Hai sa renuntam la tot! La dragoste,
la principii, la morala, la dorinte, la fericire, la viata si la
moarte. In fond...se intampla lucrurile pentru ca ni le dorim noi?
Sau nu se intampla pentru ca ne temem de ele? nu. Tocmai:)). De am
putea sa fim alge sau meduze purtate de valuri...
La ce bun sa simti ceva
daca nu poti sa exprimi? La ce bun sa gandesti ceva daca nu poti
spune? Sa fii un cuptor de ganduri, sa le arzi, sa scoti fum, sa
arzi si tu, apoi tot blocul! Prea multe actiuni lipsite de
finalitate, prea multe doruri de lucruri pierdute prin timp, prea
multe inlocuiri spontane.
De ce prefera unii
oameni sa fie spontani in loc sa fie...meticulosi si pregatiti
inainte? Nu-mi place spontaneitatea. Sunt prea batrana pentru asa
ceva.
Vreau sa plec. Chiar
vreau sa plec. Inca nu trebuie. Eu mereu vreau sa plec. Cred ca vine
de la nevoia de schimbare si evadare. Poate din cauza ca ma simt
prinsa in lanturi?:)) E ok, nu? Se mai intampla si chestii d'astea.
Am sa te iau cu mine. Stai linistit, doar eu voi stii asta.
E atat de uman sa avem
asteptari, incat cred ca va trebui sa o las mai moale cu ,,fara
asteptari, fara dezamagiri”, dar...dezamagirile sunt neplacute! Ma
conving de fiecare data de asta:)). Lucruri triste, ganduri
triste...raze raze peste desert. Aproape ca m-am saturat si eu de
mine! Mai ales cand stiu ca e doar o chestie de perspectiva. Lumea e
aceeasi, doar eu nu sunt capabila sa ma bucur de ea. Sper ca nu mai
sunt multe persoane in ipostaza mea. Prost spus ipostaza! Este chiar
esenta!:)) oamenii se impart in multe categorii, dar sunt unii tristi
iar alti fericiti. In functie de cat de des se afla in una din
starile astea.:)) spun prostii? Atunci de ce ma asculti? De ce mai
citesti? Gresesc, gresim, gresesti. Suntem gresiti sau greseli? Eu
stiu...tu? Tu esti perfect? Am inteles. De parca nu era evident.
Oamenii mereu suparati sunt greu de suportat. Stiu asta.
Lamentabil, dar adevarat,
nu mai am mare lucru de spus, asa ca voi incheia aici. E 1 mai, nu se
intampla nimic, pentru ca nu are ce si de ce.