21 mar. 2009

vremuri.temeri.

                Cand se aduna suficiente motive pentru a face ceva? Cand sunt destule pentru a gandi ceva...altfel decat de obicei? Dupa ce gandim trebuie sa picam de acord cu fiecare parte a planului,sa il cizelam si sa il aducem la forma ideala. Pare...minunat. Si totusi....planul nu devine realitate. Ramane in acel stadiu al lui-de plan.                 Sunt doua tipuri mari de planuri. Asta nu va fi un post interesant. Dar eu trebuie sa stiu cum se impart si astea. Am prea multe tampenii in minte...si daca nu scriu am sa uit.                 Sunt planurile pentru care trebuie sa faci ceva,si cele prin care tu incetezi sa mai faci ceva. Nu as putea spune ca se deosebesc prin dificultate.                  Planurile se mai impart si altfel....posibile si imposibile....suna stupid nu? Te intrebi de ce am mai scris daca nici macar mie nu imi place?:))hmm:-? Incearca sa raspunzi singur.               Am facut o pauza din scrisul asta aberant. Am recitit ce scrisesem pana aici si am fost dezamagita sa ma surprind punandu-mi intrebarea ,,partea interesanta de la care sa NU ma ia somnul?,, . Lipseste cu desavarsire. Cred ca degeaba am incercat eu sa scriu despre planuri. Tot nu imi va mai usor sa le pun in aplicare. Iar planurile ce constau doar in vorbe,fara actiuni propriu zise mi se par in continuare cele mai dificile. Ceea ce inseamna neindoielnic ca am probleme de comunicare. Eu si cu primatele.               As vrea sa ma bucur de faptul ca am ajuns macar aparent o persoana comunicativa,ale carei urechi tiuie acum. Cand eram mica nu prea vorbeam. Am vrut apoi sa pot sa vorbesc,pentru ca ceilalti nu o prea faceau. Mi-am dat seama ca pana la urma comunicarea a fost cea care la inceput ne-a diferentiat de animale.chit ca acum prin studii s-a aratat ca si ele comunica...               Am foarte mari probleme de acceptare. Dintotdeauna. Imi este foarte dor de bunicul meu,de tataie.dupa 8 ani 4 luni si 26 de zile,in 8 minute 27. regret ca nu pot sa spun si orele si minutele si secundele. Vreau sa numar atat cat se poate. Daca stau sa ma gandesc cred e chiar mai mult...daca pun zilele de cand era in spital...se fac 29.....daca pun zilele de cand parca nu mai era el....nu mai vreau sa ma gandesc cate erau. In ultima vreme am in cap o imagine.ce a existat. Aberant. Eram extrem de fericita atunci. Aveam pana in 6 ani. In jurul orei 9 seara. Tocmai vorbisem cu parintii mei care imi spusesera ca vor veni sambata la mine,la ghirdoveni. Am cantat incontinuu cam 20 de minute cred...tataie se culcase si mamaie statea si ma asculta. Desi amandoi trebuiau sa doarma pentru a2a zi...nici macar nu imi ziceau sa tac. Au facut cateva aprecieri asupra plamanilor mei,puternici pe vremea acea. Pneumonia aia nu numai ca nu m-a lasat sa merg la ultima taiere a porcului cu tataie,nu numai ca a trebuit sa fac din a ei cauza o groaza de injectii...timp de 2 saptamani cate una la 6 dimineata si seara. Dar mi-a stricat si plamanii. Nu au mai fost asa cum erau...nu am mai putut nici sa chiui....nici sa fac cateva suntete ciudate foarte ascutite care pe mine ma faceau sa ma simt speciala. Cred ca eram disperata si de ideea asta:-?voiam si sa am puteri supranaturale...                 Sunt foarte incapatanata. S-ar putea spune ca seman cu un catar,totusi nimeni nu isi permite sa imi spuna asta,sau mai bine spus e doar politete. In generala incepeam sa plang daca nu castigam eu la basket....incep si acum sa plang daca nu stiu sa fac un exercitiu la mate si incerc si incerc....pana cand imi da ceva.chiar daca e gresit. Nu pot sa concep ideea renuntarii. In schimb exista sacrificiul...dar ala e altceva.                 Mi-am dat seama ca nu pot sa accept moartea. Mi-am dat seama ca intr-un fel subiectul asta ma obsedeaza. Singura mea incercare de roman a primit exact acest nume,chiar daca nu avea(cel putin pana in momentul in care m-am oprit din scrierea lui)nimic de-a face cu ea...oarecum. Cu ceva timp inainte sa moara tataie,cand ma culcasem de dupamasa,pt ca trebuia sa dorm chiar daca nu voiam,mi-a venit un gand. Cred ca il trimisese cineva ,,ce s-ar intampla daca ar muri cineva din familie?,, am fost blocata la inceput. Apoi am inceput sa imi spun incontinuu ca asa ceva nu se poate. Si nici nu o sa se intample vreodata. S-a intamplat. Si mie nu imi venea sa cred. Incercarea de pregatire in cazul ivirii unei astfel de situatii este absolut inutila,pentru ca este imposibila.                 Ma simt obosita psihic. Ma gandesc la prea multe lucruri urate....triste....care nu imi fac bine. Am visat urat. M-am vazut iar nevoita sa nu pot accepta ceva. Culmea. Era tot moartea. Daca viata de dupa exista,atunci moartea nu e decat un proces...si cum viata de dupa exista. Eu de ce ma tem de moarte?               Nu vreau un raspuns. Il stiu. Ca si pe atatea alte lucruri care as vrea sa nu le stiu. Pana una alta. Ma simt mai bine. Ar fi trebuit sa ma simt mult mai rau,si mult mai mult timp. Dar stiu si ca nu organismul meu....care este destul de indepartat de a fi puternic, m-a ajutat. E gandul meu,si am voie sa cred in el. Am voie si sa nu il spun.               Textele mele devin pe zi ce trece tot mai putin interesante. Mi se pare ceva normal. Mircea Eliade citea cate 200 de carti intr-un an. Recunoaste insa in romanul adolescentului miop ca nu avea amintiri din acei ani,dar apoi se mintea cu gandul ca amintirile sunt nefolositoare. Prezentul poate prea rar sa fie perfect,dar amintirile pot fi momente perfecte.                M-am gandit si ca oamenii dau prea multa importanta cuvintelor. Poate ca nu am formulat bine. Cuvintele cred ca au capatat prea multa putere. Iar eu....nu am nici o putere in a schimba asta.               Pentru ca ma simt ca si vindecata. Si totusi captiva in casa...am promis ca in prima saptamana pe care o voi petrece in libertate deplina...sa joc badminton:))sa rad...si cel mai amuzant...sa port fusta in fiecare zi:)). Asa o sa imi celebrez eu sanatatea. Aaa da. Si imi voi face bucle. Nu voi mai purta parul asta drept,dar il voi face bucle!.

4 comentarii:

Hubba Bubba spunea...

da..postul asta ma convinge ca esti ciudata..da asa cum auzi ciudata nu speciala!!!

Hubba Bubba spunea...

si vezi cum ma injuri k nu vreau sa ma lovesc:)))catarule:D

Andra Irena spunea...

sa plangi ca nu castigi? asta e buna
si da..rux are drepate intr-un fel=))

Romina spunea...

nu exista oameni ciudati mai toanta pamanutului ca ma scoti din minti!oamenii pot fi speciali!dar nu ciudati!baga odata asta la cap!