30 sept. 2012

Resemnarea

        -Unde pleci?
        -Nu stiu.
        -Nu exista cale spre ceea ce cauti tu, ai fi fost deja acolo daca era. 
        -De unde stii asta? Poate ca mai trebuie doar sa caut... Sa ma straduiesc mai mult... Sa ma chinui, sa ma lupt!spuse pe un ton inflacarat
        -Cu cine? Intreba calm si zeflemitor interlocutorul
        -Cu oricine va fi nevoie!raspunse cu acelasi avant, aburul cuvintelor risipindu-se in frigul ce se strecura prin multime.
         -Nu intelegi... Nimeni nu vrea sa te opreasca. Doar eu vreau sa te trezesc, pe cat posibil. Vorbea linistit, cu mainile impreunate domol in mansonul blanos captusit cu satin. Ceea ce iti doresti tu... Este o nascocire a mintii umane, ca sa aiba dupa ce sa tanjeasca si sa sufere. Daca adevarul ar fi ramas printre noi am fi fost cu totii resemnati si multe domenii si-ar fi pierdut obiectul. Ca sa nu mai vorbesc de afaceri. Dar adevarul s-a pierdut ca si tehnica imbalsamarii egiptenilor. De fapt doar reteta substantei. In fine, revenind. Au preferat in schimb cu totii sa creada intr-o minciuna, care nici macar nu era placuta, dar le dadea o speranta. Minciuna presupunea speranta. S-au navalit destul de repede spre ea, nu au existat nici macar martiri pt ca nu avea cine sa pedepseasca. Toti cauta calea. Majoritatea prin inertie, insa cei ca tine, care ,, se lupta" vor pierde partida. De fapt, trebuie sa te lupti doar cu tine si sa intelegi: ca nu exista cale din simplul motiv ca nu are catre ce sa duca. 
             -Eu cred ca minti. Si isi inclesta pumnii rosii de frig in timp ce dintii ii tremurau in gura intredeschisa. Nici nu stii ce caut!
             -Nici tu nu te multumesti cu alternativa, nu ma pacalesti pe mine, sper ca nici pe tine. Pentru aia exista o cale!!!!
            -Exista o cale. A spus ca exista o cale! Se auzea murmur prin multime. Pana cand o femeie il apuca de guler puternic, intreband ,, ce cale?" in timp ce il smucea. ,, spune-ne si noua!! Nu fi hain!"da, spune-ne!! Spunea cate unul din card pe rand, tristi dar cu urma sperantei in glas.
           -Nu spre ce vreti voi!! E o cale spre altceva! Lasa ti ma in pace sa vorbesc cu omul asta ratacit. Iar oamenii incepura sa se risipeasca, tristi si neintelesi.
           -Isi puse mainile pe umerii lui si zambind prieteneste ii spuse: ai suflet nobil, trebuie sa intelegi. Si sa accepti. 
           -Aici toti avem suflet nobil, de asta suntem oameni.
          -Nu as vrea sa te duci la animale in vale din prea mult zel. Daca ei nici macar nu spera sa gaseasca ce cauti tu, si nu pt ca ar fi resemnati, dar pt ca nu au suflet nobil cA sa perceapa existenta a ceea ce ne dorim noi... Ai cealalta cale si aici, ar fi gresit sa o iei pe cea de acolo.
          -Dar nu e gresit sa ne amagim incontinuu?
          -Deschide ochii si accepta, fiule! Stiu ca te doare, dar e mai bine decat o asteptare ce nu va fi implinita. Stii si tu asta, doar ca inca ti-e greu... Plangi, plangi... Dulcea resemnare te va cuprinde curand. Sa nu pici in deznadejde, pt ca acolo rasare iar buruiana sperantei. Ramai la resemnare, vei fi tot om, caci nimeni nu ne poate da afara decat daca ne-am pierde sufletul.
           -La ce bun sa mi pastrez sufletul daca nu va putea sa si implineasca nicicand menirea? Ruperea sperantei ar fi cA si cand l-as duce la manastire!Spuse facand o pauza din plansul ce il apucase
           -Uite vezi! Deja faci glume! E prea frig aici ca sa stau sa iti spun totul. Lasa resemnarea sa te cuprinda. Vorbim curand!
            Si lasa tanarul buimac. Acum fara speranta sau cale de urmat, insa resemnat, asa cum  se presupunea ca e mai bine sa fie.
 

Un comentariu:

Anonim spunea...

Rominaaa, te vrem din nou activa pe blog !
Blogul mov fara Romina nu mai e deloc mov !