Sunt iar trista. Am ajuns sa cred ca asta e de fapt firea mea, certata cu fericirea simpla. Pt ca in orice moment pot sa gasesc ceva care sa ma nelinisteasca sau mahneasca incat nu ma pot bucura de o liniste interioara niciodata.
Mi se pare ironic cum venita in acest colt de rai al Buzaului, unde eram increzatoare ca-mi voi gasi linistea am ajuns la cu totul altceva. O viziune mai clara asupra vietii, care ma face sa inteleg ca asa sunt lucrurile, cand eu speram ca aici sa mi se arate pe dos. Locul asta m-a facut sa iau decizii grele si dureroase, dar care stiu ca sunt spre binele meu, oricat de penibil ar suna.
As vrea ca lucrurile sa stea altfel. Tare mult. Dar nu totul se intampla dupa voia noastra si trebuie sa ne mai obisnuim si cu acceptatul.
Am realizat ca cel mai mult pe lumea asta imi doresc dragoste si ii dau dreptate lui Preda in privinta asta. Sa iubesti si sa fii iubit-nu concep fericire mai mare ca asta, pt ca apoi totul e posibil. Pacat ca incet dar sigur ajung sa cred ca insasi fericirea asta e imposibila. Ca sa nu mai spun ca unii oameni nu sunt facuti sa iubeasca o alta fiinta anume, ci doar starile pe care le traiesc si fericile cu ale lor cauze.
Destul de des ma simt batrana si obosita, fara sperante sau putere, doar cu acceptarea situatiei in brate. Mai rar parca mi se razvrateste spiritul si vreau sa schimb totul incat sa-mi fie pe plac, atunci ma simt tanara si puternica, pana cand se prabuseste totul ca un avion in mare.
Nu stiu cat ai inteles din ce am scris, dar la ce te asteptai? Ti as spune ca te iubesc, doar pt ca simt nevoia si n-am cui, iar neraspunsul tau nu m-ar durea asa... Ti as spune ca esti un prost, dar cine nu e? Maine cand vezi un nor pe langa soare sa te gandesti la mine.
Postări
