Despre sfarsit

Cand se termina?ceva? Se termina vreodata cu adevarat? Un sfarsit clar,definit ca un punct...exista? Intrebarea mea poate parea stupida, dar analizata mai atent...ne putem da seama ca un sfarsit nu apare niciodata. De ce au mai inventat oamenii notiunea de sfarsit? Buna intrebare! Pentru ca in conceptia mea nu tocmai favorabila omului,el are nevoie si de asta...are nevoie de sfarsituri. Cum am suporta ideea ca nimic nu s-a sfarsit cu adevarat,ca lasam totul nesfarsit cand ne ducem in pamant? Nu tocmai bine. Sau in cazul casatoriei? Cum sa stim ca nici una din relatiile anterioare nu s-a sfarsit de fapt? Ar fi IMPOSIBIL. De ce cred eu ca un sfarsit nu apare niciodata...? Pentru ca mereu vor exista repercursiuni in prezent datorate trecutului. Prezentul oricarui viitor va avea pecetea trecutului. O actiune care sa nu ne influenteze absolut deloc? Poate fi una in care nu suntem implicati activ...absolut deloc...foarte rare si acelea. Cand mergem pe strada de exemplu. Mersul in sine nu ne va afecta viata,totusi! Dar locul in care mergem...poate gandurile pe care le avem pe drum...un telefon primit sau o persoana intalnita,o privire fara un zambet...o vitrina,un anunt...orice;ele chiar pot influenta multe,fara ca noi sa ne dam seama! Deci,chiar daca actiunea pare ca s-a terminat dupa ce am inchis telefonul,atat timp cat apoi ne gandim la ce am vorbit,cat avem o alta stare datorita discutiei sau poate chiar actionam in functie de cele vorbite(adica mergem sa ne vedem in fata mcului,nu in statie)actiunea nu se termina. Fizic? Ei bine,poate ca fizic se termina..aparent. Dar oare nu se transpune in fizic prin cele ce ii urmeaza? Putem in orice caz considera ca ramane intr-un mod imaterial suspendata in ...timp si spatiu? Sper ca explicatia mea a fost destul de clara. Problema este ca daca fiecare ,,sfarsit” ramane suspendat in timp si spatiu,el nesfarsindu-se in fond niciodata,mereu se va putea intoarce la noi. Poate ca sa ne deranjeze...sa ne invioreze... Atunci ar putea sa ne loveasca luminita...si sa ne dam seama ca in fond...nu s-a sfarsit! Tine de noi sa se termine? Definitiv? Ei bine...da. Se termina atunci cand acceptam. Ce sa acceptam? Ceea ce s-a intamplat desigur...problema este ca oamenii nu se impaca atat de usor cu trecutul. Si nu neaparat pentru ca nu ar vrea...dar pentru ca nu reusesc,sunt usi,usite ce isi au cheile pierdute in prapastia inconstientului. Dar daca noi ramanem schimbati,ca sa nu zic mutilati de lucrurile prin care am trecut...oare se va putea termina vreodata? In fiecare secunda a vietii noastre luam decizii. Chiar daca deciziile sunt atat de bine impregnate incat nu ne mai dam seama. Alegem...ceea ce ni se pare mai bine. Dar oare chiar avem libertate de alegere in momentul in care nu exista egalitate intre optiuni? Daca nici macar nu se compenseaza intre ele? Nu cred... De ce vor oamenii sa se razbune? De ce le da satifactie asta? Daca cineva a gresit...revansa va veni cu timpul...pentru ca o greseala nu poate avea urmari bune. Daca nu se intampla nimic...inseamna ca tu esti cel/cea care a gresit. Poti sa accepti asta? Nu prea reusesti...si vrei sa iti dovedesti puterea! Cui? Tie desigur...omule...este slab chiar si daca simpatizezi cu idea de razbunare. Eu? Eu nu sunt un model in aceasta privinta:))categoric nu:))avem chiar si un caietel in care imi notam fiecare magarie ce mi se facuse(asta in clasele primare)de ce o notam? Ca nu uit sa o razbun atunci cand voi fi mare!:))si chiar si la inceputul liceului,consideram ca pentru orice ti se face...(rau)trebuie sa faci dublu...daca unul te lasa chior,tu sa il lasi orb! Am evoluat? Nu in practica..maxim in idei:)). Postul meu trebuia sa fie despre sfarsit. Despre sfarsitul care in fond nu apare niciodata,peste care incepem atatea alte activitati sau in continuarea caruia facem atatea alte lucruri. Ca si majoritatea constatarilor mele...si asta m-a intristat. Iata un alt lant care nu ne lasa spiritul liber...hevel havolim,hakol hevel... Negrisor a murit in vara asta,si odata cu el,toate scrierile mele,toate pozele,melodiile sau orice as mai fi putut avea acolo...speranta moare ultima...dar constiinta e intuitiva. Macar blogul mai traieste,iar astazi face 2 ani! De aceea am si postat azi...pentru blogul mov. De ce tin la ceva fara suflet? Pentru ca am lasat din sufletul meu acolo. Noapte buna.

Toamna

Ce ? Ce raspunzi cand cineva te intreaba simplu ,,ce?,,. Cel mai des...nimic. ,,Nimic,, in felul asta. Pentru ca mereu sunt prea multe de spus.

Iubitul meu blog mov va face 2 ani pe 19 luna asta...iar luna trecuta a fost prima in care nu am scris nimic,prima in aproape doi ani. Si nu pentru ca nu as fi avut ce. Dar nu am avut cand. Timpul nu trece asa cum as vrea,asa cum probabil am vrea toti.Nici macar lucrurile care depind de noi nu decurg asa cum ar trebui sau mai bine zis asa cum am vrea.Stoicii imparteau lucrurile in doua:cele care depind de om si cele care nu tin numai de om.De unde stiu asta?Dintr-un loc in care nu mai merg.

Oamenii ar trebui sa stie ca nu exista dezamagire mai mare decat cea legata de propria persoana.Daca ar stii asta poate ca ar actiona altfel,poate ar face mai mult pentru ei. Sau poate ca nu...de teama sa nu ii dezamageasca pe ceilalti.Si da,vorbesc in numele meu. Personal,sunt dezamagita de mine pentru ca nu sunt niciodata fericita. Iar fericirea o consider scop in viata,asa cum filozofii o considera o datorie a omului.O perspectiva religioasa(dar nu ortodoxa) considera de asemenea ca datorie fericirea omului,pentru asta ne-a lasat Dumnezeu pe pamant.

Nu ma mai intreb cum fac unii,pentru ca nici nu prea mai cunosc vreunii fericiti,impacati.Stiu o cale(si nu!nu e moartea!)dar mi se pare imposibila de realizat.

Lucrurile marunte...e greu sa te bucuri de ele cand ai senzatia ca cele majore nu sunt tocmai imbucuratoare.Postul meu este evident depresiv,dar ar fo anormal sa fie altfel:)).

Stim cu totii ca exista persoane care ne iubesc pe care ne facem ca nu le vedem sau le vedem dar nu ne mai intereseaza pentru ca ne-am obisnuit sa fim..iubiti de persoanele alea.

Uitasem ca toamna este o perioada grea,cel putin pentru mine.si pentru pomi:))Seman cu un pom atunci?:))probabil:))(deci nu sunt singura!)tind sa fac parte din familia gimnospermelor(sau mai putin savant spus,sa fiu un brad). Pentru ca putem asemana frunzele cu sentimentele,daca nu chiar doar cu dragostea(sentiment mereu controversat pentru cei care il pierd,de retinut ca devine controversat dupa ce il pierd:))).

Ce am de spus in fond? Ei bine...as avea ceva de spus. Dar..nu am timp. Este acel maret post,care ar fi trebuit sa apara de mult dar nu a facut-o,care in fond nici nu este atat de maret pe cat ar putea da impresia prezentarea facuta de mine.Decat ca acea constatare care de aproape 2 ani ma face sa vreau sa il scriu este de o importanta decisiva pentru mine,pentru viziunea lumii in care traiesc,si pe care de altfel a impartit-o in doua. Dar nu constatarea in sine a separat-o ci chiar Demiurgul,doar ca nu puteam eu inca sa vad. Cum nici multi altii nu vad...sau poate ar trebui sa zic multe altele...sau poate nu.Ar fi un post care ar definii conceptiile mele actuale despre oameni...poate se vor schimba...desi ma cam indoiesc.

In fine,palavragit-am destul! Doar atat sa mai spun.Ca suntem praf,sau asa cum suntem acum comparativ cu Europa(dezvoltata)de mult timp! Nu e ceva recent. Si afirm asta datorita programei actuale la limba si literatura romana,datorita careia a trebuit sa citesc scrieri de manolescu,blaga,calinescu si djuvara,legate de ,,dimensiunea religioasa a vietii,,.Pe limbaj mai simplu,Blaga e cel mai placut la lectura,sau cel putin mie mi-a placut cel mai mult.Sper ca cititi,sper ca putinii cititori ai acestui blog citesc. As putea sa fiu radicala si sa spun ,,sper ca nu va doriti sa fiti prosti,,. Dar as fi rea...asa ca nu voi spune.:))

Mi-e dor de tot ceea ce simteam la un moment dat ca ma defineste. Acum stiu ca nu sunt decat eu,ca doar in mine pot gasi ceva care sa spun ca face parte din eu,dar tot ceea ce e in mine in acelasi timp nu e. Deci ,,eu,, nu mai exista? Vechea problema a Sinelui...pe care nu sunt inca in masura sa o dezbat.

Pana una alta...va urez...toate cele bune?nu...nu prea am ce sa va urez...decat sa va bucurati de ceea ce aveti.sau sa va bucurati inchipuidu-va ca aveti ceea ce va doriti.