Nimic nou,absolut nimic

Cea mai frumoasa mireasa. Nimic nu are un inceput precis,unul general. Pentru fiecare momentul incipitului este diferit,cu atat mai diferit este cel al sfarsitului. Pentru unii,anumite lucruri nu se termina niciodata. Totul este teribil de relativ. Daca am realiza ca nici macar pamantul pe care calcam nu scapa de indoieli atunci probabil ca am innebuni.Ne-am obisnuit sa fim siguri de multe,incercam sa fim siguri de tot ce ne inconjoara,in speranta ca vom fi capabili sa luam decizii mai usor.De cate ori nu vi s-a spus sa fiti siguri pe voi?De ce?Pentru ca asa ar fi mai bine,de fapt,asa v-ar fi mai usor.Dar daca ne-am da seama ca tot ce facem este la nimereala,ca de fapt nu exista precizie?Ca absolut nimic nu e sigur,dar in cel mai bun caz probabil/plauzibil.Poate ca am fi niste oameni vesnic emotionati de ceea ce ar urma,iar la batranete am ajunge dezinteresati,am fi satui de atata inexactitate.Mai mult ca sigur pe aici aberez,dar stiti acele surprize,acele lucruri neprevazute care schimba totul. Poate ca drepturile noatre sunt sigure,ca si trecutul....desi...acela nu,nu este sigur,pentru ca noi nu avem o percepere obiectiva.Dar drepturile pot fi incalcate.Dreptul la visuri se presupune ca nu ni-l poate lua nimeni.De asta atatia oameni tin cu dintii de libertatea lor,ca sa isi pastreze macar ideea ca pot face orice.Aberatiile astea probabil ca le aveti cu totii in minte. Asa ca de ce le mai spun eu?Degeaba.Nu am nimic de spus. Am fost plecata,m-am intors,si am senzatia ca nu am fost nicaeri.In toata detasarea mea,mi-a fost dor de obisnuinta,de rutina,poate pentru ca eu nu ma plictisesc.Lucrurile acelea mici,pe care in general uitam sa le luam in seama,fac totul mult mai frumos... Mi-am dat seama de ceva(eu am numai constatari).La inceput mi s-a parut condamnabil,dar apoi mi-am dat seama ca nu e,ca este perfect uman,normal. Nu iubim o persoana,iubim doar ceea ce este ea pentru noi.Iubim o atitudine,o mangaiere,un raspuns,un zambet.Avem un motiv principal,ceva de baza,un centru care face si invelisul sa para mai roz/mov.Si ajungem sa placem intregul. Atat timp cat intregul se ia dupa motivul principal,cat timp se imbina ca un puzzle.Mintea noastra foarte jucausa ne face sa ne imaginam cum ar fi persoana respectiva in orice ipostaza dorita,ajungem sa vedem idealul practic. Dar adevarul este foarte departe.Daca se intampla cumva,sa nu zic prin absurd,ca persoana respectiva sa ajunga in postura dorita de noi-prieteni,iubiti/e,colegi/e,etc si tot nu realizam ca este o persoana normala. Cum este o persoana normala?Trist,dar oricine are o atitudine diferita,acea masca despre care ati invatat la psihologie.Cate o masca adecvata pentru fiecare imprejurare. Nu vedem decat o masca,cea care ne este adresata noua,si nici pe aia nu o investigam prea mult. De aici vin majoritatea deceptiilor.Ceea ce vedeti nu este ceea ce vedeti,este ce vrea si poate sa fie,dar nu ceea ce vedeti,simtiti sau credeti.Practic,oamenii nu pot iubi un intreg,dar doar o parte. In cel mai bun caz pot accepta restul,dar nu fara a se simti tradati,de parca o persoana ar trebui sa fie plata,sa nu aiba nici o surpriza de aratat.Oamenii sunt prin definitie fiinte egoiste,mai ales intre ele!Nu spun nimic nou aici,asa ca ma voi opri.Ai naibii tantari!Nu e tristete...e doar obisnuinta. O vara frumoasa in continuare!