31 dec. 2009

Nichita Stanescu,de anul nou:))

Neomodernismul a fost orientarea literara a anilor 1960-1970,initiata de un grup de tineri poeti care au revenit la lirism dupa perioada realismului socialist,cand poezia a fost pusa in slujba ideologiei comuniste. Generatia anilor 60 a redescoperit subiectivitatea,senzorialul ,afectivitatea si mai ales puterea expresiva a limbajului,abordate intr-o forma inedita. Cativa reprezentanti ai acestei generatii sunt Ana Blandiana,Ioan Alexandru,Cezar Baltag,Constanta Buzea,Adrian Paunescu. Insa Nichita Stanescu s-a detasat in cadrul acestei miscari prin reconstituirea limbajului poetic si prin schimbarea liricii reflexive,asa cum se constata mai ales in volumele 11elegii,Necuvintele,In dulcele stil clasic. Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici. A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980). Fiind considerat al treilea inovator al limbajului poetic in literatura romana.dupa Mihai Eminescu si Tudor Arghezi,poezia acestuia prezinta anumite particularitati reprezentative pentru lirica neomodernista. In cadrul operei acestuia,surprinderea apare cu fiecare vers,poetul reusind sa capteze atentia cititorului prin inselarea asteptarilor. Temele sale diverse,abordeaza adesea intelectualismul,miturile(reinterpretate),reflectii filozofice,cuvintele in sine. Poetul a abordat de asemenea si marile teme ale liricii,a considerat ca singura cunoastere deplina se poate atinge numai prin poezie,aceasta din urma constituind o participare la creatie. In ,,Arta poetica,, Nichita Stanescu arata curajul necesar pentru a fi poet,deci pentru a crea. Considerand descurajarea poetului cauzatoare atat frunzelor copacilor,cat si femeilor gravide(acestea ,,n-ar mai naste,,)genialul autor incheie ironic,accentuand motivul prin repetitie,,din gratie si din grija,, afirmand ca poetul ,,moare intotdeauna,intotdeauna,/inainte de a se descuraja.”. Daca in primele sale lucrari se poate observa o jubilare intre elanurile adolescentine(Mister de baieti) si consonanta cu sinele si cu lumea(Dimineata marina),si chiar cu ,,iubirea ca sentiment originar al nasterii cuvintelor,,;in cel de-al doilea volum predomina o dragoste ca stare sigura,fiind de asemenea abordata relatia ,,eu-timp,,.Urmeaza apoi perceperea dureroasa a timpului,corporalitatea ajunsa absurda,sincretismul simbolurilor,imposibilitatea materializarii imaterialului. Dar cea mai caracterizanta trasatura a operei poetului este abstractizarea. Pentru mine aceasta a constituit inceputul unei iubiri. Iubirea pentru poezie,pentru frumos,si asa cum ar zice poetul in sine,iubirea pentru creatie. Elementele abstracte pot face poezia dificila,consider acest lucru ca o cerere pentru respectul muncii. O poezie stanesciana nu se citeste pe drum,in statie sau in pauze,dar in liniste,acasa,asa cum savurezi o bomboana rara si fina de ciocolata. Abstractizarea permite imaginatiei sa lucreze,elementele poeziei creand frontiere din ce in ce mai indepartate. In doar patru versuri poetul reuseste sa atinga o coarda sensibila a oricarei persoane. Acest lucru este vizibil in ,,Poem”,una dintre cele mai cunoscute lucrari. Pentru ca orice comentariu ar fi inutil:,,Spune-mi,daca te-as prinde-ntr-o zi/si ti-as saruta talpa piciorului,/nu-i asa ca ai schiopata putin,dupa aceea,/De teama sa nu-mi strivesti sarutul?...”. Intr-un mare numar de opere se poate observa dorinta pentru intimitate,pentru libertatea manisfestarii sentimentelor,in altele dorinta unei unitati si chiar ironia(,,Strigaturile”)cat si metafizica. ,,Nichita Stanescu” este cel mai important poet roman de dupa cel de-al doilea razboi mondial.Odata cu el,prin el,logosul limbii romane ia revansa asupra poetilor ei,”-Stefan A.Doinas.

2 comentarii:

George Colang spunea...

dragut ce spune Doinas :)

Romina spunea...

Dumnezeule. ce e commentul asta?:|