24 nov. 2008

Doamne,e grav?

recent,am tot mai des intrebaea asta in minte...,,Doamne,e grav?,,da...e destul de grav ca ma intreb tot mai des asta....stiu ca m-am schimbat,stiu ca ma schimb in continuare...dar nu mai stiu ce vreau sa ajung...si nici cine sunt...sunt...intr-un cuvant....confuza....ce voiam sa fiu,si ce am ajuns...nici nu mai tin minte ce voiam sa fiu:-j....totul mi se pare trist...de la dansatul de nebuna prin camera cu castile in urechi in timp ce fac ordine,pana la chiulitul de la ore...care devine deja o obisnuinta:|.si ma mai intreb...cand ma gasesc singura hoinarind pe strazi(cateodata si in fusta pe 3 grade)DOAMNE,E GRAV?.nu primesc raspuns.eu trebuie sa il dau.si nu stiu ce sa zic....e grav ca rad dupa ce mi se spune ca nu fac absolut nimic niciodata,si apoi izbucnesc in plans?e grav ca stau la calc si vbesc pe mess cu orele?e grav ca ma indop cu ciocolata in timp ce vorbesc numai(dar numai)tampenii la telefon?e grav ca evadez intotdeauna in copilarie?e grav ca eu nu reusesc sa depasesc acel moment...de acum FIX 8 ANI?spune Doamne...e grav?

2 comentarii:

just_andra spunea...

nu stiu cat de grav e..adica asta ni se intampla tuturor la un moment dat...intrebarea corecta nu cred k e...e grav? ci... m-ai am sanse sa scap?

Hubba Bubba spunea...

nu e grav dar fa ceva:)))yo cand iti zic imi zici k momentele d luciditate nus bune=)))