The Tear of Beauty

One day in paradise Beauty and Perfection met. It was not the first time.
-Look at those mortals! There is so little poem among them... Said Beauty with a sigh from her heart
-Darling don't be sad... You did your best. And so did Imagination.
-Do you think it's because Inspiration is never punctual?
-Don't try to find excuses for them. Inspiration is not always late. She is on time for the ones that deserve the rush.
-I wish there was something I could do for them. That's all...
-If I wouldn't know you and I would just listen, I could think you are Kindness herself. You know that there might be something we could try...
-Oh stop it! I just wish to have more mirrors to look at, that's all. Small pieces of me everywhere, that is what i want to see.
-How come you let Pride almost live inside you but you barely let me touch you?
-That is us. You know everything just as well as I do. There is no bigger wish that i have. Yet... Stop making me sad!
(First time Perfection touched Beauty was also the last time. They did not know the many rules of paradise, so just in the moment they saw each other something grew inside them: it was a double cavity in each, almost the same. They came closer to look at the strange appearences in their translucid bodies, when suddenly they were pulled into each other. As their gas bodies were mixing, the cavities united.
-What is going on? Asked with a huge smile Beauty
-Don't know, but i barely can talk because of Happiness. Oh, i guess she was intimidated when she heard her name and just left.
-She doesn't like me, that's why she left. But i don't feel like i need her now. Everything seems so... Perfect, now that i have touched Perfection himself.
-I think that this is how people feel when they look into each others eyes and get lost into them. I wonder what they do after... Was saying Perfection when they were brutally torn apart. The four united cavities flew a little in the air, as they didn't separate, and then got lost with the gravity, on Earth, to the mortals, while Perfection and Beauty didn't even have time to react. Love tried to catch it, but it just sliped, at least, for some moments, it was touched by her. They were creating things that shouldn't have existed in that way, messing around in the Love field, without her allowance.
-Have you got any idea of what you have done? You just gave heart to the humans without me! And, and, and... That mixing that I just stopped and had so little to do with it! Now they will all be able to kiss without me! And she started to cry, because she could only feel sad for her loved mortals. So it was decided that Beauty and Perfection should not interact ever again, except simple talking which they did, because of possible unknown consequences.)

-You look so beautiful when you are sad. Almost...
-Don't say it! And stay away!
But it was too late. Perfection was close enough to give Beauty a touch just as smooth as wind through hair in a sunny day. And that was all that happened. Now at a safe distance, Beauty full of desire and lust for a new kiss, changed into sad Beauty, which brought her even closer to her Perfection. Yet, the tear she let to drop and roll through years of existence, transformed into this flower: aspiring for perfection, wanting a new kiss and being tragically beautiful.

Ultima seara la Bisoca

           Si toata dragostea simti ca iti scapa printre degete, fuge de tine. A trecut mult timp de cand nu am mai scris, ca de obicei. Nota asta am inceput-o acum cateva seri dar azi m-am gandit ca ar fi cazul sa o continui, fiind ultima seara pe care o petrec in Bisoca. Am incercat mereu sa pastrez o nota de impersonalitate in texte, am vrut sa cred ca totul poate fi general aplicabil; si desi este adevarat, toate au izvorat din mine si tot ce e scris aici e doar durerea mintii si gandul sufletului meu. Oscilez mereu, nu pot sa zic ca sunt sigura de prea multe idei pe care le am.

             Sunt iar trista. Am ajuns sa cred ca asta e de fapt firea mea, certata cu fericirea simpla. Pt ca in orice moment pot sa gasesc ceva care sa ma nelinisteasca sau mahneasca incat nu ma pot bucura de o liniste interioara niciodata.

            Mi se pare ironic cum venita in acest colt de rai al Buzaului, unde eram increzatoare ca-mi voi gasi linistea am ajuns la cu totul altceva. O viziune mai clara asupra vietii, care ma face sa inteleg ca asa sunt lucrurile, cand eu speram ca aici sa mi se arate pe dos. Locul asta m-a facut sa iau decizii grele si dureroase, dar care stiu ca sunt spre binele meu, oricat de penibil ar suna. 

As vrea ca lucrurile sa stea altfel. Tare mult. Dar nu totul se intampla dupa voia noastra si trebuie sa ne mai obisnuim si cu acceptatul. 

            Am realizat ca cel mai mult pe lumea asta imi doresc dragoste si ii dau dreptate lui Preda in privinta asta. Sa iubesti si sa fii iubit-nu concep fericire mai mare ca asta, pt ca apoi totul e posibil. Pacat ca incet dar sigur ajung sa cred ca insasi fericirea asta e imposibila. Ca sa nu mai spun ca unii oameni nu sunt facuti sa iubeasca o alta fiinta anume, ci doar starile pe care le traiesc si fericile cu ale lor cauze.

            Destul de des ma simt batrana si obosita, fara sperante sau putere, doar cu acceptarea situatiei in brate. Mai rar parca mi se razvrateste spiritul si vreau sa schimb totul incat sa-mi fie pe plac, atunci ma simt tanara si puternica, pana cand se prabuseste totul ca un avion in mare.

            Nu stiu cat ai inteles din ce am scris, dar la ce te asteptai? Ti as spune ca te iubesc, doar pt ca simt nevoia si n-am cui, iar neraspunsul tau nu m-ar durea asa... Ti as spune ca esti un prost, dar cine nu e? Maine cand vezi un nor pe langa soare sa te gandesti la mine.

Tristete

-Unde ti e sangele? Se auzi in noapte o voce masculina clara cu aburul iesind in lumina slaba.

-Nu mai am...s a scurs...tot.

-Nu ai putut sa l tii?

-Curgea siroaie, la inceput s a dus involburat, dorind doar sa plece cat mai repede din trup, de parca ar fi fost gonit, apoi  a inceput sa se mai linisteasca, ramasese sangele batran care stia ca nu are de ce sa se grabeasca, ca tot acolo ar fi ajuns cu gravitatia asta. A curs linistit pana s au subtiat randurile si au devenit firisoare plapande, erau copiii uitati de parinti dar gasiti si prigoniti de ceva ce ii inspaimanta. Cred ca si splina s a dezintegrat... A facut ea ceva, ca era periculoasa, tinea cu vechiul partid, ar fi tot cautat sange cu care sa aiba de a face. 

-Si restul organelor?

-Vad ca s au descurcat bine, ma simt cat de normal se poate in cond date. Pana si muschii au prigonit mioglobina si acum isi definitiveaza noua culoare. Sunt chiar multumit.)

-Dar inima? Ea ce a facut?

-Inima... Nu sunt sigura, dar cred ca ea a fost tradatoarea. Ea a primit inlocuitorul. Era foarte suparata de la o vreme. Oricat se straduia tot avea mici defectiuni de la sange, el nu a vrut sa treaca cum trebuie prin rinichi ca sa ii usureze munca, incat pana la urma ea s a hotarat sa schimbe ceva. Functioneaza bine... Desi sufera legat de menirea ei de a pompa sange.

-Te a intrebat ceva?

-Nu, nu. Dar nu as fi oprit o oricum. 

-Dar tu? Tu cum te simti? Vad ca fulgii nu se mai topesc pe tine...

-Eu... Si eu sunt bine, doar ca inlocuitorul asta se depune pe unde prinde, acopera tot ce poAte.

-Nu exagerezi?

-Nu! Chiar deloc! E si sub unghii!

-Ce ai sub unghii?

-tristete.

Resemnarea

        -Unde pleci?

        -Nu stiu.

        -Nu exista cale spre ceea ce cauti tu, ai fi fost deja acolo daca era. 

        -De unde stii asta? Poate ca mai trebuie doar sa caut... Sa ma straduiesc mai mult... Sa ma chinui, sa ma lupt!spuse pe un ton inflacarat

        -Cu cine? Intreba calm si zeflemitor interlocutorul

        -Cu oricine va fi nevoie!raspunse cu acelasi avant, aburul cuvintelor risipindu-se in frigul ce se strecura prin multime.

         -Nu intelegi... Nimeni nu vrea sa te opreasca. Doar eu vreau sa te trezesc, pe cat posibil. Vorbea linistit, cu mainile impreunate domol in mansonul blanos captusit cu satin. Ceea ce iti doresti tu... Este o nascocire a mintii umane, ca sa aiba dupa ce sa tanjeasca si sa sufere. Daca adevarul ar fi ramas printre noi am fi fost cu totii resemnati si multe domenii si-ar fi pierdut obiectul. Ca sa nu mai vorbesc de afaceri. Dar adevarul s-a pierdut ca si tehnica imbalsamarii egiptenilor. De fapt doar reteta substantei. In fine, revenind. Au preferat in schimb cu totii sa creada intr-o minciuna, care nici macar nu era placuta, dar le dadea o speranta. Minciuna presupunea speranta. S-au navalit destul de repede spre ea, nu au existat nici macar martiri pt ca nu avea cine sa pedepseasca. Toti cauta calea. Majoritatea prin inertie, insa cei ca tine, care ,, se lupta" vor pierde partida. De fapt, trebuie sa te lupti doar cu tine si sa intelegi: ca nu exista cale din simplul motiv ca nu are catre ce sa duca. 

             -Eu cred ca minti. Si isi inclesta pumnii rosii de frig in timp ce dintii ii tremurau in gura intredeschisa. Nici nu stii ce caut!

             -Nici tu nu te multumesti cu alternativa, nu ma pacalesti pe mine, sper ca nici pe tine. Pentru aia exista o cale!!!!

            -Exista o cale. A spus ca exista o cale! Se auzea murmur prin multime. Pana cand o femeie il apuca de guler puternic, intreband ,, ce cale?" in timp ce il smucea. ,, spune-ne si noua!! Nu fi hain!"da, spune-ne!! Spunea cate unul din card pe rand, tristi dar cu urma sperantei in glas.

           -Nu spre ce vreti voi!! E o cale spre altceva! Lasa ti ma in pace sa vorbesc cu omul asta ratacit. Iar oamenii incepura sa se risipeasca, tristi si neintelesi.

           -Isi puse mainile pe umerii lui si zambind prieteneste ii spuse: ai suflet nobil, trebuie sa intelegi. Si sa accepti. 

           -Aici toti avem suflet nobil, de asta suntem oameni.

          -Nu as vrea sa te duci la animale in vale din prea mult zel. Daca ei nici macar nu spera sa gaseasca ce cauti tu, si nu pt ca ar fi resemnati, dar pt ca nu au suflet nobil cA sa perceapa existenta a ceea ce ne dorim noi... Ai cealalta cale si aici, ar fi gresit sa o iei pe cea de acolo.

          -Dar nu e gresit sa ne amagim incontinuu?

          -Deschide ochii si accepta, fiule! Stiu ca te doare, dar e mai bine decat o asteptare ce nu va fi implinita. Stii si tu asta, doar ca inca ti-e greu... Plangi, plangi... Dulcea resemnare te va cuprinde curand. Sa nu pici in deznadejde, pt ca acolo rasare iar buruiana sperantei. Ramai la resemnare, vei fi tot om, caci nimeni nu ne poate da afara decat daca ne-am pierde sufletul.

           -La ce bun sa mi pastrez sufletul daca nu va putea sa si implineasca nicicand menirea? Ruperea sperantei ar fi cA si cand l-as duce la manastire!Spuse facand o pauza din plansul ce il apucase

           -Uite vezi! Deja faci glume! E prea frig aici ca sa stau sa iti spun totul. Lasa resemnarea sa te cuprinda. Vorbim curand!

            Si lasa tanarul buimac. Acum fara speranta sau cale de urmat, insa resemnat, asa cum  se presupunea ca e mai bine sa fie.

 

Clipeste!

           Ce mai faci? Esti bine? Nu prea? Nu e nimic, nimeni nu e. Da. Normal ca stii. Iti place la mare? si mie! Am putea sa mergem odata...daca desigur... Vorbesc aiurea. Te-ai obisnuit deja, nu?:))
Mai canti la pian? Nu, eu nu am invatat inca. Daca nu m-ai invatat tu...:)) Ai vazut ce frumos s-a facut afara? M-am plimbat, cum sa nu, stii doar ca nu suport sa stau in casa. Bine, mint. Am stat si in casa. Nu am avut incotro. Habar n-ai! Era suficient sa te uiti la stiri ca sa stii de ce. Da, e tare cald. Si la tine?Nu, nu inca, depinde. Da, e bine, si eu m-am bucurat. Sau poate nu e, dar asa pare, acum nu mai vreau sa stau sa analizez, prefer o aparenta placuta unei esente urate. Of...da...multe. Dar ma crezi ca nu am timp? Am sa-ti spun un secret! Cum sa-ti spun acum?:))) Nu se poate. E secret. Am glumit! Nu-ti spun nimic. Preferai sa zic ca te-am mintit? Bine! Te-am mintit! Secret? Ce secret? Vezi tu vreun secret? Crezi tu ca nu aveai cum sa-l vezi! Era suficient sa clipesti!:))

Simplu si pur ca jalnic si patetic

                Hai sa renuntam la tot! La dragoste, la principii, la morala, la dorinte, la fericire, la viata si la moarte. In fond...se intampla lucrurile pentru ca ni le dorim noi? Sau nu se intampla pentru ca ne temem de ele? nu. Tocmai:)). De am putea sa fim alge sau meduze purtate de valuri...

                La ce bun sa simti ceva daca nu poti sa exprimi? La ce bun sa gandesti ceva daca nu poti spune? Sa fii un cuptor de ganduri, sa le arzi, sa scoti fum, sa arzi si tu, apoi tot blocul! Prea multe actiuni lipsite de finalitate, prea multe doruri de lucruri pierdute prin timp, prea multe inlocuiri spontane.

De ce prefera unii oameni sa fie spontani in loc sa fie...meticulosi si pregatiti inainte? Nu-mi place spontaneitatea. Sunt prea batrana pentru asa ceva.

                Vreau sa plec. Chiar vreau sa plec. Inca nu trebuie. Eu mereu vreau sa plec. Cred ca vine de la nevoia de schimbare si evadare. Poate din cauza ca ma simt prinsa in lanturi?:)) E ok, nu? Se mai intampla si chestii d'astea. Am sa te iau cu mine. Stai linistit, doar eu voi stii asta.

                 E atat de uman sa avem asteptari, incat cred ca va trebui sa o las mai moale cu ,,fara asteptari, fara dezamagiri”, dar...dezamagirile sunt neplacute! Ma conving de fiecare data de asta:)). Lucruri triste, ganduri triste...raze raze peste desert. Aproape ca m-am saturat si eu de mine! Mai ales cand stiu ca e doar o chestie de perspectiva. Lumea e aceeasi, doar eu nu sunt capabila sa ma bucur de ea. Sper ca nu mai sunt multe persoane in ipostaza mea. Prost spus ipostaza! Este chiar esenta!:)) oamenii se impart in multe categorii, dar sunt unii tristi iar alti fericiti. In functie de cat de des se afla in una din starile astea.:)) spun prostii? Atunci de ce ma asculti? De ce mai citesti? Gresesc, gresim, gresesti. Suntem gresiti sau greseli? Eu stiu...tu? Tu esti perfect? Am inteles. De parca nu era evident. Oamenii mereu suparati sunt greu de suportat. Stiu asta.  

            Lamentabil, dar adevarat, nu mai am mare lucru de spus, asa ca voi incheia aici. E 1 mai, nu se intampla nimic, pentru ca nu are ce si de ce.  

Gandacel

-ce faci gandacel?

-de ce ai venit iar? Nu trebuie.

-Ba da. Trebuie.

• Nu mai vreau! Ma intelegi? Nu mai vreau!

• Nimeni nu vrea...

• Nimeni nu face ce nu vrea.

• Crezi? Ce frumos ar fi. De fapt, daca se intampla inseamna ca exista o farama de dorinta. Nu te gandi la prostii...

• Nu se poate. Nimeni nu isi doreste raul...

• Si totusi il atrage...nu ti se pare ciudat? La un moment dat cineva si-a dorit sa fie compatimiiiiiit.:D Ce zici gandacel?

• Ca e firesc, dar asta doar pentru a capata dovada aia de afectiune...nu trebuie sa se faca exagerari...eu nu am facut.

• Fii serios! Hai sa trecem la treaba. M-am gandit sa folosesc penseta. Preferi...

• Esti rau! Esti sadic! Nu vreau! Nu vezi ce putin a mai ramas din mine? Lasa-ma! Lasa-ma!

• Gandacel...nu te mai zbate si nu te mai vaita! Fii atent. Daca nu taiam atunci jumatatea ai fi murit. Tu singur ti-ai fi dorit moartea si ai fi ajutat-o sa vina cat mai repede cu putinta, a fost nevoie sa iti taiem jumatatea aia ca sa poti sa mai traiesti prin asta de acum.

• Dar sunt doar o jumatate nebunule! Cine mai e ca mine?!

• Cine mai stie ca sufletul e un gandac? Irelevant!... tu intelegi foarte bine de ce trebuie sa facem asta, si inca repede, cat mai repede, dar te temi de durere. Priveste partea buna, e un semn ce nu se vede.

• Dar eu imi voi stii mereu ,,semnul” asta!!!

• Nu poti sa regreti ceva ce nu exista...si va fi ca si cand nici nu au existat!

• Dar chiar trebuie sa le tai pe toate? Nu poti sa imi mai lasi trei...doua macar?

• Sunt doar sase...nu te speria. O sa le topesc in acid sulfuric ca sa nu mai existe nici un strop din ele.

• Lasa-mi piciorusele! Nu ti le dau! Gandeste-te la celelalte 6 care s-au dus cu jumatatea din mine! Socoteste-le pe alea! Si lasa-mi-le pe astea...

• Daca ai sa mai povestesti mult despre jumatatea aia voi crede ca nu am taiat destul...vrei sa mai iau din tine? Nu vezi unde te-au adus picioarele? Ele singure te-au dus spre taiere! Ele crezi ca nu stiau urmarea drumului ales?! Stiau foarte bine, dar au cedat tentatiei, sunt la fel de lase ca si tine!

• S-au dus acolo unde le-am zis eu sa ma duca! Acolo am vrut eu sa fiu! Intelegi?

• Atunci poate ca problema e la cap...poate ar trebui sa iti taiem capul!

• Si atunci? Ce se va intampla?

• Vrei sa vedem?! Am panza de bomfaier la mine. Cu ea ma gandeam sa rezolvam picioarele! Nu eram pregatit pentru o decapitare dar daca si tu crezi ca e spre binele tau...

• Nu...ramanem doar la picioare...sper sa nu fie nevoie sa imi tai si gatul...

• Stii ca eu iti doresc binele...insa sunt mereu de parere ca asa e cel mai bine.

• Si iar nu ai nici un anestezic...?

• Nu se poate. Chiar nu se poate. Trebuie sa si doara. Doar socul ca nu mai ai picioare nu e neaparat suficient. Hai repede inainte sa se intinda si sa te cuprinda si mai mult. Apoi nu stiu daca te-as putea face bucatele si ar trebui sa te descurci singur...O sa lesini la un moment dat, stai linistit.

• Si se simtea atat de bine...

Vina

@Ah, daca ai stii cat vreau sa imi canti la pian pana dimineata. Am obosit. De ce mai apare oboseala daca nu avem timp de odihna? Hai sa plecam de aici! Hai, hai, hai! Unde? Nu stiu unde. Gasim noi un loc. Asta e problema? De ce nu vrei? Tie iti place aici? Eu m-am saturat! Vino cu mine. Am sa ma supar daca nu vii. Scuze, nu trebuia sa spun asta. Dar si daca nu o spuneam nu insemna ca nu e adevarata si ca nu se intampla.

@Trecand peste cuvintele astea rasarite aiurea in capul meu, vreau sa discut despre vina. Cine o poarta? Recunosc ca gandurile mele nu au stat foarte mult asupra subiectului, insa voi exprima ,,embrionul” parerii.

@Ca sentiment/senzatie, nu e ceva placut. Categoric. Apare ca urmare a constiintei noastre mai mult sau mai putin incarcate(cu inclinatie spre mai mult). Nu voi vorbi despre vina ca despre ceva ce este aruncat de la unul la altul, ca ceva ce se rafrange asupra unui personaj ca o lumina orbitoare de reflector. Nu voi vorbi despre vina care stigmatizeaza, ci despre cea pe care o resimtim inauntrul nostru, care ne macina si ne alieneaza de firescul vietii noastre.

@Poate fi teribil de puternica. Ne poate pune la pamant, ne poate schimba. Cu alte cuvinte, e de temut. Si totusi, e fireasca umanului din noi. Ne poate determina sa facem binele pe care in conditii ,,normale” nu ne-am fi gandit sa il facem. Asadar, categoric are si partile ei bune.

@Daca ma simt vinovata? Pentru? Pentru multe ma simt vinovata tocmai pentru ca ma simt vinovata. Imi cunosc destul de bine actiunile si fac distinctia dintre greseala si actiune. Intentiile chiar conteaza(pentru mine). Poate din cauza ca mai tot timpul sunt bune:))

@Daca vina e pentru cei slabi? Absolut deloc! Trebuie sa fii puternic ca sa ti-o poti asuma. Dar desigur, trebuie sa iti dai seama ca vina este ceva ce se asuma, nu ceva ce se arunca pe o persoana!:))

@Si acum ajung la recenta mea idee iluminatoare, pe care vreau sa o explicitez printr-un exemplu. Daca Raul este cel care duce la Vina intr-un final, el devine din intamplare/fapta chiar cauza. Desi trebuie sa luam in calcul constiinta, care declanseaza aceasta transformare.

@Daca avem impresia ca ni s-a facut un rau, suferim, nu putem controla asta-prima reactie va fi sa spunem cauza ce implica anumite persoane. Mi-a facut asta=>eu victima,X criminal!

@Nu este deloc asa! Trebuie sa ne invinuim DOAR pe noi. Suna dur. Dar asa e. Cum a ajuns X in postura sa poata face ceva? Cum am ajuns noi in postura ca ,,ceva” sa ne poata face rau? Trebuie sa fim capabili sa controlam ceea ce simtim, chiar si ceea ce gandim. Ganduri involuntare? Nu trebuie sa existe! Vina este mereu doar in noi. Si nu este vorba despre ,,sentimentalisme”, dar in general. Suntem vinovati de tot Raul care ni se intampla. Nu voi spune acum si ca il atragem...sau ca il meritam:))nu pentru ca nu ar fi adevarat...dar oricum.

@E momentul sa ne asumam viata. E plina de vina! Dar e a noastra, deci tine de noi sa o schimbam. Iar daca nu suntem in stare sa o schimbam trebuie sa o acceptam. Simplu, nu?:))

Un jeg

Nu e ca si cum ai fi un rahat cu ochi. Total neputincios si lipsit de importanta. Crezi ca ai vreo importanta pt ca existi? Pentru cine existi? Iti spun eu, pentru nimeni! Si daca existi pentru cineva, o faci din greseala! Te-ai putea pipai ca sa iti verifici realitatea, dar iti e si tie sila sa te atingi, pana si intr-un presupus vis... Jeg uman demn abia de moarte. Ai parul naclait de la cojile de seminte scuipate in capul tau, macar de ar ramane ceva acolo, dar nici asa. Speranta nu a fost inventata pentru asemenea rateuri, dar orice ,,inventie” in sine fuge de tine. S-ar numi demnitate faptul ca nu te mira singuratatea ta de pe o raza nedefinita dar vesnic nemarginita, daca, desigur, ti s-ar putea atribui un asemenea cuvant. Dar evident, nu se poate. Stiu doua cuvinte care ti se potrivesc. Ti le-as putea spune. Dar normal ca nu ai avea nimic de dat in schimb, iar pe gratis nu le meriti. Ma bucur ca nu te intrebi ,,de ce?”. Oricum nu ai avea dreptul sa pui intrebari, insa din fericire nici nu te duce capul pentru ceva atat de complex, deci e ok! Si cand spun ca e ok, nu vreau decat sa arat ca nu imi pasa absolut deloc, pentru ca numai ok nu este ceva! Nu sper ca vei crede vreodata ca este ,,ok”. Oricine ar sti ca nu este. Vezi tu, nu exista decat un singur lucru sigur, iar ala nu vine anuntat. Te face sa astepti o viata intreaga cateodata. Si pentru ce pana la urma? Pentru nimic absolut. Asta e si smecheria. Iti promite ,,nimic”, si nimic iti si da! Este un targ absolut corect, ca tot ceea ce nu ne inconjoara. De ce atatea ocolisuri, cand pana la urma tot acolo ajungem? De parca nu e evident-cred ca am o problema cu evident-ca toti murim intr-o buna si frumoasa zi, poate de asta si tot ceea ce scriu eu este despre moarte. Pentru ca este mereu acolo. Si stiu sigur ca atunci cand eu voi pleca vor fi destui oameni fericiti, cum vor fi destui nefericiti, fara a avea vreo legatura cu mine. Poate voi fi o baba scofalcita, poate voi fi un morman de membre si bucati de carne sau poate voi fi intreaga, tanara si palida. Oare viermii vor simti o diferenta? Imi vor reprosa: ,,Romina, erai mai gustoasa daca te fragezea un metrou decat o masina”? Nu cred ca vor face asta, dar cine stie. Nu ar fi exclus. Poate o cartita imi va sopti dimineata printre emisfere ,,jalnic”iar seara ,,patetic”. Cuvintele astea care te-ar fi costat scump pe tine daca aveai cu ce sa platesti, dar cum nu ai avut, iata, le-ai primit pe gratis. De la mine! Ce sa intelegi tu?! Cum ar fi o plimbare pe o plaja? Sa se auda pescarusii printre valuri, la apus...? frumos cred. Destul de frumos incat sa nu se intample vreodata. De asta, spune noapte buna si da-mi un pupic pe obraz, multumeste-mi pentru ca iti zic ,,la multi ani” pentru ca esti roman patetic, dar roman.

Dimineata

-Ce dimineata frumoasa, iubitule! Ce citesti acolo? Si daca tot fumezi, deschide si tu geamul.

-Stii ce citesc…

-Ma refeream la articol, nu la tot ziarul! Esti morocanos? Pisoiasul are nevoie de un pupic sa se inveseleasca? Sau de… altceva?:>

-Nu draga. Mi-a ajuns.

-Hm. Ce ai visat?

-Nimic. Cel putin nu mai tin minte…

-Vrei sa iti spun ce am visat eu?

-Da…

-Ei hai nu esti asa un pic curios…?

-Ba da, ma intereseaza teribil. Te rog. Spune-mi.

Totusi, nu ii arunca decat o privire fugara, un zambet tampit si ironic, continuand sa citeasca cu ziarul intr-o mana si cu tigara in cealalta, stand tolanit in patul ravasit. Ea se aseza pe cealalta jumătate, imbiba o bucata de vata cu acetona si incepu sa isi stearga unghiile.

-Vezi ce rau mi s-a stricat manichiura? Oja asta nu e prea buna. Vii cu mine sa imi iau stampilute pentru unghii?

-Mda, sigur.

-Asa, acum sa iti povestesc visul.

-Asa.

-Uite, te-am rugat sa deschizi geamul.

-Ah da, am uitat. Hai nu te supara pe mine. Zi-mi mai bine anul asta ce ai visat.

Ea deschide geamul si se intoarce. Se uita la el, pana cand isi da seama ca toata atentia lui era concentrata asupra ziarului si ca prezenta ei nu avea, asadar, mare importanta pentru el. Apoi isi relua locul si stergandu-si unghiile incepu:

- Iubitule te-am visat pe tine!

- A da? Si ce faceam?

- Mai putine decat mine.

- Oooo… asta suna bine.

- Stiu, asa mi se parea si mie.

Se intinse pana la ea si o cuprinse de mijloc, stand sprijit intr-un cot. Ea insa se trase incat sa nu i se puna in poala.

- Stii dragule, ai putea sa faci si tu mai multe…

- Normal ca as putea, dar stii cat imi place sa ma uit la tine. Dar nu ai de ce sa te vaiti.si isi relua locul si ziarul.

- Nu ma vait. Ziceam si eu asa…Ei, ma rog. Sa iti spun. Era o vreme ca acum asa. Si eu ma trezisem inaintea ta, nu stiu de ce dar nu puteam sa dorm de emotie, pentru ca trebuia sa fac ceva foarte foarte important dar stiu ca nu prea voiam dar stiam ca asa e cel mai bine, si totusi as fi vrut o salvare care sa vina din partea ta, iar tu dormeai si erai complet lipsit de aparare…

- Dragut. Si ce faceai tu mai mult decat mine?

- Stai ca iti spun. Nu m-ai simtit cand m-am dat jos din pat, in vis adica, si nici cand m-am pus la loc. Cand te-ai trezit am facut dragoste, si a fost extrem de placut, ca si cum ar fi fost pentru ultima oara iar tu ai fi fost ultimul barbat de pe pamant…

- Ar fi bine…si macar in vis faceai tu mai multe atunci sau cum?

- Nu dragule…adica nu atunci.

- Dar unde, iubito?

- Nu vrei sa lasi ziarul ala si sa te uiti la mine?

- Dar te ascult. Citesc si eu…

- Bine. Si dupa eu ma ridicam si mai stateam amandoi de vorba, dar tu nu imi dadeai prea mare atentie. Parca imi stergeam unghiile…

- Activitate de baza.

- Da, da, erai asa uracios…cam ca acum. Si eu ma ridicam sa iau ceva din biblioteca…

Iar ea chiar se ridica si se duse spre biblioteca.

-Acum ce faci iubito, iti urmezi visul?

-Nu e nevoie sa fii ironic. Apoi te intrebam daca stii cat de mult te iubesc. Chiar, stii cat de mult te iubesc?

-Da stiu, o sa se raceasca vremea. Cu ce sa ma imbrac azi?

-Dragul meu sa stii ca te iubesc extrem de mult. Nici nu stiu cum as putea sa traiesc fara tine… Ma intelegi?

-Hai ca mai citesc horoscopul si termin si te ascult.

-Ei dar nu e nevoie…mai am tare putin. Apoi am luat ceva din biblioteca si stiu ca te-am mai vazut o data, apoi am simtit o durere uriasa la tampla si m-am trezit…

-Gata, am terminat.si isi lasa in sfarsit ziarul jos. Ce faci cu ala in mana? De unde il ai? Ai innebunit? Ti l-a dat vreun pacient? Iubito…lasa-l jos ca ma sperii.

Iar ea, pe un ton diafan ii spuse:

-Ti-am zis ca faceam mai multe decat tine…

Pisica albastra pe gardul verde

O zi. Normala. Nu pot descrie soarele sau norii, nici ploaia sau vantul, caldura sau frigul. Nu pot descrie toate astea pentru ca nu ele conteaza. Conteaza doar pisica albastra pe care am vazut-o plimbandu-se pe un gard verde. Calca exact asa cum imi imaginam eu ca pot sa o fac cand eram moarta de beata, cu varfurile ghearelor pe varfurile de tabla verde. Poate din cauza contrastului total fashion-in cum i-ar placea cuiva...nu am mai tinut eu minte alte detalii. @ Din fericire, atunci cand am intalnit pisica mergeam perfect normal, fara nici o tentativa de a calca doar in degetul mare si am retinut conversatia cu ea. A intors capul, m-a vazut si s-a dat jos, asteptand sa ajung in dreptul ei. Iata ce mi-a zis: @ - Vezi tu, Romina, inima e ca o cetate, stiu ca suna patetic, dar crede-ma! Asa e. Nu degeaba exista vorba asta. Problema apare cand oamenii cred ca cetatea trebuie cucerita, iar cand e cucerita cu forta nu mai vorbesc. Nimeni nu se gandeste sa emigreze acolo, sa aiba o casa si sa nu o mai paraseasca niciodata. Nu. Toti vor sa ii darame zidurile, sa ii omoare regele si sa troneze sorbind sangele supusilor credinciosi ce curge pe strazile asediate. Mare cucerire! Ceea ce e si mai amuzant este ca noii domnitori se mai mira de ce sunt singuri, de ce totul incepe sa se darame in urma luptelor, de ce ard bibliotecile pline de istoria oamenirii? Oare de ce? @ -Vezi tu...o cetate din evul mediu avea la intrare strajeri. Automat cei care tot insistau sa intre, in loc sa astepte zilele de sarbatoare cand portile erau deschise tuturor, deveneau suspecti prin repetatele incercari si strajerii deveneau si mai asprii. Daca e sa te gandesti la inima, nu ca organ, ai sa observi ca dupa fiecare daramare de ziduri(in urma careia inima nu se poate reface) devine ea insasi un zid, o fortareata, o inchisoare a intunericului, dar totusi necucerita. Cel mai bine in aceste situatii ar fi ca nimeni sa nu mai incerce sa o cucereasca, dar sa ii refaca zidurile. Dar nu se intampla asta. Cateodata exista cate un vierme care vrea sa intre si acolo, sa fie in mijlocul castelului! Dupa ce o gaureste nu mai poate urma decat necroza care transforma totul intr-un puroi. Viermele poate sa inoate, sa caute o pluta, sa se adapteze sau sa plece. Dar ar fi de-a dreptul absurd sa mai caute locuinta sau confort dupa asa ceva. @ Tacere. Pisica a facut o pauza de cateva secunde, apoi a adaugat: @ -Iar tu esti plina de puroi, draga mea. @ -Crezi? @ -Imi dai un pic de cer? @ -Dar cum as putea sa iti dau daca nici macar nu il ating? @ -Nu atingi nici ceea ce e la tine in buzunar, asta nu inseamna ca nu poti sa o faci, mai ales cu ceva care e atat de usor pentru tine... @ - De ce ar fi usor pentru mine? @ -Cand deschizi ochii nu e usor sa vezi? @ -Ti se pare ca sunt capabila sa inteleg ceva? @ -Nu. @ -Atunci de ce ma mai intrebi? Speri ca le voi tine minte si ca la 80 de ani voi fi in stare sa le inteleg? @ -Nu neaparat. Stiu ca ai un blog mov care are nevoie de un post nou pentru putinii lui cititori si m-am gandit ca aparitia mea te-ar putea ajuta. . @ -Merci... . @ Apoi pisica zambi. La inceput fara a isi arata dintii, dupa care toti coltisorii luciosi au aparut de sub blanita albastra. A sarit inapoi pe gard si a plecat, leganandu-si elegant posteriorul in mersul pe varfuri, exact asa cum as fi vrut sa fac si eu.

Out of words

Cum te simti cand omori ceva? Ai in fata mana ta apasand cutitul infipt in pieptul cuiva? Iese sange din locul in care a intrat? Imbiba hainele? Il atingi...simti? E cald? Nu te uita in ochi. De ce ti-ai dori asta? Poti sa te uiti dupa, cand nu se mai misca...macar asa stii sigur ca TE FIXEAZA! Chiar si ochii unui prost pot parea profunzi cand e mort. Par mai adanci...poate din cauza golului care il creaza. Probabil e invers in cazul persoanelor care gandesc. Moartea le ia ratiunea, asa ca ar trebui ca acelasi gol creat de moarte sa micsoreze adancimea lor.

Nu e totusi obligatoriu sa vizualizezi sange cand citesti asta. O moarte nu are nevoie de sange, functioneaza la fel de bine si fara. De ce ar trebui tu sa omori facand mizerie? Stii ca si atunci cand strivesti un tantar(care de fapt e o femela daca te-a muscat)omori? Omori mereu.

Poti sa omori in orice caz si altfel. Nu e nevoie de o interactiune. Nici macar de atat. E suficient sa spui un cuvant cateodata. Cand spui ,,vinovat” si esti judecator intr-unul din statele unde pedeapsa cu moartea este permisa-esti criminal. Dar poti sa omori si fara a fi intr-o functie care sa iti dea dreptul asta. Te-ai nascut cu asta. Ca sa supravietuiesti trebuie sa omori. Si ca orice lucru care face parte din tine, nu poti sa scapi de asta. Ca o doza de heroina...trebuie sa faci rau din cand in cand!

Nu ajunge sa deschizi ochii si sa vezi suferinta. Trebuie sa fie provocata de tine, sa stii ca tu esti cauza. Placere sadica pe care o avem toti...dar nu se activeaza mereu...in general apare dupa ce si tu ai suferit. Simti nevoia sa fii capabil...vrei sa verifici daca poti, daca SI tu poti. Normal ca poti. Oricine poate. In punctul asta apar musculite in jurul tau, care iti spun despre iertare...despre nepasare...indiferenta...cunoscutul ,,treci peste”. In general persoanele care iti spun asta au trecut prin asa ceva, si dupa ce s-au ars o data incearca sa te impiedice, fara sa realizeze ca este un pas esential.

Sufletul tau se va linisti doar atunci cand va vedea ca poate. Spuine-i unei pasari sa nu zboare...se va intreba de ce mai are aripi! Este exact acelasi lucru. Normal ca acum nu mai omoram persoane...doar ne-am pune viata in pericol! Pe vremuri se chemau la duel...pentru o insulta...mda. Am evoluat. Ne multumim cu rautati periodice ca sa ne descarcam. E evident ca realizam la un nivel ca ,,omoram” persoana care are de suportat asta. Incet...putin...totusi nu sigur...pentru ca treptat se angajeaza intr-o lupta tacita...care va duce la depresia sau nebunia unuia cel mai probabil.

In cazul meu, majoritatea lucrurilor le-am facut pt ca am putut. Daca pot, de ce sa nu le fac? Exista ceva care sa ma opreasca? Fac in asa fel incat sa nu mai existe. Multi actioneaza in cautarea confortului, sigurantei si placerii. Nu neg ca nu as fi facut si asa, insa mi se pare greu sa gasesc ceva care sa imi placa cu adevarat incat sa fac asa...nu prea am pasiuni altfel spus...una ar fi scrisul. Din fericire, nu m-am lasat de el. De ce nu? Din cauza ca imi face si placere!

Totusi, sunt lucruri pe care nu ar trebui sa le faci daca nu te asiguri extraordinar de bine ca nu iti fac vreun rau, sau ca te depasesc in vreun fel. Cel mai bun exemplu pentru asta sunt copiii! Sa te nasti nu este o alegere, dar sa dai nastere da. Si nu este doar un act care sa treaca ca o tura de shopping. NU. E ceva ce te indatoreaza pe viata:material, sentimental, etc. Nimeni nu neaga ca nu ti-ar aduce si dezavantaje. Insa trebuie sa te gandesti ca nu e vorba doar despre tine. Mai e cineva. Pe care tu il creezi. Iar cel mai mare angajament pe care ti-l iei este de dragoste continua. Trebuie ca tot restul vietii tale sa-l iubesti si sustii neconditionat. Nu este o alegere pe care o poti face mai tarziu. Alegerea a fost luata cu mult inainte. Extrem de important este ca un copil nu poate fi schimbat cu un altul! Slabe sanse sa poti schimba ceva la el...dapoi sa il schimbi cu totul! Pur si simplu nu merge! Daca nu esti absolut sigur ca ii poti asigura un mediu care sa nu il marcheze si tot ceea ce mai are nevoie, atunci nu deveni parinte. Stim cu totii ca populatia scade, a tuturor tarilor dezvoltate cat si acelor in curs de dezvoltare, dar mai bine inculti, needucati si fericiti decat destepti, frustrati si complexati.

Cati oameni fericiti vedeti pe strada? De fapt..cati oameni cu facultate(capacitatea de asimilare a informatiei ii face destepti, chit ca nu sunt doar ei si exista multe exceptii)se plimba pe strada ca sa ii putem vedea? Totusi in we mai ies din scorburile lor si isi arata fata. Cati sunt fericiti? Daca ne uitam la cei din jur devenim depresivi. Nu mai spun de toti cersetorii si ologii care sunt pretutindeni. Ei nu mai au dreptul la fericire. Desi nu li l-a furat nimeni, l-au pierdut sau li s-a luat cumva...?

Nici ca ar mai avea vreo importanta. Se face dimineata. E vara. Dar frig. Exact ca o greseala...nepotrivita prin definitie:)). Dar speranta moare ultima...greselile se pot indrepta(nu sterge)...asa cum o va face si vremea. Desigur,nu toate greselile. Sunt unele prea mari pt a putea fi trecute cu vederea. Unele greseli sunt atat de mari incat pot fi considerate defectiuni...pot fi considerate ca o schimbare climatica...nu ai cum sa mai dai timpul inapoi in cazul asta. Trebuie pur si simplu sa te acomodezi. Sau sa visezi la fosta clima...:))

In cazul in care va intrebati ce e asta, de fapt tot blogul in general, ar trebui sa stiti ca nu este nimic mai mult decat o adunatura de cuvinte pompoase ce alcatuiesc texte fara subiect sau idei, fade. Desigur, asta nu am zis-o eu, dar este un foarte bun exemplu al dozei zilnice despre care vorbeam.

A nu se uita un lucru esential. Aparitia dezamagirilor survine doar in urma asteptarilor! O vara cat mai frumoasa in continuare!:-h

Lasa valurile...

@Vino mai aproape. Hai. Uite aici. Vino! Stiu ca te temi. Dar esti destul de inconstient incat sa stai la o distanta incat sa ma poti vedea, asa ca hai, pierde-te pana la capat, VINO! @Simti? Ce simti? Ti-e frica? Parca da si parca nu, inca mai tii la tine incat sa nu ma asculti. La un moment dat tot ai sa pici, nu fi naiv incat sa crezi ca ai sa rezisti. As putea sa fiu sincera, dar de ce as face asta? Recunosc, adevarul nu e asa de frumos incat sa poata fi spus fara consecinte. Poate nici nu va fi vreodata, pentru ca nici nu trebuie sa fie. Asadar, nu iti voi spune sa fugi. Ai pierdut sansa. E timpul sa mori. @Vezi tu, toti murim la un moment dat. Nasterea e o condamnare la moarte. Asadar, odata ce realizezi incapacitatea ta de a opri acest lucru trebuie cat mai repede sa incepi pregatirile. Daca ar fi un text romantic, ti-as zice ca putem muri impreuna. Dar hai sa fim seriosi! Nu doar ca nu am de gand sa mor(eu am mai multe pregatiri de facut)dar mai ales cu tine! E invitabil ca eu sa mor singura. O sa ma asigur ca si tu simti ura. A existat un moment in care speram ca tu sa nu ajungi la asemenea sentimente, dar acum stiu. Nu se poate altfel. Altfel ar fi existat riscul ca tu sa iti doresti sa ma urmezi, nestiind ca moartea mea va succede mortii tale. Sincer! Ura te va consuma destul de mult incat sa iti rapeasca din anii vietii, nu ca ar fi prea pretioasi si aia. Ai sa ajungi sa urasti tot ceea ce te inconjoara, apoi ura ti se va mai potoli, arealul se va rastrange la tot ceea ce are legatura cu mine. Uiti insa ca te-am atins si pe tine, uiti ca ar trebui sa te urasti si pe tine. Si nu as vrea sa ma intelegi gresit, dar e esential! Dintre tot ce cunosti, tu ai fost contaminat in cea mai mare masura. @Stiu ca ai vrea sa pleci. Cine nu ar vrea? Diferenta e ca pleaca doar cine poate. Deci tu vei ramane!:)) Ai putea crede ca am o placere in a te chinui. Si vei crede pt ca atat poti sa intelegi:)). Trecand peste glumita expirata cu ura. @Se stie, sau trebuie sa se stie ca ura e ceva rau. Nu, nu trebuie sa urasti. Si nu pentru ca multe persoane nu ar merita asta, dar pentru ca in general persoanele care urasc sunt afectate in mult mai mare masura decat cele urate... Daca iti doresti sa nu mai simti nimic, gresesti. Bucura-te ca simti! Ai sa ajungi sa nu mai simti, e relativ simplu. Desigur, m-as putea da pe mine ca exemplu, insa sustin reciclarea! @Traieste viata care ti-a mai ramas. Nu ai amintiri din somn, nici de la tv nici macar de la radio. Toate amintirile ti le faci prin actiune, socializare. Desigur, sunt si amintiri cu cate o anumita persoana...dar la ce iti vor folosi acelea? @Nu uita ca singurul motiv pentru care exista dezamagire este acela ca exista si asteptari. Asadar, nu astepta nimic si nu vei fi niciodata surprins sau dezamagit. @Scumpul meu cititor, care iti pui dilema daca tie iti vorbesc sau nu, iti urez o primavara cat mai frumoasa, de fapt, o vara si ce a mai ramas din primavara. Sa te plimbi cat mai mult si sa te distrezi, si sa nu iti mai pese...decat in ultimul moment. Desigur, va fi prea tarziu...dar...meriti sa nu te mai gandesti. Prea multa ratiune nu are urmari afective prea placute. Mai bine spus in acest context meditatie interioara. Sterge amintirile lacrimogene, sterge dorintele, sterge sperantele. Lasa doar valurile....Te vor duce la un moment dat in Bali. Acolo sunt si eu cateodata, cand nu ma duc valurile in Haway.

Culcusul

@Hai sa ne alegem un loc caldut. Hai sa gasim un culcus pufos. Sa fie cat mai confortabil! O sa ne ia ceva timp, asa ca trebuie sa fie cat mai ferit. Sa aiba saltea de pene de gasca. Ai vrea de apa? Nu, nu, nu ar fi buna. Sa aiba perne extrem de moi, si sa fie tare mare. Culcusul asta, sa fie placut...sa ne afundam in el. Asa, imbratisati sa stam pana cand nu ne mai simtim, incat sa strangem degetele sa verificam daca mai suntem acolo unde ne-am lasat. @Sa verificam pana cand miscarea va fi din ce in mai lunga, pana cand membrele se vor prabusi si vor face un drum din ce in ce mai mare pana la regasire. Coastele noastre s-ar lipi, si am deveni unul. Unul singur, mereu...in culcusul nostru pufos. @Nimic nu ne-ar mai fi despartit, pentru ca cea care ne-ar fi putut desparti ne-a vizitat in culcusul nostru pufos, si nu ne-a putut muta de acolo. Asa ca ne-a luat pe amandoi, ca la super-oferta. S-a bucurat si ea, asta e adevarul. Pentru o clipa ne-am intrebat pentru cine a venit. Pentru mine sau pentru tine? Pentru mine sau pentru tine, este pentru amandoi, asa ca de ce ne-am mai fi intrebat? Ne-am mai zambit o data, am miscat falangele pentru ultima oara intr-o apasare calda, nu spasmodica, desi ar fi putut fi asa. Insa tu, care simteai miscarea mea nu meritai decat o miscare usoara, incat sa simti ca sunt acolo. Si de parca nu as fi stiut ca esti, ai vrut sa ma asiguri printr-o ultima incolacire a bratelor in jurul meu. Nu stiu daca am ramas fara aer de la cum m-ai strans tu atunci in brate, sau de la venirea ei. @Inchipuie-ti ca dupa venirea ei, nu ne-am mai certat niciodata, pentru ca buzele nu mai ascultau miscarea. Si cine s-ar mai fi certat, cand puteam da o ultima sfortare a gurii intr-un sarut? @Culcusul nostru...nimeni nu ne-a deranjat acolo, intr-o zona cu aer curat...unde primavara sa ne acopere viorele... L-am cautat mult...ce-i drept...dar ce e o viata in comparatie cu moartea de dupa? E doar tot ce am cautat, apoi e tot ce am gasit... @Ne-am gasit culcusul, iar moartea ne-a gasit pe noi acolo. Si nu ne-a putut desparti. Ne-am mai indepartat un pic, asta e adevarul. Cand s-a topit carnea, oasele nu s-au miscat. Ma uitam in orbitele tale, iar orbitele tale in ale mele, stiu ca si tu vroiai sa fim iar lipiti. Am tras cu radius si cubitus, tu ai folosit si humerus. Dar nu prea a mers... Asa ca la un moment dat coastele s-au sudat. Atunci am devenit unul. @De atunci, asa am ramas.

Pasiune vs. ratiune

e geniala melodia:D

As putea sa scriu? Da, as putea sa scriu. Dar oare chiar as putea sa scriu ceva care sa aiba sens? De 3 luni trebuie sa scriu un articol in franceza si nu sunt in stare.

A venit in sfarsit primavara. Au dat ghioceii si viorelele in Cismigiu, si ar fi atat de frumos daca nu ar mirosi a apa clocitaaa:)). Ideile mele au fugit, s-au dus dupa viorele. -Vino.

-Unde? -La mine. -De ce? -De ce nu? -Nu imi rapunde cu o intrebare. -Vino. -Nu vreau. -Vino cat te chem. -Altfel? -Nu pune intrebari la care stii raspunsul. -L-am uitat. -Minti. -Nu imi mai spune ca mint! -Vino. -Am sa fug. -Eu am sa stau pe loc. -Si am sa scap de tine. -Si voi fi totusi cu tine. -Atunci? -Te intrebi? -Te intreb. -Nu se poate. Stii doar. -Si daca refuz? -Vino! -As vrea sa pot face asta fara sa ma las in urma. -Nu te mai dedubla atunci, vino! -Mi-e frica. -Nu trebuie, toti traiesc asta. -Si toti mor. -E inevitabil. -Da? -Nu asta e vina. Vino. -Sunt aici. -Stiu, dar vino! -Am venit. -As fi stiut. -Nu mai tine de mine. -Atunci de cine? -Nu de mine. -Sigur ai venit? -Da! -Atunci pleaca. -Cum? -Nu stiu. -Dar daca ai sti mi-ai spune? -Nu cred, depinde. -Nu pot sa plec. -Atunci ramai. -Nu conteaza? -Ba da. -Atunci? -Am vazut impreuna ca daca te zbati cand esti prins in nisipul miscator mori mai repede, deci asteapta. -Ce sa astept? -Sa mori sau sa dispara nisipul. -Atat? -Deschide ochii. -wooooo!!!!!cum ai?….unde te-ai dus?!Vino inapoi! @ Ce este o pasiune? Prin definitie este un sentiment de afectiune puternica si durabila, si ar fi absurd sa ma cert cu dex-ul, dar durabila? @Unde s-a trezit 2-ul?Unde era 1? Stiu ca textul poate capata multe intelesuri insa am vrut ca 1-ul sa fie pasiunea iar 2-ul mintea, ratiunea. Si sper ca se facu lumina! E normal ca 2-ul sa se opuna permanent, o data pentru ca se teme de necunoscut, apoi pentru ca stie ca nu poate fi ceva bun. Insa daca ratiunea nu se pierde complet atunci cand se daruieste pe sine pasiunii, atunci transferul nu mai are loc, astfel ca desi este ,,acolo”,practic nu este. Incercarea esuata nu primeste repetitie, pasiunea renunta si lasa ratiunea sa faca ce vrea, totusi ii mai da un indiciu. Ratiunea nu poate vedea decat partea negativa a pasiunii, asemanatoare cu nisipul miscator insa pasiunea inimioasa ii da un bobarnac pentru a iesi din panza de păianjen in care crede ca se afla. As putea spune ca s-a trezit pe o campie cu flori insorita, dar nu ar fi logic, pentru ca atunci cand reusesti sa iti invingi o pasiune nu faci altceva decat sa revii la cautarea dinainte. Atunci este nevoie de o pasiune permanenta? Trebuie sa acceptam predispozitia umana de a iubi. Sa ne lasam liberi? Sa ne lasam toata pasiunea de florica sa zboare? Nu poate fi bine. @S-a trezit intr-o padure. Si da, acolo erau ghiocei si viorele, ca in Cismigiu, dar mult mult mai multe. Nu trebuie sa gaseasca decat un drum, dar va da peste multe, si mereu se va intreba pe care sa o ia, va mai auzi voci care sa spuna ,,vino!” si se va duce si apoi se va pierde iarasi, pana cand? @La un moment dat pasiunea oricum ar fi plecat, sau in cel mai fericit sau nefericit caz s-ar fi transformat in obisnuinta, insa ideea este ca daca ratiunea ar fi venit de la inceput si transferul ar fi avut loc, atunci s-ar fi trezit in cel mai frumos loc, si nu singura, pasiunea fiind cu ea. Problema apare atunci cand ratiunea sesizeaza schimbarea pasiunii in obisnuinta si reactioneaza urat. E nevoie de o pasiune, nu de o obisnuinta, sau nu doar de aia. Cand vine valul, trebuie sa te duci cu el, nu sa incerci sa ii faci fata. Trebuie sa te lasi purtat complet, si nu sa te arunci ghemuit in val, pentru ca vei fi ca un bolovan. Lasa gratia libertatii sa te cuprinda. @A nu se confunda pasiunea cu dragostea/iubirea. Sunt lucruri diferite. Nu pot spune ca nu au legatura, insa momentan nu pot spune exact care este aceasta, asa ca prefer sa nu zic doar de dragul de a spune si asta. @Pana mai tarziu…o primavara frumoasa! Cea mai frumoasa! Si multe multe viorele!!!

uei

@Iubeste-ma. Vreau sa iti simt mainile cum se plimba pe tot corpul meu. Nu te-ai intrebat niciodata de ce ma tot uit la mainile tale si de ce ma stramb daca nu arata perfect? Vreau sa te sarut mult, pana adormim. Vreau sa ai aroma de pepene, sau de orbit cu pepene. Vreau sa iti aud respiratia sacadata si sa o simt pe gat.Tu esti zburatorul meu, nu vezi? Numai ca tu nu esti un balaur noaptea si fat-frumos ziua. Tu nici macar nu esti. De fapt, tot ce vreau este sa ma plimb prin cimitir pe o vreme frumoasa, si nu ca sa te vizitez! @De treci codrii de argint, de departe vezi...ca ai nevoie de ochelari! Ca de obicei, nu am un subiect. Aveam, dar intre timp a trecut starea indusa de zburator, asa ca nu mai sunt in stare sa scriu ceea ce am inceput, si ar fi fost in genul paragrafului de mai sus. @De ce sunt oamenii ipocriti? Intrebare idioata. Stiu. Azi a venit un nene de la ceva cu u.e.. mare sef...cu inca doua tanti dupa el si un alt nene care avea fata de idiot. A tinut un discurs lung...lung.....lung...incat desi incercam sa fiu atenta...observand ca de fapt nu spune nimic...aproape ca am adormit. @ Cat de roz poate fi uniunea asta!! Singurul motiv pentru care nu am realizat ca plutim intre miere si lapte este criza mondiala. La un moment dat, dupa indelungi cuvantari anoste si raspunsuri care intorceau pe dos intrebarile elevilor, mai vine o intrebare de la o blonda din fata. Vroia sa stie despre dezavantaje, nu i se parea plauzibil sa existe ceva ideal. Ei! Concluzia a fost ca exista! Iar dezavantaje nu exista! Nu exista decat costuri, asa se numesc, care sunt depasite si umilite de-a dreptul de asa zisele, BENEFICII!! Si daca nu stiati, banii de la acesta superba uniune atarna ca niste ciorchini de struguri! Nu asteapsta decat sa fie culesi!!! @ Cine nu si-ar dori sa iubeasca? Cei ce se tem...au de ce?sau nu...as vrea sa simt cu un rost. Probabil ca nu doar eu ma confrunt cu problema asta. Nu vreau decat ceea ce NU pot atinge, si o data ce am atins ceea ce imi doream, nu il mai vreau. E destul de trist...Spunea Gide ca asteptarea este cateodata mai importanta decat ceea ce iti doresti. Si am ajuns sa ii dau dreptate, mai ales in masura in care doar atunci cand ,,astepti" iubesti, iar cand intalnesti nu mai astepti nimic...si nu mai iubesti. Si asteptarea asteptarii e interesanta...e ca si cum ai fi un caine infometat care adulmeca pe bulevard. Totusi, e cam urata asemanarea. Nu esti un caine, doar ai dispozitie de a iubi, tu si florica:)). @ Zburatorii...pot zbura! Insa nu o fac. Iti dau tie aripile lor iar lor le cresc gheare uriase, menite sa insface, sa sfasie si sa rupa tot ceea ce prind. Le cresc in timp ce te mangaie prin par, in timp ce tin mana in buzunar si cand tin umbrela. Cand nu conteaza ce fac, dar se gandesc la tine. so. ia un Retouchan!poate nu te vor mai recunoaste;)-nu vei face asta, si nu pentru ca ai stii ce presupune miraculosul retouchan, dar pt ca vrei sa fii recunoscuta! i-ul din titlu vine de la iubire:)

Colierul...

Am ceva de spus. Nu ceva mare sau interesant. Trebuie sa iti vorbesc. Am sa iti spun ceva, vor fi mai multe, ambalaje de cadouri. Stiu ca doar cadoul conteaza, dar imagineaza-ti un colier de diamante care sa nu stea pe catifea neagra si care sa nu aiba o cutie cu clips,si aia tot de catifea...eu as vrea si cutia de catifea neagra. Colierul de diamante nu este o declaratie de dragoste. Si nici metalul cu care e facut nu e platina. Este de aoleu ma tai in tabla,iar pietrele nu sunt nici macar semipretioase. E o sticla in tabla. Dar arata...as putea spune ca arata bine. Dar sticla ..nu luceste in cate culori ar trebui. Ti-as putea spune acum, daca as indrazni...dar nu am putere. Fiecare pietricica are de fapt lichid inauntru, menit sa te otraveasca daca sunt atinse de sangele tau. E otrava. Si tabla se va transforma in boa! Vreau sa iti spun cum vei muri. Nu va mai fi nevoie sa afli din testul ala de pe net! afla data mortii...ei...eu iti spun modul. Ti-am mai povestit, dar probabil ca ai uitat. Vei fi inghitit de un sarpe boa=)). mai stii? Se va incolaci in jurul, te va imobiliza apoi te va inghiti. Priveste partea buna, nu vei simti cum esti descompus in stomacul sarpelui, te vei sufoca inainte. Vei muri... Sau vei face o tumoare pe creier. Chimioterapia nu te va ajuta. Asta e o prostie. Stii foarte bine ca nu vreau sa mori si nici nu voi dori vreodata asta. Dar e placut sa te sperii. Vei muri oricum, fie ca isi doreste sau nu cineva asta. Ti-ai dori un colier de diamante? Ce ai putea sa faci cu el? Ai lua bani pe el si ti-ai lua o masina si haine?:))Nimic nu se rezolva de la sine, desi ar fi foarte placut sa fie asa... Ai vazut cat de frumos era azi afara? Ne-am fi putut plimba prin parc. Sincer, as fi vrut la padure, ai vazut ca femeile alea deja au ghiocei? Am intrebat-o pe una de unde i-a cules(si asta cand inca era frig) si a zis ca din padurea de langa bucuresti...care nu stia cum se cheama. Cand vei muri iti voi aduce in fiecare primavara ghiocei, asta in cazul in care nu o fac eu inaintea ta=)). Si cum iti spuneam, vroiam in padure, sa alerg. Poti de altfel sa alergi si tu, e gradina zoo langa si au zis la stiri ca ar fi adus un animal...dar am uitat ce animal=))se mai intampla. Timpul trece cu sau pe langa tine?Ai grija, depinde doar cum te uiti cand de fapt adevarul e acelasi. Tu nu te faci 6 odata cu el, nu te faci nici 7, nici 8, nici 00:00...odata cu el. Dragoste...interesant cuvant. Vine gogol. pe 9 martie. e atat de liber omul ala...e genial prin ceea ce poata sa transmita. Prin fiecare miscare iti spune ca nu ai decat o viata. La sfarsitul careia mori!=))nu citi de prea multe ori postul sa nu se trimita un mesaj subliminal si sa mori subit. Ar fi trist, sau patetic... Nu vreau frig iar. E ca si cum ai sta la tara, ai dormi sub pilota si in camera s-ar auzi lemnele trosnind...si din cand in cand cineva te scoate afara, cu picioarele goale in zapada, fara caciula, decat in pijama...Si nu poti opri persoana pentru ca dormi, mereu dormi ataaaaat de bine acolo...degetul tau mic tine un alt deget mic...dar muschii nu sunt incordati pentru ca dormi...si degetelul cu tot cu persoana ramane in pat, iar tu esti aruncat afara...neplacut nu? Da, se mai intampla si lucruri neplacute. Iti voi da colierul, dar ai mare grija cum il tii, taie. Stii ca nu as vrea sa te tai pentru ca nu ai fi in stare sa te bandajezi... Urare: bucurati-va de vremea asta cat mai tine!!!:))

Nimic nimic sau Amalia 6:))

asta suna tare bine! Despre revelion. Ce se poate spune despre momentul intrarii in noul an?Personal nu vad ceva interesant sau nou la acest revelion. Poate asa zisele ,,ozn-uri"!=)) Gol, nul. Stiu ca poate fi deplasat sa mai vorbesc acum despre revelion, de fapt chiar este, dar ce mai conteaza? As putea vorbi despre renuntare. Pentru ca este cateodata benefica. Mai ales cand renuntarea include o libertate inegalabila si nu regretul. Imaginea zborului, mirosul zborului, sunetul zborului, SENZATIA ZBORULUI. Si nu, nu ala cu avionul. Acum ceva timp(mai mult de altfel) ma intrebam care e diferenta dintre libertate si singuratate? Ei bine, este una destul de mare! Poti sa fii liber printre oameni, dar singur...nu. Bine, te poti simti asa, dar nu vei fi la propriu. De ce sunt judecate actiunile noatre? De ce sunt judecate fara sa fie cercetate? Cateodata amanuntele fac mai mult decat fapta in sine. De exemplul ascendentul, care poate cateodata sa fie mai important decat zodia. Totul este extreeeeeem de ...cum se zice...superficial! da, superficial chiar si ceea ce se crede profund si sentimental. Nu este in ordine? Poate ca asa trebuie sa fie. Inca ceva. Retelele de socializare-fb de exemplu. Bune sau rele? Reale...intr-o oarecare masura. Pot sa faca atat rau cat si bine. Evenimentele mondene...rau sau bun?Rele pentru cei care fac rele acolo(adica se distrug) bune pentru cei care se distreaza. Noaptea nu e facuta doar pentru somn! Timpul...timpul poate fi foarte enervant atunci cand nu curge asa cum ar trebui. E enervant mai ales atunci cand trece prea repede, iar mintea ta nici macar nu il percepe pe tot, il pierde...si se trezeste la un moment dat la acelasi nivel cu el, ca si cum ar putea sa te traga dupa el si doar cand face pauza sa iti dai seama... Nu este scriitor cel ce isi foloseste experienta proprie pt a scrie. Adevarat. Fara imaginatie creatoare...Realitatea o omoara, si sa traiesti intr-o lume paralela e rau. Va e dor de Amalia? Daca intrebati cine e atunci nu va e=)) Amalia a fost dusa in acel loc ciudat, combinatia dintre rai si iad. Anafeo a venit cu ea. S-au casatorit, ea a ajuns chelnerita iar el somer, dar oricum nu aveau nevoie de mancare? De ce? Pentru ca sunt ai mei, si ii fac fara lanturi. Nu faceau decat ceea ce vroiau, iar ea lucra doar ca sa isi cumpere bijuterii, traiau in blocul pentru expulzatii din viata de dincolo. V-ati dat seama ca a fost dusa pe pamant. Nu a putut avea copii...si nici nu a incetat vreodata sa regrete asta, pentru ca e nemuritoare. La un moment dat s-a intors in lumea ei...a zanelor. Era pe moara mama floare. Insa cand a vazut-o s-a speriat asa de rau incat si-a revenit...si toate zanele au fost socata de cat de schimbata (in bine) fusese Amalia. Dar ce sa ii faci. Candva Amalia si-a luat o floare. Era o orhidee albastra(de la cearneala din apa)partea interesanta la ea nu era asta, dar faptul ca Anafeo a facut-o sa aiba parfum. Unul extrem de frumos. Incat atunci cand Amalia a mirosit-o a devenit muritoare. Si si-a recapatat aspectul. A facut un copil apoi Anafeo a parasit-o, s-a intors in iad. A murit si Amalia, iar copilul nu a stiut niciodata cine au fost parintii lui(avea vreo 6 ani cand a ramas fara Amalia). Amalia totusi, mai avea darul ei de zana, incat in mormant i-au crescut aripi iar luciul pielii nu i-a trecut niciodata, pentru ca nu a putrezit. De data asta i-a murit si spiritul. Corpul ei...a ajuns bec pentru morti. Anafeo s-a reprofilat si a devenit om, nu a mai vrut sa fie drac. Asa ca daca te intrebai ce ai fost intr-o viata anterioara, IATA! In rest...niciodata sa nu aveti asteptari! si incetati sa va mai credeti nebuni!:))sunteti toti normali, pentru ca fiecare e unic si toti suntem unici blablabla. Depresii? de fapt nu aveti decat stari proaste, poate si mai proaste dar oricum nu se prea pot numi depresii. Asa ca, si daca voi ajunge un viitor psihiatru nu va doresc sa aveti nevoie de mine. Dar daca destinul va fi sa fie:))si sa ajungeti la 9 atunci...inseamna ca trebuia sa ne mai intalnim! Vacanta placuta! si renuntati la pasiuni bolnave, la obsesii, la traume...chiar daca sunt o parte din voi, nu aduc nimic bun. ce-i drept, va puteti trezi fara nimic dar....in timp veti capata speranta! Hai sa mergem departe, unde sa nu ne mai stie nimeni, nici macar noi. Sa plangem pana ni stafideste pielea apoi sa ne trezim fara nici un regret, eliberati de tot...la fel de usori ca aerul...parte din aer...eu vreau sa fiu N-ul...te bagi pt Ar?:))nu nu....macar sa plecam in zbor...sa fim pescarusi...simti aerul pe sub aripi....tu esti un pescarus zambitor!:))pentru ca iti imaginezi asta...e senin(nu ana nu e furtuna si nu mori innecata in ocean!)si ajungem pe....o insula exotica unde nu traieste nimeni, decat animale vegetariene....exista o casuta...de fapt. un cuib pentru pescarusi!pe stanci, da, are si stanci. si seara ne transformam in oameni, si ramanem fara cuib=))si la ocazii de urgenta, cum ar fi un taifun, ne transformam in pesti...ce pesti...delfini! DA. si venim inapoi...si cum era sa uit!trecem peste curcubeu! ne dam pe el, ca in reclama skittles!:))

Greseala

la stanca aia mai mare s-a nascut Afrodita:)) doar de data asta...:)) @ As vrea sa stiu cum sa incep acest post ca sa obtin efectul unor artificii. Pentru inceput, postul despre sfarsit nu insemna sfarsitul blogului meu:)). NU. Blogul mov sper ca va avea o viata mai lunga de atat, chiar mult mai lunga. Nu am ceva in mod special de zis. Regret sincer ca a trecut luna noiembrie fara un post, mai ales fara postul specific... @ Vroiam sa scriu despre greseala, insa nu stiu daca mai sunt in stare acum, si daca nu voi face o GRESEALA prin chiar incercarea mea de a scrie despre acest subiect. Insa notiunea de greseala m-a pus pe ganduri intr-o discutie. Nu am reflectat prea mult asupra temei, insa greseala, palpabila, nu exista. Pot exista urmarile unei greseli. Insa cine suntem noi sa spunem ce este gresit si ce este corect? Este aceeasi poveste ca limita dintre rau si bine. Unde o trasam? @ Cineva spunea(un cititor chiar:))) ca o asemanare intre toti oamenii este aceea ca gresesc. ei. Cum sa crezi ceva atat de ...urat si de negru? Mai curand poti sa accepti ca toti PUTEM gresi, insa nu este musai sa o facem...A gresi e omeneste...si a face totul corect e tot omeneste, pentru ca noi facem totul in lumea noastra:))(recititi sau reflectati daca apare nevoia de contrazicere) @ Daca greseala se raporteaza la subiect si daca subiectul nu o percepe, sau mai simplu, daca tu crezi ca ai procedat corect, atunci este greseala? Unde exista obiectivitate daca toti suntem oameni? Deci, greseala ar trebui sa isi inceapa existenta odata cu perceperea ei de catre autori.Ok, Dumnezeu ne-a zis ce si cum, insa a facut asta cand noi eram altfel... @ Daca vine vorba despre destin, atunci greseala e stearsa cu desavarsire. Asa ca nu cred ca ar mai avea rost sa vorbesc despre asta, fiind prea evident. @ Daca tu vrei sa iti faci datoria de a ajunge la fericire si reusesti, evenimentele neplacute pe care le-ai intampinat le mai numesti greseli? Sau crezi ca se putea ajunge la fericire si fara sa ,,gresesti"? Atunci crezi in perfectiune? @ Prea multe semne de intrebare...o alta situatie este cea in care subiectul considera ca greseste(poate chiar o face) insa toti il incurajeaza sa continue si toti considera ca face ceea ce e bine. Atunci el ce ar trebui sa faca? Sa se opreasca sau sa continue? @Ce este de fapt greseala? Ceva ce duce la imperfectiune. Deci credem cu totii in perfectiune?:D NU...Oamenii perfectionisti sunt mereu invinuiti, ca doar nu exista perfectiunea nu? Ei bine...cine ii poate opri sa isi doreasca imposibilul? Pentru ca doar stim ca nimic nu e imposibil...si ca perfectiunea e subiectiva... @ Poate fi o greseala in a arunca in mare penisul taiat in erectie al tatalui tau, insa daca apoi se naste Afrodita... @ Un lucru e sigur. Greseala nu este ceva palpabil si existenta ei este ceva foarte greu de fixat in timp si spatiu, in minte si suflet. Greselile nu trebuie sa ne faca sa pierdem timpul reflectand asupra lor la nesfarsit, ele ne pot provoca regretul, insa pot fi lucrurile cele mai bune care ni s-au intamplat in viata, fara ca noi sa ne dam seama. Multe greseli nu pot fi indreptate niciodata si nicicum, si multe nu aduc nici o schimbare odata cu indreptarea lor aparenta. @Poate ca as mai abera despre greseala, dar a venit fratemiu si trebuie sa plec:))Craciun fericit tuturor si LA MULTI ANI in cazul in care nu mai apuc sa scriu:))sper ca mosul nu v-a dezamagit:))si daca a facut-o, a fost din cauza voastra, pentru ca aveati asteptari!:))hai sa cerem zapada mosului, poate vine cu intarziere:)) pentru ca ma face sa rad mereu=))

Ultimul de la 17 ani

Macar obiceiul asta sa il mai tin pe blog.:))Ma intreb cum ati vazut voi varsta asta, de 17 ani. Mie chiar mi-a placut. A fost un an plin de noi experiente. Si chiar daca aparent nu s-a schimbat nimic, totul pare schimbat acum pentru mine. Nu stiu ce rost are sa scriu despre mine, nu stiu nici macar ce sa scriu:)) Nu am reusit sa invat sa cand la pian, nu am reusit multe din cele ce mi-am propus. Insa macar am atins un oarecare echilibru in ganduri si sentimente. Ma simt ca intr-o cusca, din care nici macar nu mai incerc sa ies. Sunt anumite lucruri care te modeleaza permanent. Pe care oricat de mult a vrea sa le stergi nu reusesti pt ca sunt parte din tine:)). Vin sarbaorile vin. Stiti melodia aia de la coca-cola?:))cu vin sabatorile vin?:))ei:))hai sa incercam toti sa ne bucuram de sarborile astea. Hai sa facem cadouri multe, fara speranta sa primim inapoi, ca doar stim ca asteptarile aduc dezamagiri.:))Hai sa afisam un zambet vesel si sa uitam de toate tampeniile care nu ne lasa sa fim fericiti pentru cateva zile. Voua va e dor de clipe? Nu de persoane, dar de clipe? Singura cale de a scapa este imaginatia, pentru ca alta scapare nu se intrevede:)). Zborul a ajuns sa para un drum cu masina. Si totusi...e atat de frig...dar parca asa trebuiesa fie si nici nu poate fi altfel. Nu mai am ce altceva sa va spun asa ca va urez ,,Sarbatori fericite!". Sper sa reusesc sa mai scriu cate ceva, desi ma indoiesc ca voi reusi. Si daca va simtiti singuri vreodata, ganditi-va ca cineva va iubeste, chiar daca nu e persoana care ati vrea voi...dar este:)! poza facuta de Antoniaaaaaa:)))

Despre sfarsit

Cand se termina?ceva? Se termina vreodata cu adevarat? Un sfarsit clar,definit ca un punct...exista? Intrebarea mea poate parea stupida, dar analizata mai atent...ne putem da seama ca un sfarsit nu apare niciodata. De ce au mai inventat oamenii notiunea de sfarsit? Buna intrebare! Pentru ca in conceptia mea nu tocmai favorabila omului,el are nevoie si de asta...are nevoie de sfarsituri. Cum am suporta ideea ca nimic nu s-a sfarsit cu adevarat,ca lasam totul nesfarsit cand ne ducem in pamant? Nu tocmai bine. Sau in cazul casatoriei? Cum sa stim ca nici una din relatiile anterioare nu s-a sfarsit de fapt? Ar fi IMPOSIBIL. De ce cred eu ca un sfarsit nu apare niciodata...? Pentru ca mereu vor exista repercursiuni in prezent datorate trecutului. Prezentul oricarui viitor va avea pecetea trecutului. O actiune care sa nu ne influenteze absolut deloc? Poate fi una in care nu suntem implicati activ...absolut deloc...foarte rare si acelea. Cand mergem pe strada de exemplu. Mersul in sine nu ne va afecta viata,totusi! Dar locul in care mergem...poate gandurile pe care le avem pe drum...un telefon primit sau o persoana intalnita,o privire fara un zambet...o vitrina,un anunt...orice;ele chiar pot influenta multe,fara ca noi sa ne dam seama! Deci,chiar daca actiunea pare ca s-a terminat dupa ce am inchis telefonul,atat timp cat apoi ne gandim la ce am vorbit,cat avem o alta stare datorita discutiei sau poate chiar actionam in functie de cele vorbite(adica mergem sa ne vedem in fata mcului,nu in statie)actiunea nu se termina. Fizic? Ei bine,poate ca fizic se termina..aparent. Dar oare nu se transpune in fizic prin cele ce ii urmeaza? Putem in orice caz considera ca ramane intr-un mod imaterial suspendata in ...timp si spatiu? Sper ca explicatia mea a fost destul de clara. Problema este ca daca fiecare ,,sfarsit” ramane suspendat in timp si spatiu,el nesfarsindu-se in fond niciodata,mereu se va putea intoarce la noi. Poate ca sa ne deranjeze...sa ne invioreze... Atunci ar putea sa ne loveasca luminita...si sa ne dam seama ca in fond...nu s-a sfarsit! Tine de noi sa se termine? Definitiv? Ei bine...da. Se termina atunci cand acceptam. Ce sa acceptam? Ceea ce s-a intamplat desigur...problema este ca oamenii nu se impaca atat de usor cu trecutul. Si nu neaparat pentru ca nu ar vrea...dar pentru ca nu reusesc,sunt usi,usite ce isi au cheile pierdute in prapastia inconstientului. Dar daca noi ramanem schimbati,ca sa nu zic mutilati de lucrurile prin care am trecut...oare se va putea termina vreodata? In fiecare secunda a vietii noastre luam decizii. Chiar daca deciziile sunt atat de bine impregnate incat nu ne mai dam seama. Alegem...ceea ce ni se pare mai bine. Dar oare chiar avem libertate de alegere in momentul in care nu exista egalitate intre optiuni? Daca nici macar nu se compenseaza intre ele? Nu cred... De ce vor oamenii sa se razbune? De ce le da satifactie asta? Daca cineva a gresit...revansa va veni cu timpul...pentru ca o greseala nu poate avea urmari bune. Daca nu se intampla nimic...inseamna ca tu esti cel/cea care a gresit. Poti sa accepti asta? Nu prea reusesti...si vrei sa iti dovedesti puterea! Cui? Tie desigur...omule...este slab chiar si daca simpatizezi cu idea de razbunare. Eu? Eu nu sunt un model in aceasta privinta:))categoric nu:))avem chiar si un caietel in care imi notam fiecare magarie ce mi se facuse(asta in clasele primare)de ce o notam? Ca nu uit sa o razbun atunci cand voi fi mare!:))si chiar si la inceputul liceului,consideram ca pentru orice ti se face...(rau)trebuie sa faci dublu...daca unul te lasa chior,tu sa il lasi orb! Am evoluat? Nu in practica..maxim in idei:)). Postul meu trebuia sa fie despre sfarsit. Despre sfarsitul care in fond nu apare niciodata,peste care incepem atatea alte activitati sau in continuarea caruia facem atatea alte lucruri. Ca si majoritatea constatarilor mele...si asta m-a intristat. Iata un alt lant care nu ne lasa spiritul liber...hevel havolim,hakol hevel... Negrisor a murit in vara asta,si odata cu el,toate scrierile mele,toate pozele,melodiile sau orice as mai fi putut avea acolo...speranta moare ultima...dar constiinta e intuitiva. Macar blogul mai traieste,iar astazi face 2 ani! De aceea am si postat azi...pentru blogul mov. De ce tin la ceva fara suflet? Pentru ca am lasat din sufletul meu acolo. Noapte buna.

Toamna

Ce ? Ce raspunzi cand cineva te intreaba simplu ,,ce?,,. Cel mai des...nimic. ,,Nimic,, in felul asta. Pentru ca mereu sunt prea multe de spus.

Iubitul meu blog mov va face 2 ani pe 19 luna asta...iar luna trecuta a fost prima in care nu am scris nimic,prima in aproape doi ani. Si nu pentru ca nu as fi avut ce. Dar nu am avut cand. Timpul nu trece asa cum as vrea,asa cum probabil am vrea toti.Nici macar lucrurile care depind de noi nu decurg asa cum ar trebui sau mai bine zis asa cum am vrea.Stoicii imparteau lucrurile in doua:cele care depind de om si cele care nu tin numai de om.De unde stiu asta?Dintr-un loc in care nu mai merg.

Oamenii ar trebui sa stie ca nu exista dezamagire mai mare decat cea legata de propria persoana.Daca ar stii asta poate ca ar actiona altfel,poate ar face mai mult pentru ei. Sau poate ca nu...de teama sa nu ii dezamageasca pe ceilalti.Si da,vorbesc in numele meu. Personal,sunt dezamagita de mine pentru ca nu sunt niciodata fericita. Iar fericirea o consider scop in viata,asa cum filozofii o considera o datorie a omului.O perspectiva religioasa(dar nu ortodoxa) considera de asemenea ca datorie fericirea omului,pentru asta ne-a lasat Dumnezeu pe pamant.

Nu ma mai intreb cum fac unii,pentru ca nici nu prea mai cunosc vreunii fericiti,impacati.Stiu o cale(si nu!nu e moartea!)dar mi se pare imposibila de realizat.

Lucrurile marunte...e greu sa te bucuri de ele cand ai senzatia ca cele majore nu sunt tocmai imbucuratoare.Postul meu este evident depresiv,dar ar fo anormal sa fie altfel:)).

Stim cu totii ca exista persoane care ne iubesc pe care ne facem ca nu le vedem sau le vedem dar nu ne mai intereseaza pentru ca ne-am obisnuit sa fim..iubiti de persoanele alea.

Uitasem ca toamna este o perioada grea,cel putin pentru mine.si pentru pomi:))Seman cu un pom atunci?:))probabil:))(deci nu sunt singura!)tind sa fac parte din familia gimnospermelor(sau mai putin savant spus,sa fiu un brad). Pentru ca putem asemana frunzele cu sentimentele,daca nu chiar doar cu dragostea(sentiment mereu controversat pentru cei care il pierd,de retinut ca devine controversat dupa ce il pierd:))).

Ce am de spus in fond? Ei bine...as avea ceva de spus. Dar..nu am timp. Este acel maret post,care ar fi trebuit sa apara de mult dar nu a facut-o,care in fond nici nu este atat de maret pe cat ar putea da impresia prezentarea facuta de mine.Decat ca acea constatare care de aproape 2 ani ma face sa vreau sa il scriu este de o importanta decisiva pentru mine,pentru viziunea lumii in care traiesc,si pe care de altfel a impartit-o in doua. Dar nu constatarea in sine a separat-o ci chiar Demiurgul,doar ca nu puteam eu inca sa vad. Cum nici multi altii nu vad...sau poate ar trebui sa zic multe altele...sau poate nu.Ar fi un post care ar definii conceptiile mele actuale despre oameni...poate se vor schimba...desi ma cam indoiesc.

In fine,palavragit-am destul! Doar atat sa mai spun.Ca suntem praf,sau asa cum suntem acum comparativ cu Europa(dezvoltata)de mult timp! Nu e ceva recent. Si afirm asta datorita programei actuale la limba si literatura romana,datorita careia a trebuit sa citesc scrieri de manolescu,blaga,calinescu si djuvara,legate de ,,dimensiunea religioasa a vietii,,.Pe limbaj mai simplu,Blaga e cel mai placut la lectura,sau cel putin mie mi-a placut cel mai mult.Sper ca cititi,sper ca putinii cititori ai acestui blog citesc. As putea sa fiu radicala si sa spun ,,sper ca nu va doriti sa fiti prosti,,. Dar as fi rea...asa ca nu voi spune.:))

Mi-e dor de tot ceea ce simteam la un moment dat ca ma defineste. Acum stiu ca nu sunt decat eu,ca doar in mine pot gasi ceva care sa spun ca face parte din eu,dar tot ceea ce e in mine in acelasi timp nu e. Deci ,,eu,, nu mai exista? Vechea problema a Sinelui...pe care nu sunt inca in masura sa o dezbat.

Pana una alta...va urez...toate cele bune?nu...nu prea am ce sa va urez...decat sa va bucurati de ceea ce aveti.sau sa va bucurati inchipuidu-va ca aveti ceea ce va doriti.

Despre ce vorbeam?

Nu vei afla.Nu vei afla niciodata.Vei muri fara sa stii,sau in clipa mortii te vei minti ca ai aflat ATUNCI,ATUNCI ti s-a relevat! Nu ai cum sa gasesti ceva ce nu cauti,chiar daca ai gasi ceva nu ai cauta,nu ti-ai da seama. Ai nevoie de speranta.Ideea de existenta te ajuta si te sustine,pentru ca esti slab. Te atarni de un fir de par,intregul tau echilibru emotional este pe o muchie de cutit.Ai fi in stare sa porti tocuri doar in speranta ca te vei infinge ca intr-un parchet prost. De fapt,pentru ca iti este atat de frica,desi nu vrei sa recunosti,vei merge UN PIC,apoi vei calca stramb. Te va absorbi o durere subtire,mult mai agera decat mintea ta,si nu vei realiza ca ai cazut,culmea:))ca inca mai cazi. Speranta ta este o crenguta,care spui ca exista inainte de sfarsitul prapastiei.Asa spun toate povestile,in plus,ai auzit niste tipete si ai banuit ca sunt ale celor care s-au prins de ea. Dar prostutule,daca doar una exista,tu cum ai vrea sa mai ai loc?Tu vei cadea la nesfarsit,pana vei imbatrani.Ai sa cauti atat de mult salvarea incat nu vei mai vedea liliecii din jurul tau,nici muschii orientati spre nord,nici lienele ce te asteapta lipite de peretii prapastiei.Si cum ai putea sa mai vezi sau faci ceva,cand te-ai strans ca un ghem de lana,cand ti-ai ghemuit si pleoapele peste ochi,cand nu faci decat sa te rogi sa nu mori strivit de pereti?Intinzi doar o mana umeda de atata frica si emotii,fara sa desclestezii privirea,in speranta ca lemnul pe care il astepti te va prinde si scoate la suprafata.Nu se va intampla asta. Si cum iti spuneam,nu vei afla niciodata.Tot asa,nu vei recunoaste niciodata,pentru ca nu vei putea,ca in adancul tau doreai sa cazi in prapastie,doar ca sa vezi si sa atingi acea crenguta,macar sa vezi daca exista sau nu. Nu doreai sa cazi,pentru ca iti era teama sa afli ca nu exista.Acolo sus,puteai sa afirmi foarte raspicat ca ea exista,puteai sa argumentezi,aici nu.Pentru ca e clar ca tu tot cazi iar ea tot nu apare.In cadere fiind,ai uitat ca nu o vei putea vedea daca tii ochii inchisi.Iar acum,fara sa iti dai seama prea bine,trebuie neaparat ca sarmana crenguta sa iti vina tie in mana ca sa iti dovedeasca existenta ei.Chiar nu iti dai seama ca gresesti? Nu,nu voi spune ca de fapt nu vrei nici sa o vezi,pentru ca doar vazuta nu iti va folosi la nimic,tu vrei sa o AI,sa o simti,sa poti spune cu toata fiinta ta ca e reala! Putini sunt cei care s-au prins de ea,dar apoi nu au mai lasat marturie inainte de moarte,caci nu li s-a mai parut asa de important. Asa ca iti repet,nu vei afla niciodata,si e putin probabil ca o vei intalni.As putea spune ca nici nu doreai sa te fi agatat de orice altceva decat crenguta,ceva cum ar fi o liana,pentru ca cea din urma te-ar fi adus la suprafata,pe cand prinzand crenguta,ramaneai blocat pe vecie acolo.Si poate ca asta voiai?Sau nu?Te astepti sa fie din aur sau din platina?poate de diamante?si daca ar fi mucegaita,cat de dezamagit ai fi?intr-atat incat sa spui ca nu ai intalnit-o niciodata doar pentru ca nu era asa cum ti-o imaginai tu?Nici macar tu nu stii ce vrei,asa ca nu imi voi mai da nici eu cu parerea. Cu totii cautam acelasi lucru,constient sau nu:un sens.Multi cred ca viata lor ar prinde un rost,sau l-ar intelege ei daca ar avea/cunoaste dragostea adevarata(nu oricare,cea adevarata:>)iar eu despre asta am vrut sa vorbesc,cu mentiunea finala:aveti grija ce va doriti.