si nu mai poti sa ajungi la cele 3(complet intamplator ca sunt 3,desigur)trepte superioape ale fiintei tale. @Sa spun totusi cum am ajuns la aceasta mirabolanta concluzie. M-am intrebat de ce mi-ar spune mie cineva ca tine la mine. Hmm...pai poate pentru ca tine as fi putut sa imi raspund. Bine,dar daca eu stiu ca persoana aia nu ma cunoaste? Apoi mi-am dat seama de un adevar zdrobitor(care verifica iar teoria). Si eu spus asta fara sa stiu prea multe. De ce? Pai uite asa,ca m-a luat valul. Nu,nu e vorba de minciuna. Dar asa e construit omul. I se da materie. Degeaba ai tu neuroni,daca nu stii sa ii folosesti mereu. da. Imi dau cu firma in cap,eu care am incurajat dusul cu valul in ultimul timp. Ma intrebam asa totusi. Se simte omul indragostit(si se simte bine,un timp macar)bine bine,dar ce iubeste?! Sa zicem ca mai trece ceva timp. Persista dragostea! O luna,doua!trei!!!!!!9! Un an...cat?pai un an si 6 luni? Fie! Intreb.DE CE? Ce iubesti de fapt? Un zambet,un gest,cum comunici cu el? Si totusi. Numai perfecta nu vezi persoana aia. Atunci cum o iubesti? da. Eu gandesc gresit,eu cred ca daca iubesti,iubesti ceva care ti se pare perfect. Cred ca perfectiunea e subiectiva. da. E! Nu se spune...cand se cunosc personajele din schema mai de mult,,asa e el/ea,, adica ce mai vrei?! Nu vezi ca a atins forma lui/ei desavarsita si nu poate sa treaca peste? Nu se poata perfectiona? Adica cum,vii tu asa ca nesimtitu si iti permiti sa ramai socat ca o persoana ragaie tare dupa ce a mancat. Adica ce e asa ciudat? Si vine masa sotia prietena sau bunica si iti spune ,,asa e el/se mai intampla/lasa-l si tu'' da ca ce chestie? Prea confunda lumea prostia si nesimtirea sau mai bine zis lipsa lor cu perfectiunea. Nu,daca nu incepi sa te simti ofensat atunci cand cineva te face prost nu inseamna ca esti perfect. @Ajung sa o intreb pe ana. De ce se iubesc doi oameni? De ce au sentimente unul pentru altul?(da,recent m-am confundat cu senzatia ca de fapt toti sunt straini,si nu intelegeam ce vrea cate un strain de la mine cand ma intreaba ce fac.ce vrea de fapt?inchipuie-ti cum ar fi sa iti dai seama ca esti cu un strain in pat,sau si mai rau..sa iti dai seama ca stai cu el in pat de cateva saptamani.eu as spune.ei drace?!). Ana imi spune ca le e frica de singuratate. Si chiar asa de frica le era de singuratate incat au inventat dragostea? Au ajuns sa inventeze un sentiment?(sau asta o fi avand pretentia ca exista inaintea omenirii...cine stie ce dragoste nemanifestata si nespusa e intre pietre...si urmeaza sa o descoperim noi:>mai ales tu!motule!) La ce mai rau decat moartea ar putea sa il conduca in final orice rau? De ce le e frica de moarte? Le e frica de necunoscut? Si cum vor sa il cunoasca daca nu intra in el? Sau le e frica sa paraseasca tot ceea ce cunosc? Sau sunt prea atasati de tot? Au lanturi materiale. Si de ce au lanturi materiale?ei bine...pentru ca e materialul proAst. Ca de,asa sunt oamenii...prosti. Ca altfel ramaneau sub forma de monade(sfere de energie ce constitue spiritul)si nu mai ajungeau la sentimente ca dragostea. Dar a fost si energia curioasa...cum e materia....si cum ne-ar sta noua in ea. Ca o ramasita se intreaba damele cand trec pe langa o rochie din vitrina cum le-ar sta lor. Si totusi...asta e ciclul,o continua experienta. Iar noi am ajuns la jumatate. Cand am scos toate astea din cap,m-am intrebat de ce e necesar sa experimentam prostia? Mi-am dat cu firma in cap,si mi-am dat seama ca nu mai vad nici rostul dragostei,deci nu mai vad rostul lumii. @Da. E adevarat. Nu mai vad rostul tau. Priveste partea buna,nu il mai vad nici pe al meu. Stiu ca te incalzeste la parul de pe picioare,dar iti spun asa,sa nu te simti singur,ca mine. De ce ma simt eu singura? De prosta. Nu neaparat ca nu as fi. Ma simt scarbita de tot materialismul lumii asteia in care m-am trezit aruncata. Pentru ca da,simt ca am fost luni de zile in coma,m-am trezit cu multe puteri atrofiate si cu multe vise daramate sau uitate. E foarte trist sa iti uiti scopul pe lumea asta. Crede-ma! Am aflat ca e chiar o datoarie a omului sa caute fericirea! Eu vedeam in asta un scop! Asa naiva eram... @Oamenii gandesc material! Dupa mine nu mai prea gandesc daca e sa o luam asa...prea s-au indepartat de spirit...de esenta....nici macar nu se mai tine cont de sex!barbat sau femeie. E gresita conceptia conform careia femeile sunt mai materialiste. Barbatii au ajuns sa creada ca sunt prosti daca sunt prosti la pat.(?!?!?!?!). Da,totul e trist dupa mine. Probabil ca eu sunt sefa tristilor. @Pentru prima data in viata mea am senzatia ca ratacesc. Nu am un scop precis,nu stiu ce caut pentru ca nu stiu CE sa caut. Pentru prima data in viata nu gasesc raspunsuri...poate pentru ca merg prea departe...si ma intreb...de ce sunt oamenii prosti? Sau poate ca e totul o eroare a senzatiei mele ca gandesc?

Si pentru ca tot sunt eu plina de greseli si de regrete,am auzit intr-o noapte melodia asta la guerilla si mi-a placut. adica versurile imi plac si nici melodia nu e rea.Ozi buna...chiar...nu am mai facut nici o urare. dar de ce sa va mai mint? Sa te mai mint? Cu vechea poveste,Te iubesc? Ei bine,nimeni nu iubeste pe nimeni,poate doar Dumnezeu pe toti. Si sa nu fii naiv sa crezi ca totul e o inscenare in care tu esti pus la incercare iar restul sunt marionete,cat de retardat sa fii in ideea ca esti singrul om existent?mare om....mare prostie....

proza '48-'60

@In perioada 1948-1960 literatura romana trece printr-o criza pe care nu o va depasi decat cativa ani mai incolo. Dorind sa taie raul de la radacina, ,,vindecarea'” va incepe cu scriitori,criticii si istorici literari inca in viata,bazandu-se pe atitudinile reactionare,cosmopolite si idealiste de dreapta aparute in biografiile lor. @Considerati adevarate pericole publice pentru mentalitatea natiunii tarii,acestia vor fi sanctionati,operele lor vor fi confiscate,vor fi defaimati prin articole si li se va ridica dreptul de profesare,ajungandu-se la apogeul sufocarii morale. Neavand dreptul la o functionare in afara ,,cauzei generale a proletariatului”,multi scriitori vor adera la aceasta noua maniera de creare a litaraturii. Masinaria de epurare a scriitorilor si a operelor nu parea sa poata fi oprita,extinzandu-si tintele prin tot ceea ce nu era comunist. Daunatori devin oameni precum Mircea Eliade,Liviu Rebreanu,George Bacovia,Radu Tudoran iar numele lui Tudor Arghezi este scos din literatura. @Literatura trebuia sa se adreseze omului simplu de la orase si sate,gandirea nu trebuia sa depaseasca hotarele impuse de partid. Toate cele ce tin de estetism,simbolism,naturalism, expresionism,suprarealism,dadaism,formalism,purism, experimentalism sunt vazute acum ca snoabe,mistice,descompuse,dezumanizante, degenerate,morbide,irationale,retrograde si mai ales decadente. @Spaima legata de cultura raspandita de autoritati in randul societatii ajunge la un asemenea nivel incat nimeni nu mai consulta carti tiparite inainte de '48 fara teama de a fi denuntat. Putini sunt curajosii ce ascund si imprumuta in taina,carti apropiatilor. Urmeaza apoi o falsa faza a destalinizarii,prin care se vizeaza reconsiderarea mostenirii literare. Apare astfel specia criticii valorizatoare,care taia tot ceea ce nu era ,,pozitiv” in opera,ajungandu-se la o masacrare a intregii arte creatoare. Cei care au servit pana acum partidului prin operele lor vor fi denigrati,fiind indexati. @Aceasta perioada mai convenabila pentru oamenii de litere nu va tine mult,astfel ca in anul '57 se reia procesul de ,,glaciatiune”. Presa vremii are un rol important in a aduce pe drumul cel drept pe cei care ,,valorificau” excesiv.Este interzisa citarea unor nume precum Blaga,N.Iorga,Ion Barbu,etc. Directia concertata a atacurilor este insa tot Titu Maiorescu,de vindecarea viziunii lui estetice tinand chiar insanatosirea litaraturii romane,desprinderea ei de erorile trecutului si chiar infrangerea tendintelor liberaliste.

Paznicul si Prizonierul

@Si daca vreau sa scriu despre ce sa scriu? Despre problemele mele emotionale care nu par a fi reparabile?sau despre orele pe care le petrec pe scaun. Poate ca ar trebui sa imi spun parerea mea despre unele lucruri. @Si anume. Parerea mea despre cum isi fac altii parerea. @A venit primavara. Nu tocmai cu ghicei si gaze asa cum o asteptam. Nesperat,pana si eu m-am saturat de zapada si frig. @Intr-un final glorioso-grandios se pare ca iarna s-a terminat. 3 zile la rand soare! Si culmea,nu am vazut pe nimeni mai vesel. Pe mine ma exclud,si pe ana:)). @Macar mi-am dat seama de ceea ce simt. Si am reusit sa exemplific trairea mea,sau mai bine zis starea. @Te-ai pierdut pe tine. Intr-un fel sau altul te-ai pierdut,si crezand ca mergi spre bine...spre regasire,ai facut o prostie si mai mare si te-ai trezit intr-un loc unde aveai mancare,caldura,in fine. Tot ce iti trebuia pentru o viata. Problema era ca viata asta a ta era intr-o camera cu zabrele la un geam de juma de metru patrat,era o celula. Avea usa groasa de fier. Nu aveai voie sa porti decat uniforma cu pantalonii aia jegosi,nu aveai voie sa vorbesti decat cu paznicul care avea grija sa iti dea tot,tot,tot,TOT ce credea el ca ai nevoie. Te tinea mereu in brate cand iti era frig. @Si totusi,cum sa vrei sa traiesti in inchisoare? Cum sa te multumesti cu patru pereti si un paznic care nu te are in ochi decat pe tine? Strictul necesar nu este cateodata suficient. Ti s-a rapit libertatea. Intelegi ce ti s-a intamplat? Intelegi ca esti ca intr-o colivie? Esti pasarea maiastra care nu isi face planuri marete si isi baga gheara in gat ca sa scape. Oare ea stie ca ar face stop cardiac neobisnuita fiind cu zborul? Dar asta nu o opreste sa isi ia viata daca nu mai are libertatea. De ce isi mai doreste atunci libertatea? @In situatia asta esti tu. Zambeste-i paznicului daca poti,ca el nu mai stie ce sa iti faca,te iubeste,esti singurul prizonier din intreaga inchisoare! A naibii incalzire! Culmea e ca paznicul e si gelos,poate ca scrijeliturile tale de pe pereti au legatura cu viata pe care ai avut-o in afara inchisorii! Universul tau e aici,in celula,in inchisoare,cu el! Nu ti-ai dat seama? Si e adevarat ca te iubeste. Si e adevarat esti in celula. Te-ar lua acasa,dar daca pe drum ai vedea alte persoane? @E adevarat ca de cand tot stai aici,in celula,ai ajuns sa tii la paznicul spalacit si cu sapca dar ce altceva ai fi putut face? Toate cuvintele tale ii sunt adresate lui,pentru ca stii ca tot ce a fost afara a murit,si nu de dorul tau. Incerci sa te limitezi la universul asta impus,iti dai silinta sa te bucuri de ceea ce,ai telul maret de a rasplati dragostea paznicului tot prin dragoste,caci ce sentiment e mai presus de asta? Te-a salvat intr-un fel de la o moarte pe strazi si inchisoarea. Dar poti sa nu iti mai doresti libertatea? @Ei uite ca da,te resemnezi si cu starea asta,desi repeti mereu ca vei scapa. Nici tu nu crezi asta,in fond,viata ta e aici. Cu paznicul care te iubeste si pe care il iubesti. Da,il iubesti. Da?...Deabia iti mai amintesti cum era inainte,planul vietii tale te linisteste si te nelinisteste in acelasi timp. Problema e ca nu ti l-ai facut tu,ca ti-a fost dat asa cu tot ceea ce se presupune ca ti-ai fi putut dori. @Si totusi...ce o fi dupa gardul cu sarma ghimpata?Paznicul parca s-a scrantit,e certat mereu de sefii lui,vor sa il mute la alta inchisoare. Nu il poti linisti nicicum,ai senzatia ca da vina pe tine pentru ca nu poate sa plece. Nu poate sa plece din cauza ta. Dar nu asta isi doreste? E normal sa ajunga sa nu iti mai vorbeasca pentru ceva pe care nu tu l-ai obligat sa faca? Parca nu e... @Prizonier fiind,nu prea ai ce face. Astepti doar zilele cu soare si pentru paznic,poate ca atunci vor veni si cele pentru tine. @Zilele alea nu vin. Desi simteai ca o sa darami peretii de nervi. Se intampla altceva. Esti dat afara din inchisoare. Ti se da un sut ca sa treci de pragul usii uriase de fier,promiti ca nu te vei mai intoarce niciodata. @De ce te-a dat afara paznicul? Nu te iubea? De ce? Ei bine,disperarea e cea care pune stapanire pe tine,incat tipi la zidul inalt cu sarma ghimpata in speranta ca o sa se darame si ca astfel inchisoarea se va uni cu lumea din care faci si tu parte acum. Dar zidul nu se darama,lumina se stinge ca de obicei seara,te intrebi ce face paznicul. Singura persoana din viata ta era acel spalacit de paznic,din simplul motiv ca era unic. Ei si daca era unic ce? Nu toti suntem? nu.doar el era,restul sunt la fel,toti diferiti,dar nu ca el. Mai au sepci,dar nu sunt el,paznicul tau. Ce se intampla in inchisoare? Oare au adus pe altcineva in locul tau? DA. Un alt unic prizonier,care deocamdata se bucura de adapost. Prizonierul privilegiat actual,are voie sa nu poarte uniforma,are voie sa iasa din celula si I se iau zabrelele de la geamuri. Si primeste tot atata dragoste. Cica a mai fost acolo,si ca paznicul mereu l-a iubit tare tare pe acel prizonier. @Tu? Tu il iubesti prea mult pe paznic ca sa il poti uri,totusi oscilezi. Nu vrei sa il mai vezi in viata ta,dar undeva exista dorinta unui superglue care sa lipeasca ceea ce a fost deja maturat. Vrei sa mori. Asa ,simplu,din somn. Si totusi...cum? Inca nu ti-ai trait viata alaturi de paznic. Si iti doreai atat de mult sa scapi... @Ajungi sa te intrebi care e diferenta dintre un om singur si un om liber. Care e diferenta ditre un om singur si unul liber? Raspunsul aveai sa il afli mai tarziu,atunci cand te vei simti parintele paznicului,si te vei bucura de insuratoarea lui ca o bunica fericita ca isi vede nepotii cum se casatoresc desi ea ramane singura. Tu crezi ca ti-ai trait viata. @Dar catastrofa! Esti inca tanar,ai viata! Ce rahat sa faci cu ea? Cand simti ca toata ti-a fost scursa si orice gand nou pare o durere in plus? Caci evoca un trecut atat de trecut? Simti ca se crapa si totusi nu crapa,crezi ca o sa plesniasca si totusi nu plesneste,speri sa cedeze si sa scapi si totusi...cat de rezistent mai esti! @Esti liber....da...liber...si singur. Sau esti doar singur? Nu intelegi cum se poate concepe cineva liber,cand de fapt e doar singur. Lumea asta e atat de goala. Nu mai ai pe nimeni in ea. Cat ai stat tu in inchisoare toti au murit sau te-au uitat. Pana si copacii isi misca altfel frunzele de cand nu ai mai iesit tu afara. Nu ai casa,nu ai decat nenorocita aia de uniforma pe tine,pe care nu te induri sa o ai jos de pe tine pentru ca e tot ce mai ai....ploua...bate vantul...coafura ta nu mai rezista,rezista doar intre peretii celulei,unde nu batea vantul si nu ploua. Aici afara,e frig si nimic nu mai poate exista. Mori,sau cel putin asta simti. Ca mori. Nimeni nu ar zice asta cand te vede,dar tu tot asta simti. Ce de prosti. Cum sa nu inteleaga ei ca viata nu mai are rost si ca tu mori? Nici tu nu intelegi prea bine asta caci stiai cat de mult voiai libertatea. Dar nimic nu pare sa te opreasca sa simti moartea care iti invaluie fiecare celula. Ajungi la concluzia ca tu esti prost. Cand in sfarsit reusesti sa te bucuri un pic,toti prostii astia spun ca ai luat-o razna,pentru ca motivul bucuriei tale e insasi actuala bucurie a paznicului. Si cand incercai sa prelungesti clipa bucuriei inselatoare de teama disperarii care iti facea insistent cu ochiul,iata un alt paznic...care isi cauta un prizonier... @Wow! Ai crede ca Dumnezeu l-a plantat acolo!

Weil nicht 4:D:D

-Unde pleci? -Nu stiu -Atunci de ce pleci? -Pentru ca trebuie? -De ce trebuie? -Pentru ca vreau..?ce ma tot intrebi atatea si tu?lasa-ma sa plec si gata. -Dar de ce sa pleci?unde sa te duci? -Vreau sa nu mai fiu aici. Nu stiu unde ma duc exact. -Si eu? Eu ce fac? -Ce vrei. -Adica nu iti pasa? Pleci si gata? -Oricum nu mai era nimic....tu nu mai esti nimic....eu nu mai sunt nimic... -De unde ti-au venit toate astea? Mai bine te-ai aseza...zau...vorbesti aiurea... -Nu nu. Chiar trebuie. Unde mi-e palaria? Nu as vrea sa plec fara ea. -Da ,da. Nu trebuie sa racesti ca ii dai si Irmei. -Irma.... -i-ai dat sa manance? -Ii va da Victor cand se trezeste. -Te duci la piata? Ce e cu atata ,,mister,,? -Esti un prost. -Nu ma face sa ma ridic. -Nu te face nimeni. Dupa mine nici sa nu te mai ridici de acolo vreodata! -Tamaraaaaaaaaaa(Incepuse sa ridice tonul,prevestind o furtuna verbala daca nu chiar fizica) -Da,August. Ce vrei? -Nu imi dai sa mananc? -Nu cred ca dorintele mele sunt ascultate astfel incat sa nu te mai poti ridica. Deci nu. -Te duci la piata? -Eu iti spun ca trebuie sa plec si tu ma iei cu piata. (Si incepu sa rada,destinzand atmosfera prin care plutea furia lui August. Rasul ei cristalin parea ca cel de odinioara,dar avea o nebunie plina de tristete,greu perceptibila. Oricum,izbucnirea ei umplu camera de sunetul melodios si trada o ironie de martir.)Eu plec. Atat trebuie sa stii. -Si daca nu te las eu sa pleci? Pana la urma ce crezi? Ca esti asa...de capul tau?(si surase la coltul gurii,in timp ce isi aprindea pipa la celalalt) -Tu nu mai traiesti bine,nu in timpul meu. -Ia si cateva portocale. Ca nu mai avem.... -Zii zau cu limba-ntre dinti! @ Si tranti usa dupa ea. August hotari ca trebuie sa schimbe atitudinea Tamarei. Categoric fusese prea bun cu ea,de asta acum se poarta asa. Ce e in fond in capul ei? Ca poate sa faca chiar asa...ce vrea ea? E totusi mama. Poate cam tanara,dar si el e tanar si nu se poarta asa. In plus...daca s-ar afla in societate discutiile lor ar trebui sa o declare nebuna,caci e clar ca nu mai stie de ea. In fond..?unde s-o fi dus acum? @ Tamara a inceput sa mearga pe strada principala,hotarata ca si cum ar fi trebuit sa ajunga urgent undeva. Nu avea geanta cu ea,doar borseta cu banii pentru cheltuielile zilnice,caci aceasta statea in vestibulul de la intrare si a apucat sa o ia. A mers pana a inceput sa isi simta rasuflarea grea,apoi s-a oprit. Perdelutele brodate sau de catifea ale trasurilor se trag usor in spate,pentru a vedea cine e doamna eleganta ce merge pe jos. Locuitorii curiosi ai orasului deja incep sa se intrebe de ce e singura Tamara,fara August in public?! @ Dar pana la urma unde sa mearga? Ce sa faca? Asa...?fara nici un bagaj? Nu se poate. Desclesteaza usor mainile,indreapta spatele si ridica privirea semeata,cu un aer de superioritate candva caracteristic. Chiar se va duce la piata. In fond plimbarea i-a facut bine,a mai luat aer...a fost o prima experienta de una singura in oras dupa atata timp. @ Noroiul din piata ii murdareste rochia. Negutatorii disperati isi intind marfa peste tarabe ca sa atraga doamna,dar nu au succes. Doamna pare ca se fereste,caci are de ce se teme. Toata piata e plina de acesti viitori burghezi si de sevitori trimisi sa cumpere ceea ce le cere stapanul. Ea nu are ce sa caute acolo. Totusi,nu poate sa plece cu mana goala. Ajunge in fata unui morman de portocale si lamai asezate pe o carpa zdrentaroasa dar groasa,intinsa direct pe jos. @ Constientizeaza o problema. Nu are in ce sa care orice ar lua. Totusi,negustorul dornic sa vanda marfa,are o plasa cu broderie de vanzare pentru o nimic toata! Face reducere pentru doamne asa frumoase si tinere.... @ ,,Cred ca ajung astea....August a zis cateva. Acum chiar trebuie sa ajung mai repede acasa,locul asta e groaznic.,,Asa gandea Tamara,cand noua plasa isi pierdu capatul si toate portocalele se imprastiara pe jos. Multe fura adunate in graba de cersetorii infometati.Totusi Tamara se apleca si ea ca sa mai recupereze cateva,cand observa o mana intr-o manusa de piele alba ce I se intinde maiestuasa,pentru a o ridica. Luand-o,portocalele din poala rochiei se rastogolira,creand un moment desavarsit penibil. -Ah doamna stati,le voi aduna eu. Nu va mai aplecati.... -Va multumesc domnule....astazi sunt foarte neindemanatica,de fapt nu stiu ce mi-a venit sa trec prin piata neinsotita. -Nu face nimic,nu face nimic.... @ Si acest cuvant,nimic...rasuna in capul Tamarei ca un clopot de biserica. Vocea barbatului era curata,aparent sincera. Nu avusese timp sa ii vada fata,dar costumul de dandy crem ii evidentia latimea umerilor si il facea sa para mai masiv. -Cine sunteti domnule?

asa,de 14:>

@Nu stiu exact. Ma simt pierduta. Poate ca asa si sunt. Sau poate doar irecuperabila. Nu stiu ce e de preferat. Un sfarsit sau un nou inceput? Tu ai visat vreodata ca esti cazut? Ai visat caderea in prapastie? Negrul acela care te inghitea si te aducea la realitate? Poate ca e doar o stare trecatoare. @Oricum,voiam sa vorbesc despre data de azi.14. E ziua bunicii mele,scuza buna pentru a nu merge la unele cursuri. Nu tin neaparat sa celebram dragobetele si nu sf valentin. Imi e cam indiferent,poate din cauza ca nu tin cont de nici una. Daca iubesti...iubesti continuu,nu cu salturi,nu azi mai mult ca e 14 sau 24. Dar e vorba aici de un profit urias pentru toata mass media,pentru florarese,pentru producatorii de bomboane ,etc. @Cred in continuare in dragoste. In ea si in Dumnezeu. Credintele astea ma fac sa ma simt om,incoruptibil om si nimic altceva. Cred ca salvarea sufletului se gaseste astfel. E o maretie atat de mare in aceste lucruri incat nu poate exista un alt sens...nu la fel de maret. @Intr-adevar,aberez. Dar! Pentru ca mereu exista un dar. Daca lumea ar iubi mai mult...ar fi mai fericita...cred in scopul acestor sarbatori,pentru ca datorita lor trebuie sa fi aparut si cativa noi indragostiti! Deci,cativa fericiti!deci,mai putini frustrati!

Indragostitilor

asa...de iarna:))

@OK .m-am hotarat sa iubesc. Si culmea! Am si reusit! Reusita asta nu o pun decat pe seama lui Dumnezeu pentru ca eu una,nu mai aveam putere nici macar sa mananc si sa ma trezesc dimineata. Dar se pare ca totul! Dar totul are o rezolvare la un moment dat! Deeeeci! Orice ar fi,nu trebuie sa va panicati :))culmea...trebuie sa va rugati...asa...cum am facut eu. Si pentru ca vremea este un subiect mai discutat aici decat in Londra,am sa imi spun si eu parerea,ca sa nu muriti prosti!=)). Se poate spune ca radioul meu cel de toate zilele m-a inspirat pentru ca! Am ajuns la concluzia ca m-am nascut sa ii luminez pe cei ce nu asculta radio Guerilla:)). Cum spunea unul dintre baietii de acolo(Doamne ajuta ca sunt toti baieti!ca tare nesarate mai sunt comentatoarele de la radio!)presa a transformat iarna intr-o nenorocire nationala. @Perceptia oamenilor a fost alterata,astfel ca toti se vaita ba de frig,ba de zapada,pana si cei care oricum nu ies din casa niciodata! Si pe ei ii ingrijoreaza vremea asta! Daca ar putea sugarii sa vorbeasca,ar spune ca e prea multa zapada!. Ei bine,imi pare rau ca scriu asta deabia acum,cand zapada a inceput sa se topaesca,dar acum am gasit un ochi de timp liber si strecor la gramada cuvinte,in speranta ca veti recepta ideea. @Si care e ideea? E simpla. Va spun ceea ce cred eu,poate voi avea onoarea de a imi da dreptate. Pana la urma,e iarna! Ma mira ca si bunicile se vaita de iarna(nu ca ar iesi din casa) dar se presupune ca au mai vazut ierni de genul. Pe cand bunicile imi citeaza ce a spus cate unul la stiri,de cat de plina de ometi este sarmana noastra tarisoara,cate drumuri blocate,etc. Cred ca daca la stiri s-ar da si informatii care sa imbogateasca asa zisa cultura generala,bunicile mele ar fi niste enciclopedii vii! In schimb,nu e asa. Si revenind la subiectul meu. Eu am simtit ca e iarna si atat: poate din cauza ca atunci cand eram mica zapada mi se parea si ea mai multa...mi s-a parut o iarna absolut normala! Din pacate,nu am prea vazut copii jucandu-se in zapada pentru ca ii tin parintii in casa. Si cum spunea si cine spunea ca nu ii stiu dupa nume(dar toti sunt destepti)copiii au ajuns praf,stau la calculator mereu. Si este perfect adevarat! Scuza mea este ca niciodata nu am agreat jocurile in zapada,dar imi place sa vad alte persoane razand cu obrajii rosii in zapada:)). Toata lumea e ingrijorata de codul portocaliu(nu de bugetul alocat dezapezirii). De fapt,iarna a ajuns sa fie vazuta ca un cosmar. Si nu e ! totusi! Deci,sfatul meu ar fi sa nu va mai uitati la tv deloc,nu mai cititi ziare ca sunt si alea de kkt. Nu ascultati alt radio decat guerilla!!!! O iarna frumoasa in continuare! Pentru ca da,poate fi frumoasa daca iti schimbi dioptriile:))sau renunti definitiv la ochelari:))

Iubitul meu...timp

Eu sufar pentru fiecare pas gresit,pentru fiecare cuvant care l-a inlocuit pe cel corect,pentru fiecare moment in care mi-am vandut sufletul si m-am tradat. Sufar insutit pentru tot ce a fost si spre nenorocirea mea nu va mai fi niciodata.Asa singura si parasita cum ma simt si sunt aivea,ma intreb de ce pun atata suflet acum in ceva ce nu a avut niciodata atat de mult.Simt ca am gresit atat de mult incat si respiratia ce-am avut-o as vrea sa-mi fi fost altfel.De ce-ul rasuna ca intr-un abis ce duce spre infern.De ce mai simt acum?cand s-a terminat si a primit capat ceea ce nu trebuia sa aiba vreodata.Am gresit atat de mult incat ma simt eu insami o greseala,pana in varful fiecarui fir de par.Regretul asta pare o apa plina de sare ce sapa in piatra si face canioane.Haurile create sunt atat de mari incat imi par infinite.Simt un intuneric ce-mi vesteste nestiinta si-mi adevereste lipsa ce-o am.Eu ma definesc ca o lipsa,lipsa a tot ce trebuia facut corect.Timpul e singurul ce-mi jura credinta. Dar ce sa fac eu cu timpul daca nu pe el il iubesc?daca nu de el am nevoie?Am o frica de copil mic pentru constatarea viitoare ca si acum gresesc.As vrea sa imi cer iertare dar n-am cui. Doar mie..si n-am ce face nici cu o mie de iertari..am nevoie de indreptari.Si nu stiu ce sa fac.As vrea a dau timpul inapoi.Doamne cat as vrea...dar timpul nu se mai intoarce..timpul doar imi promite ca va fi mereu cu mine.Sunt bolnavul in covalescenta caruia i se promite vindecarea daca nu face complicatii neasteptate.Dar Doamne cat sunt de asteptate!!Astept Sensul ca pe o pastila mantuitoare,cu o credinta cladita pe un turn gol.In povestea asta tragica nimeni nu moare,nimeni nu uraste,dar eu ma aflu intr-o moarte perpetua..iar mintea mea proasta cauta solutii pentru trecut si nu pentru prezent.Si ma trezesc mai tanara..intr-un balon de sapun,de unde pot vedea cum era bine..dar nu pot face nimic.Si desi ma detest,tot eu sunt cea care ma iubesc cel mai mult,fie si doar prin faptul ca eu ma ascult continuu..ascult glasul meu dojenitor...ca un pickup stricat..e pickupul meu stricat..al carui disc a ramas blocat,blocat in timp si spatiu de un nod de sentimente.A nins atat de mult ca nodul s-a facut movila,movila munte,muntele infinit...iar eu am slabit..si mai mica sunt...si asa...as vrea sa desfac nodul si cu ata sa cos unde vreau eu..sau niciodata.Sa ingrop ata in pamant sa putrezeasca?sa-i dau foc?Tebuie doar sa imi spuna credinciosul meu timp cum sa fac infinitul nod de ata...si cum sa-l descurc...iubitul meu...timp.

Multumiri Antoniei pentru minunata poza:))

ena,doi,try-again together we are

@Amintirile mele...scumpele mele amintiri. Le simt ale mele,si imi e drag de ele. Simt ca sunt tot ce am si ca ma definesc. Am senzatia ca sunt copii mici toate,si toate stau in mintea mea. Unele plang altele se joaca frumos...altele canta...dar nu e haos..pentru ca nu poti fi atent decat la una. Nu le poti vedea sau asculta pe toate in acelasi timp. Imi e drag de tot ceea ce s-a intamplat,si as vrea sa mai pot sa retraiesc momentele frumoase. @Sunt unele momente in viata cheie. Poate de la high key:>. Sunt acele momente in care simti ca nu mai poti face fata,ca ai sa cedezi si culmea! Nu te mai ia Dumnezeu! Si nici macar un lesin acolo micut nu iti da! @Ei bine,eu am intrat in depresie,sau poate ca doar ma laud ca am facut-o! E acea stare magnifica...in care viata si-a pierdut sensul(desi am vazut-o pe silvia in fusta!!!!)da. Simt in continuare ca traiesc ca o planta vegetala(de parca ar mai fi altele) si ma roade faptul ca nu mai sunt sigura de viitor. Ca nu stiu cand voi mai iubi,nu stiu cand ma voi casatori nu mai stiu nimic din viitor,iar modul asta de viata categoric NU e pentru mine! @Culmea e ca NU vreau sa mor. Dar chiar deloc! Poate ca motivele actuale le compenseaza pe cele din copilarie,inexistente. Vreau doar sa dau un ff ca sa treaca totul mai repede,pentru ca nu sunt in stare sa trec peste tot ca peste o groapa de sosea,si nu imi place perioada asta in care sunt bolnava. Si ca intr-o raceala,in loc sa imi curga nasul imi curg ochii si delirez in trecut de la o febra inexistenta. Desigur,un mic accident de masina nu ar strica! Un lesin o vizita la spital ceva! Cred ca inconstientul imi spune sa imi doresc asta,pentru ca asa m-as trezi din drama asta patetica si jalnica si mi-as da seama ce inseamna viata. In schimb,motivul constientizat este acela al victimizarii(ca orice persoana proasta),fiind curioasa de posibilii mei vizitatori.Dar nuuuuu. Eu sunt sanatoasa tun! @Imi pare rau ca nu mai sunt capabila sa maschez ceea ce traiesc,ca vorbesc la persoana intai. Dar nu mai sunt in stare,sunt o incapabila,cel putin pe moment. O sa ma straduiesc totusi sa mai scriu cateva parti din amalia si weil nicht. Desi nu cred ca mai tine si altcineva minte in afara de mine despre ce era vorba in ele. @Este o senzatie noua,si trista,si coplesitoare,si urata si rea si groaznica in ansamblu! Senzatia de prostie. Sa stii ca tot ceea ce ai facut pana in momentul curent in viata a fost gresit. Sa nu poti sa dai vina pe altii asa cum ai vrea. Sa nu poti opri o suferinta si sa nu poti sa o alini macar cu faptul ca nu e vina ta. Sa iti dai seama ca esti PROST este primul pas. Stiu ca e primul,dar nu stiu care e al doilea...pentru ca nu mai sunt in stare sa ma ,,destept,,. Sa stii ca ai fost tras de sfoara de propria ta prostie,nemarginita...sa stii ca te-ai sacrificat pentru ceva inexistent. Sa vezi cum de fapt nu ai fost decat un obiect teribil de prost dar care se credea destept... E groaznic...e coplesitor...te face intr-adevar sa iti smulgi parul din cap! Sa pierzi totul cand credeai ca ai totul...sa nu iti ramana decat amintiri...Pana la urma...ce mai valoreaza amintirile daca prezentul nu te mai are in comun cu ele decat pe tine? Cand totul se schimba fara sa poti sa controlezi ceva,desi te credeai stapan... Sa iti para rau dar sa nu conteze absolut deloc...sa nu se schimbe nimic...pentru tine... @Dar cred ca se detaseaza totusi impresia de greseala. Perceperea gresita a fost prima. Exista scuza lipsei de experienta...dar nu e de luat in seama,in conditiile in care desteptaciunea pretindea un inalt loc in mine. Senzatia ca fiecare pas facut a fost gresit. De la inceput...pana la sfarsit. Culmea e ca impresia era de stapanire totala,odata primit sutul in posterior gatul se intoarce spre spate. Si ce vede. Nu numai ca nu se poate intoarce,dar nu poate schimba nimic,nu mai poate reface nimic,nu mai poate repara nici una din greseli. Nu iti mai ramane decat sa doresti fericirea celor ce le-ai gresit...si sa nu ii urasti,cu atat mai putin sa te mai bagi in viata lor reparata de buba de tine,sa te bucuri de binele lor,fara tine. @Un lucru e sigur. Niciodata,dar NICIODATA nu incercati sa uitati pe cineva prin intermediul altei persoane. Nu veti reusi DECAT sa le pierdeti pe amandoua dupa ce ati ajuns sa le iubiti in egala masura,si veti suferi dublu deci...eventual triplu daca mai aveti vreo trauma din copilarie..

Iubitului Quijote,care lupta si el pentru ceva inexistent la vremea lui,depasit. si cand a realizat care era realitatea...era pe moarte. a murit sanatos!

Nenorocitul de 3!

@Cred ca exista si un drept la fericire.trebuie sigur sa existe si asa ceva! Oare cum se presupune ca ne-am putea detasa de bucuriile materiale atat de mult incat sa nu le mai simtim? Nu prea stiu... am ajuns la o concluzie. Dar am uitat-o si pe aia. Pentru ca m-am luat cu altele. Un mecanism de aparare...cica asta ar fi uitarea dupa o trauma...autoaparare. Ma intreb cat de mult ma apar eu,daca nu am nimic. Nu simt nimic. Sau e o durere ca aceea de sub un plasture..mocnita,vie,in reparatie ascunsa. @Vreau sa traiesc. Sa fiu sincera si sa ma bucur ca fac totul atat de corect,pentru ca daca argumentezi bine totul e corect. Vreau sa inving, sa ma distrez si sa simt ca traiesc si altfel decat in colivie. Da...probabil ca nu o sa mai iubesc o vreme...pe nimeni nou mai bine zis:))dar oricum...ideea e sa simtim,si ma simt EU atunci cand plang si sufar. Cred ca sunt facuta pentru asa ceva,cred ca mereu o sa mi se intample nenorociri emotionate...doar ca sa le fac fata. Ca sa ajung de piatra? Inca nu am vazut pe nimeni de piatra..dar piatra nu face riduri! Dragul de numar 3...el face totul. Sfanta Treime..de acolo incepe. Apoi 3 copii,3 feciori de crai,3 probe,totul e cu 3! Atunci...e clar ca trebuie sa fac o poveste cu 9! Nu vreau sa mai pup pe nimeni! Poate doar in aer pe colege cand ajung la scoala:))acele muahuri banale obisnuite intre pupeze:)). Nu vreau sa mai simt parfum masculin,si e si mai aiurea cand fratemiu lasa dare prin casa..Dar fie. @Nu imi mai prea simt amintirile:)). Seara vreau doar sa plang:))mereu,continuu si linistit sau nu. Dar as vrea sa pot sa plang. Dar nu pot. Si deci ascult melodii care incearca sa trezeasca ceva,dar nu sunt decat sunete frumoase...Nimic nu mai are semnificatie. Nici eu nu imi explic prea bine asta...o bratara e doar un fier sau mai multe fiare...o pictura e doar un desen...origami e doar un servetel...mai exista pozele. Poate ca alea ar mai reusi sa trezeasca ceva,dar nu vreau sa le vad. Deci memoria mea e intr-un somn continuu,linistit...permanent...rar tulburat. Doamne ajuta! @Ce e libertatea? Nu e doar un alt fel de singuratate? Este singuratatea ,,enjoyed,,...sau apreciata sau de care te bucuri. Eu nu sunt singura desi am fost parasita. De 3 ori culmea!:))Eu ma pot considera libera caci vad mereu oameni in 104! si in fiecare zi exista cineva care sa imi spuna pe nume!caci mi-l stie! Concluzie? Nu sunt singura! Si nu cred ca o sa fiu vreodata! @Si da! Te iubesc! Pentru ca asa vreau eu acum,si pentru ca am aflat ca sunt doar cuvinte,jegoasele de cuvinte,care nu inseamna nimic. Si daca iti zic ca te urasc,va fi la fel de adevarat ca faptul ca te iubesc,pentru ca nu pot trai impreuna.Adio,draga:)).

p.s.:la un moment dat o sa fac o colectie de declaratii ca sa imi aprind un foc pe deal!

Sticla si Sticloanta

@Vreau sa fac ceva de sticla. E teribil de moale cand e topit...un suflu si apoi ramane pe veci asa cum o faci tu. Asta e sticla. Si daca nu ar fi existat reclama aia la bere cu niste sticlari poate ca nici nu as fi aflat vreodata de acest proces...pentru ca nu tin minte cand m-am intrebat cum se face sticla,dar stiu ca mi s-a raspuns:se sufla.(?!)Raspunsul asta normal ca m-a lasat si mai nelamurita decat inainte. Dar serios acum...chiar nu ne gandim deloc la ceea ce ne inconjoara. Si poate ca acum am o obsesie pentru sticla,dar e motivata! Sticla..e rece si tare si cel mai important:se sparge! @ In clasa a8a am avut onoarea sa ascult o creatie de-a andrei:))parca se intitula...fetita de cristal:))desi atunci nu am spus nimic negativ. Recunosc acum ca:mi s-a parut o tampenie. Mai ales cand ii cadeau membrele de sticla pe strada in timp ce alerga. Sau cand mama ii aduna cioburile de parca ar fi fost creieri zdrobiti:)). Daca aveai o stare melancolica...probabil ca i-ai fi dat seama ca in esenta(sau in intentia autorului)scrierea era trista! Caci sarmana sticla umana a murit de la atata discriminare! Sau altfel spus:discriminarea a omorat-o!:)) @Tot afundandu-ma eu in nuvele lui cervantes,numai ce ajung la ,,Licentiatul Sticloanta,,ca mi se pare ca ar veni de la sticla titlul...dar nu credeam ca urma sa citesc! Povestea in sine nu este mai fascinanta decat restul nuvelelor sale. Tin totusi sa mentionez pentru cei care nu stiu ca cervantes a fost primul spaniol care a scris nuvele,deorece in secolul lui(XVI-XVII)inca nu aparuse acest gen. Tocmai din aceasta cauza le-a numit ,,Nuvele exemplare,,. Si chiar pot fi exemplare. Pe langa multele note sarcastice ilustreaza viata acelei vremi intr-o maniera exceptionala si anume:trecand prin toate clasele sociale si prin mai multe zone. Daca vastele cunostiinte ale lui cervantes ne pot surprinde,nu mai prejos mi se pare munca traducatorilor,care au scris cam 200 de pagini cu note explicative! Nu vreau sa va mai spun despre cervantes,pentru ca slava Domnului!sunt destule pagini pe wikipedia! @Oricum,ideea este ca in nuvela mentionata mai sus apare un student(la Salamanca)otravit care innebuneste. Iar nebunia lui consta in faptul ca se credea de sticla. Iar felul in care facea asta este scris exemplar de genialul autor. Apare si un preot care reuseste sa il vindece. Problema apare cand,vindecat fiind,ajunge sa moara de foame pentru ca nu mai spunea nimic intelept(ca inainte)si nu mai interesa pe nimeni persoana lui. Nu vreau sa trag vreo morala(dar m-as bucura daca ar fi cineva care sa citeasca acele nuvele ca sa pot schimba pareri!). @Eu vreau doar sa atrag atentia asupra unui aspect. Si anume al ideilor impartasite. Andra,fara sa fi citit ceva de Cervantes in viata ei,fara ca macar sa ii stie numele complet si ma rog,a ajuns sa aiba o idee asemanatoare. Aceea a unui om de sticla. Ma rog...Cervantes nu a fost atat de fantezist incat sa il faca pe om de sticla,dar dandu-i o nebunie care sa il faca sa se creada astfel. Tot asa,am spus eu intr-un post vechi pe care nu il mai prea tin minte,cum ca prietenia este ca o dragoste fara atractie fizica. Pentru a afla mai tarziu de la ruxandra ca tocmai Shakespeare a spus ceva in acest gen! Spun tocmai el pentru ca nu sunt mare fana sau mai bine zis,nu am studiat inca mai nimic de el. @Toti ne credem atat de...speciali daca pot spune,incat ajungem sa ne consideram neintelesi. Majoritatea tristi,suparati,molesiti,ipohondri,paranoici,increzuti,gelosi...si intr-o oarecare masura prosti. Dar cel mai interesant de observat este reactia oamenilor la insulte. Nu e normal sa jignesti,nici sa fii jignit dar nici sa sari ca ars daca ti se spune ceva. Cred ca reactia asta...exagerata dupa parerea mea este cauzata ori de prea multa incredere in sine ori de naivitate,ori de prostie insasi:)). Pentru ca!daca tu stii ca nu esti prost,atunci nu o sa iei prea tare in considerare nici vorba in sine,dar mai ales persoana care a spus-o;apoi daca esti realist poti sa accepti ca nu esti perfect si nici genial,ca ai partile tale proaste si momente proaste,sau invers:))adica cel care te-a facut prost poate fi asa. @Iar o alta constatare ar fi urmatoarea. Am observat ca inevitabil oamenii isi cauta un partener/a. Nu vreau sa incerc sa mai gasesc motive pentru care se tem de singuratate,sau nici macar,sau simt nevoia de giugiuleala,sau vor sa aiba cine le pune pampersi la batranete,sau sunt condusi de instinctul reproductiv etc. Cei complexati(si majoritatea e constituita din complexati sau frustrati)cauta pe cineva care sa aiba ceea ce lor le lipseste. Adica,cei care isi constientizeaza defectele cat mai bine,vor cauta pe cineva care sa le compenseze. Adica daca eu dorm pana la 12,si mai si consider asta un defect,ar trebui sa vreau o gaina,ca aceea are un bioritm bun! @Pe de alta parte,cei care au un surplus de inceredere in ei,care se cred superiori tuturor,nu isi doresc decat ilustrarea lor in varianta sexului opus. Si poate ca generalizarea aceasta este pripita,daca nu as mentiona si categoria celor care isi doresc binele. Binele prin frumos,prin altfel si atat,ca nu e frumos sa comentezi:)). @Iarna asta e frumoasa...are zapada...si e frig...si te indeamna la visare in fiecare zi. Eu una,as vrea sa nu mai simt frigul si sa fiu un fulg de zapada. Sau mai bine zis...sa fiu un fulg de zapada,caci asa nu as mai simti frigul oricum. Si asa,ca fulg de zapada sa calatoresc in toata europa!sau cat de mult as putea!pe toata terra! Singura chestie care m-ar deranja...ar fi pozele:))nu pentru ca nu as putea face dar nu stiu cum m-as diferentia de ceilalti fulgi!!!=))o iarna placuta in continuare!